cu finantari de pana la 500.000 de euro pentru antreprenori
Ţuca Zbârcea & Asociaţii sprijină dezvoltarea mediului antreprenorial din România şi se alătură programului Start&Grow 2014. Societatea de avocatură oferă servicii de asistenţă juridică pentru realizarea tranzacţiilor prin care start-up-urile finaliste primesc finanţarea din partea investitorilor.
Start&Grow 2014 este un program lansat de startups.ro pentru a susţine dezvoltarea unor afaceri promiţătoare, ajutându-i pe antreprenori să intre în legătură cu investitori şi să obţină până la 500.000 de euro pentru a-şi duce afacerea la următorul nivel.
"Pe lângă finanţare şi experienţa de business a antreprenorilor, aspectele juridice au un rol cheie în dezvoltarea oricărei companii. Iar când se obţin finanţări din partea investitorilor sau fondurilor de investiţii cu capital de risc sau când se pun bazele unor parteneriate de business, expertiza celor mai buni avocaţi este extrem de importantă. Încă de la prima ediţie, scopul Start&Grow a fost să arătăm că antreprenorii de succes, manageri ai unor companii lider în domeniile lor de activitate, sunt dispuşi să îi ajute pe cei aflaţi la început de drum în afaceri. Alăturarea unui partener de calibrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii este un pas natural în dezvoltarea coerentă a programului", spune Cristina Alexandru, Co-Fondator startups.ro şi Start&Grow.
În urma unui riguros proces de analiză şi selecţie, din cele aproape 400 de înscrieri în Start&Grow 2014 au fost stabilite companiile ai căror fondatori au intrat în negocieri directe cu investitorii pentru obtinerea finanţării. După agrearea cadrului general al parteneriatului, antreprenorii şi investitorii sunt asistaţi de avocaţii Ţuca Zbârcea & Asociaţii, pentru definitivarea cu succes a tranzacţiilor.
”Suntem onorați că fondatorii Start&Grow s-au gândit la noi pentru a duce mai departe acest proiect și că au avut încredere în competențele noastre, atât ca antreprenori, cât și ca avocați. Activitatea noastră fiind orientată mult înspre mediul de afaceri privat, înțelegem perfect dilemele celor aflați la început de drum și îi putem ajuta să construiască afaceri de succes, în conformitate cu prevederile legale. Am învățat, din proprie experiență, că un sfat bun, indiferent că este de natură juridică, ori financiar-fiscală sau în planul resurselor umane contează enorm în dezvoltarea ulterioară a unui start-up și îl poate propulsa pe o traiectorie ascendentă”, declară Oana Mina, avocat senior al Țuca Zbârcea & Asociații și team leader-ul echipei de avocați implicată în proiectul Start&Grow.
În perioada următoare, pe măsură ce se concretizează parteneriatele dintre antreprenorii înscrişi în Start&Grow 2014 şi investitori, vor fi anunţate start-up-urile care au primit finanţare. Alături de consultanţi, antreprenorii şi investitorii vor impărtăşi apoi din experienţa lor în legătură cu finanţarea unei afaceri prin investiţii tip business angel.
Start&Grow 2014 este un proiect startups.ro realizat cu sprijinul Hotel Intercontinental Bucureşti, TreeWorks, Elevate şi Finanţare.ro.