Miercuri seara, o mare parte din grijile delegaţiei române la Eurovision s-au risipit, odată cu sosirea unui element foarte important din scenografia show-ului Elenei. Este vorba de un imens tron care, alături de costumaţie şi grafică, face parte din interpretarea modernă a mitului ielelor, conceptul reprezentaţiei româneşti pe scena din Olympiysky Arena. La prima repetiţie, din cauza faptului că acest tron era încă reţinut în vamă, Elena a folosit un simplu scaun, însă acest lucru nu se va mai întâmpla vineri, la cea de-a doua repetiţie.
“Tronul ielelor” este o piesă impunătoare care, chiar dacă este confecţionată din poliuretan şi fibră de sticlă, are un suport metalic ce face ca întreaga piesă să depăşească 100 de kilograme.
Tehnicienii din culise vor avea dificila sarcină de a introduce în scenă şi de a evacua acest tron în numai câteva secunde, lucru destul de greu de făcut. Tronul are un sistem interior de rotaţie ce permite ca în timpul reprezentaţiei să se schimbe în funcţie de regia show-ului.
Transportul de la Bucureşti la Moscova a fost asigurat de către compania Shenker România, partenerul Televiziunii Române pentru concursul Eurovision 2009.
Elena intră în concursul de la Moscova în data de 12 mai, în prima semifinală Eurovision, cu piesa „The Balkan Girls” compusă de Laurenţiu Duţă. Semifinalele Eurovision vor avea loc pe 12 şi 14 mai, iar finala pe 16 mai, toate putând fi urmărite în direct pe TVR 1 şi TVR Internaţional.
Atenţie! – Telespectatorii români din Europa o vor putea vota pe Elena numai dacă vor urmări transmisia televiziunii publice din ţara în care se află. Numai în acest mod vor afla numerele de telefon alocate de fiecare ţară piesei României.
{mosloadposition user10}