După ce şi-a delectat consumatorii cu deja celebrele personaje Gustav, Filip şi Martin, Tuborg continuă seria campaniilor ieşite din convenţional printr-o nouă etapă, născută din dorinţa de a empatiza şi de a se conecta şi mai mult cu tinerii în momentele în care aceştia se distrează.
Tuborg Open for Fun este sloganul celei mai recente campanii, care se va derula pe parcursul a 3 luni şi va cuprinde spoturi care surprind viaţa tinerilor în locurile unde ei se distrează şi îşi petrec cele mai frumoase şi intense momente: cu prietenii pe plajă, în casa unui prieten, la concerte. Muzica este în jurul lor şi face parte din viaţa lor.
"Tuborg a fost dintotdeauna simbolul libertăţii de exprimare, un brand dinamic, în permanentă expansiune, în care am investit foarte mult pentru a atinge poziţia de lider pe segmentul berilor premium din România. Rezultatele ne demostrează că publicul a reacţionat la mesajele noastre şi s-a regăsit într-o foarte mare măsură în filosofia brandului.", a declarat Shachar Shaine, Preşedinte URBB.
Noua campanie va fi susţinută pe principalele medii prin intermediul cărora Tuborg interacţionează cu tinerii: TV, presă, outdoor, internet, evenimente pe litoral şi festivaluri de muzică. În plus, începând cu 5 iulie, consumatorii Tuborg vor putea accesa www.openforfun.ro, platforma online dedicată acestei campanii, unde vor avea parte de concursuri şi multe surprize. Evenimentele de pe litoral vor începe din 15 iulie şi se vor desfăşura pe plaja din Costineşti.
Campania are o valoare estimată de 5 milioane de euro rate card şi se va desfăşura în perioada iulie – septembrie.
Spoturile TV au fost dezvoltate de agenţia Saatchi&Saatchi Polonia, au fost filmate în Chile, iar regizorul este David Alcalde, originar din Barcelona.
Echipa de Creatie responsabilă de proiect: Graffiti BBDO:
Adina Redes – Account Manager
Balint Hajagos – Art Director
Echipa Tempo Media:
Adriana Enache – Media Planning Manager
Adriana Ciobanu – Senior Media Planner
{mosloadposition user10}