Pe 4 martie, ora 19.00 – Sala Palatului
Maestrul Tudor Gheorghe daruieste un martisor muzical unic:
“Al cincilea anotimp – femeia”
“Femeia este al cincilea anotimp in care natura se odihneste, amintindu-si toate florile primaverii, toate privighetorile verii, toti strugurii toamnei si toate ninsorile iernii” (Grigore Vieru).
Preambulul spectacolului “Al cincilea anotimp – Femeia”, ce se va desfasura pe data de 4 martie la Sala Palatului, ii introduce pe iubitorii muzicii de calitate intr-o atmosfera unica, stralucitoare, ce vesteste primele raze ale primaverii.
In organizarea Agentiei Vreau Bilet si a Asociatiei Culturale Maria Domina, Tudor Gheorghe, acompaniat de orchestra si corul Filarmonicii "Oltenia" din Craiova, va pune in scena un eveniment de sarbatoare ce va elogia intr-o unica maniera sexul frumos.
Evenimentul este adresat cu precadere publicului feminin, dar si celui masculin, deoarece versurile atent selectionate din cultura poetica autohtona vor aduce o oda inestimabila doamnelor, insa vor constitui si un instrument moralizator pentru barbati (pe tonul ferm, dar amical caracteristic maestrului), ce vor descoperi secretul iubirii femeii.
Fie ca in melodiile sale va canta despre cozile “Ludmilei” sau va aminti de “Dona Clara” – cea tare de urechi, este evident ca maestrul va capta publicul cu armonioasa conexiune pe care o face intre femeia – eterna poveste si primavara – anotimpul iubirii.
Asadar nu pierdeti un spectacol magnific pentru care s-au pus deja biletele in vanzare in reteaua Vreau Bilet – et. 2 – Unirea Shopping Center, Carrefour Feeria – Baneasa Shopping City, Real Hypermarket Vitan, la Sala Palatului si online pe www.vreaubilet.ro. Pretul acestora variaza intre 40 si 140 de Lei, in functie de categoria de loc.