Deși ultimele luni au pus la încercare turma de zimbri din Munții Țarcu, rangerii WWF raportează că starea fizică a acestora este mai bună. Zimbrii par să fi câștigat în greutate, având astfel mai multe șanse ca organismul lor să dezvolte anticorpi împotriva bolii limbii albastre ce se manifestă deja în 26 de județe din țară.
În ultimele săptămâni, trei dintre cei 17 zimbri aduși în Armeniș în cadrul proiectului de resălbăticire inițiat de WWF-România și Rewilding Europe au murit, fiind suspecți de boala limbii albastre. Acest lucru a fost confirmat de Autoritatea Natională Sanitar-Veterinară, în două dintre cazuri.
Virusul ce s-a răspândit la bovine din toată țara i-a prins pe zimbri într-o perioadă delicată. Trecerea dintre anotimpuri, perioadă cu o umiditatea ridicată și schimbarea părului le-a solicitat suplimentar organismul. Drept urmare, imunitatea acestora este scăzută, pe fondul unui stres pre-existent cauzat de transportul în Romania, tranchilizare și schimbările sociale prin care au trecut.
„Prioritatea noastră, în acest moment, este să facem tot ce ne stă în putință pentru a le întări sistemul imunitar in perioada de iarnă care reprezintă o nouă încercare pentru ei.” spune Adi Hăgătiș managerul proiectului de resălbăticire din Armeniș.
„Răspândirea acestei boli serioase în toată România ne arată cât de importantă este inițiativa noastră de a crește numărul de turme de zimbri sălbatici din Europa. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă o epidemie majoră ar decima unul dintre nucleele principale de zimbri; specia ar fi din nou în pericol”, explică Wouter Helmer, Directorul Rewilding Europe. „Trebuie să diminuăm riscul ca o epidemie să pună la încercare o populație întreagă. E nevoie ca mult mai mulți factori interesați și administratori de zone de sălbăticie care ar putea să găzduiască populații de zimbri să ridice mâna și să spună: da, și noi vrem să avem în preajmă zimbri sălbatici.”, continuă Helmer.
În câteva săptămâni, WWF va organiza un seminar cu medici veterinari și specialiști în animale sălbatice, în cadrul grupului de lucru constituit în acest sens în urmă cu mai bine de șase luni. Grupul de lucru va fi consultat în elaborarea unui plan de acțiune pentru a susține turma de zimbri pe timp de iarnă. Riscurile răspândirii virusului sunt în scădere, insectele hematofage care îl transmit devenind inactive în anotimpul rece.
În Mai 2015, turma de zimbri din Armeniș va fi eliberată și va deveni prima care trăiește în sălbăticie, în Carpații Meridionali, din secolul 18 încoace. Tot în primăvara viitoare, un nou grup de zimbri va fi adus în Munții Tarcu în vederea formării unei populații viabile de 500 de animale până în 2022.
Despre zimbru
Zimbrul e cel mai mare mamifer terestru din Europa. Odinioară era prezent pe tot continentul, cu excepţia unor zone din Spania, Italia şi nordul Scandinaviei. Acum însă este mai rar decât rinocerul negru, doar 3403 exemplare rămânând in toată lumea în libertate sau semi libertate. România e una dintre cele 9 țări europene cu zimbri care trăiesc în sălbăticie.
Zimbrul este o specie cheie pentru fenomenul de „resălbăticire”, alimentația sa având un impact real asupra vegetației. El consuma iarbă dar și mărăcini, puieți și arbuști, formând astfel ochiuri de pădure și un peisaj mozaicat, contribuie la fertilizarea pajiștilor, bătătorindu-le, răscolind nisipul și noroiul, iar în felul acesta ajută la menținerea unei diversități biologice ridicate.
Impactul proiectului în regiune
Prezența zimbrilor în această regiune va contribui la accelerarea proceselor naturale ecologice și va favoriza atât creșterea biodiversității, cât si dezvoltarea durabilă a comunităților locale. Ecoturismul este una dintre variantele firești de dezvoltare a unei zone cu astfel de caracteristici de sălbăticie.
De la sosirea zimbrilor în Armeniș, comunitatea locală a cunoscut deja aceste beneficii. Localnicii s-au organizat deja într-o asociație locală în vederea oferirii unor servicii de agro-turism, iar oaspeții nu au întârziat să apară. Arhitectura locului cu case tip fortăreață, sălașe bănățene din piatră, lemn și țiglă din satele învecinate (Sat Bătrân, Sub Margine, Plopu) sunt o atracție în sine, turiștii având ocazia să cunoască măiestriile și îndeletnicirile oamenilor din zonă.
Munții Țarcu sunt parte componentă a uneia dintre ultimele zone sălbatice ale Europei, cu suprafețe întinse, fără acțiune intrusivă a omului, unde procesele naturale se pot desfășura nestingherite. Obiectivul programului Rewilding Europe este să formeze o populatie de peste 500 de animale, impartita in cel putin 3 sub populatii precum și coridoare ecologice de migratie pentru animale sălbatice, care să contribuie la îmbunătățirea conectivității cu celelalte zone învecinate.
Rewilding Europe și WWF-România implementează acest proiect împreună cu comunitatea locală din Armeniș și din împrejurimi, implicând antreprenori locali, direcții silvice, asociații de vânătoare și tur-operatori.
Pentru mai multe informații despre inițiativa Rewilding Europe și proiectul din Carpații Meridionali accesați website-ul dedicat.