Trooper au inceput numaratoarea inversa pana la recitalul pe care il vor sustine ca invitati speciali ai grupului britanic Nazareth la concertul de la Bucuresti din 26 aprilie, ce va avea loc intr-o noua sala de concerte, HALA. Cei de la Nazareth au primit din partea organizatorilor mai multe piese Trooper si s-au aratat incantati sa ii invite sa cante in Romania alaturi de ei.
Cei 5 membri Trooper repeta deja intens in studio si isi vor definitiva setlistul in aceste zile. Recitalul reprezinta o mare realizare pentru Trooper, Nazareth fiind una dintre legendele rock-ului mondial. Nazareth au revenit spectaculos pe scena anul trecut, pentru un turneu mondial fara precedent, de aniversare a 40 de ani de activitate si care continua pentru al doilea an consecutiv. Concertul de deschidere pentru Nazareth vine la nici un an dupa ce Trooper au deschis pentru Iron Maiden, in august 2008, pe Cotroceni, in prezenta a peste 20 000 de persoane.
HALA este o sala noua de concerte, dotata cu facilitati la standarde europene si este situata pe Bd. Mihai Bravu 475, in apropierea statiei de metrou Mihai Bravu. De curand, organizatorii au anuntat ca mai sunt disponibile doar 1500 de bilete la concert.
Intrati in al 14-lea an de activitate muzicala, fara intreruperi, Trooper continua pana in aprilie 2009 turneul national de promovare a celui mai nou disc al lor, Rock’n’roll pozitiv. Programul urmatoarelor concerte: 14 martie- Brasov, 27 martie- Timisoara.
Recent, Trooper au fost invitati sa sustina un recital cu celebrul Paul DiAnno, primul solist Iron Maiden, in luna august 2009, la Borcea, pe insula Ialomitei, la ceea ce se anunta inca de pe acum cea mai mare desfasurare de forte muzicale din Romania, Rock City Open Air.
Albumul Rock’n’roll pozitiv a înregistrat încă de la început vânzări spectaculoase, iar Trooper promit reeditarea sa cât de curând. Totodată, Trooper a reeditat deja primele 3 discuri, toate fiind disponibile pentru achiziţionare la concerte sau de pe www.trooper.ro, în secţiunea Shop, alături de noile tricouri Trooper.
Trooper au fost votaţi cel mai bun grup de metal, iar Rock’n’roll pozitiv a fost ales albumul de metal numărul 1 din Romania în 2008, conform metalhead.ro, cel mai cunoscut site de rock din România. Tot aici, Trooper s-au clasat pe primul loc la categoriile "cel mai bun show" şi "cea mai bună aniversare" a anului 2008.
Bucuresti, 12 martie 2009
{mosloadposition user10}