Fiecare dintre noi a spus cel puţin o dată “ Aoleo, ce bine!”. Noi credem că putem găsi în fiecare zi cel puţin un motiv să spunem acest lucru, indiferent de situaţiile dificile pe care le avem de înfruntat.
“Aoleo, ce bine!” este cântecul celor care pun pe primul plan pe celălalt, nu pe el însuşi. Cântecul celor care recunosc frumuseţea oamenilor, a celor care o observă şi o afirmă. Şi ne referim nu doar la frumuseţea fizică, ci la cea umană în general.
Viaţă este alcatuită din întamplări frumoase, oameni care-ţi apar în cale la momentul potrivit şi fericiri mărunte. Trebuie să învăţăm să ne bucurăm de acum, şi să nu ne fie frică de judecăţile celor din jur.
Este cântecul care te-ndeamnă să dai o şansă fiecărei persoane sau întamplare să se transforme într-o poveste.
Acesta este şi motivul pentru care am ales ca în videoclip să exprimam situaţii si emoţii prin culori. Aşa, şi, ce dacă lucrurile nu se-ntămplă aşa cum v-aţi propus? Priviţi cu atentie în jur şi daţi-vă voie să găsiţi motive să spuneţi zi de zi “Aoleo, ce bine!” a declarat CorneI ILIE, liderul trupei Vunk.