O invitaţie la a degusta muzica clasică într-o ambianţă relaxată, mai precis 3 weekenduri cu muzică clasică în foişor, este ceea ce propune ediţia specială din septembrie 2021 a proiectului Turnee de poveste în parcurile bucureştene, organizat sub genericul Bucureşti, oraş deschis 2021, în 4/5 şi 18/19 septembrie în Foişorul din Parcul Kiseleff şi 11/12 septembrie în Foişorul din Parcul Bazilescu. Toate concertele încep la ora 17:00.
Genericul Turnee de poveste s-a născut în timp, pe măsură ce lângă Pianul călător venea Vioara lui Enescu, lor li se alătura Flautul fermecat sau Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo, mai recent O harpă de poveste sau Croitoru String Virtuosi.
Interpreţi de muzică clasică din mai multe generaţii au colindat toată ţara, dar au revenit de fiecare dată în Bucureşti, de unde au plecat, au ieşit în parcuri şi în felurite locuri în aer liber, de câte ori a existat ocazia în ultimii 10 ani. Anul acesta revin în Bucureşti, oraş deschis 2021 cu Turnee de poveste în parcurile bucureştene.
Când în capitală are loc Festivalul “George Enescu”, noi încercăm să fim aproape de cei care nu au acces în sălile de concert din felurite motive şi să aducem muzica clasică în locul în care bucureştenii îşi petrec, de multe ori, după-amiezile de sfârşit de săptămână – în parcuri.
Am ales foişoarele, cele din care, de când există parcurile în Bucureşti, se auzea muzică.
În ultimul timp, muzica se aude mai rar.
Acum vom avea 3 weekenduri de poveste cu muzică clasică în foişor
De-a lungul anilor, începând din 2011, turneele de poveste s-au impus în peisajul cultural românesc prin spectaculozitate, programe variate, virtuozitatea și clasa internațională a artiştilor, dar, mai ales, pentru faptul că fiecare ediţie a spus o poveste despre muzica clasică, ceea ce a atras în sălile de concerte un public din ce în ce mai numerous, mai ales tineri.
Prin abordarea inedită, turneele au schimbat mentalităţi, percepţia asupra acestui gen de muzică fiind acum una mult mai relaxată, ea devenind accesibilă atât celor mai buni cunoscători, cât şi copiilor de la sate sau din oraşele mici, de exemplu, care, până la sosirea turneului în localitatea lor, nu văzuseră încă un concert pe viu.
În foişoarele din Parcurile Kiseleff şi Bazilescu, în 4-5, 11-12 şi 18-19 septembrie de la ora 17:00, trecătorii se vor putea întâlni cu Flautul fermecat (Kiseleff, 4 septembrie) – Ion Bogdan Ştefănescu şi Flaut Power (Carina Boanţă, Salomeea Lois Bodea, Mihai Vaida) – “Incredibil, dar adevărat ! Don Giovanni şi Flautul fermecat”, Clasic la puterea a treia – Marin Cazacu & Violoncellissimo (Kiseleff, 5 septembrie), Croitoru String Virtuosi (Bazilescu, 11 septembrie), O harpă de poveste cu Adriana Cîlţea – harpă, Petru Pane – clarinet, Mihai Vaida – flaut (Bazilescu, 12 septembrie), Pianul călător – Encore. Horia Mihail – pian (Kiseleff, 18 septembrie), Vioara lui Enescu – Gabriel Croitoru – vioară, Horia Mihail – pian (Kiseleff, 19 septembrie).
Proiect co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului
București – Oraş deschis 2021. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro
Organizator : Fundaţia Marconi pentru Comunicare, Relaţii Publice şi Educaţie
Coproducător : Radio România
Partener :Primăria sectorului 1
Parteneri culturali : Pro Contemporania, The Culture Club
Cu sprijinul : Senia, Muzeul Naţional George Enescu, JTI, BRD Groupe Société Générale, Jorom, Alliance Healthcare
Parteneri media : Mediatrust, România TV, Liternet, Agenţia de carte, Observator cultural, The Culture Hub, Viewfinder Solutions.