După bestsellerurile Mythos și Eroii, Stephen Fry revine cu o relatare unică a întemeierii și distrugerii Troiei. La baza poveștii stau binecunoscutele relatări despre frumusețea Elenei, mituirea lui Paris de către Afrodita, viclenia lui Odiseu sau calul de lemn care a dărâmat un imperiu, dar Troia lui Fry este plină de umor și dezvăluie legături între aceste povești antice și limbajul modern, arta și cultura lumii.
Nașterea și ascensiunea zeilor și a oamenilor este subiectul volumului Mythos, a cărui continuare, Eroii, se ocupă de marile isprăvi, expediții și aventuri ale eroilor muritori cum ar fi Perseu, Heracle, Iason și Tezeu. În Troia, traducere de Radu Paraschivescu, veți găsi eroism și ură, dragoste și pierderi, răzbunare și regret, dorință și disperare, scrise toate cu sânge pe nisipurile unui țărm îndepărtat.
„O repovestire inegalabilă a asediului Troiei… Narațiunea lui Fry, măiestrită, amuzantă și bogată în detalii, insuflă viață și relevanță actuală acestor povești antice.“ – Observer
Troia – cel mai frumos regat din întreaga lume. Givaierul Egeei. Scânteietorul Ilium, cetatea care s-a ridicat și a căzut nu o dată, ci de două ori… Povestea aceasta ni se adresează tuturor: răpirea Elenei, regina vestită pentru frumusețea ei, îi determină pe greci să trimită o mie de corăbii către Troia, pe care o vor asedia fără oprire, timp de zece ani sângeroși.
Zeus, Regele Zeilor, este cel care declanșează războiul, când îi cere prințului troian Paris s-o aleagă pe cea mai frumoasă dintre zeițe. Ca să aibă câștig de cauză, Afrodita îi promite inima Elenei, soția regelui Menelau al grecilor, iar de aici începe urgia. Este un război cumplit, nemilos, cu victime de toate părțile. Grecii nu-i pot înfrânge pe troieni pentru că Ahile, cel mai neînfricat războinic grec, este chinuit de gelozie după ce unul dintre aliații săi și-a ales-o drept iubită pe sclava troiană Briseis, așa că nu intră în luptă… Scena este pregătită pentru cea mai veche și măreață poveste spusă vreodată, unde pasiuni uriașe dau peste cele mai înalte idealuri și cele mai josnice viclenii.
„Cunoașterea lumii – antice și moderne – de care dă dovadă Fry se vede pretutindeni… Cititorul se va trezi într-o incursiune distractivă prin cele mai mărețe povești ale lumii.“ – Daily Telegraph
Stephen Fry aduce și în Troia, așa cum a făcut-o și în Mythos și Eroii, o notă modernă acestor povești – opera lui Homer este baza pe care s-a construit întreaga literatura occidentală –, care și-au atins propria nemurire pentru că au totul. Există aventuri, romantism, intrigi, eroi, ticăloși, centauri, râuri învolburate și, cel mai important, omenirea cu toate defectele ei, deoarece cele mai mari povești ne spun întotdeauna ceva despre noi înșine.
„O ispravă olimpiană. Zeii par să-i zâmbească lui Fry — miturile lui sunt categoric o reușită.” – Evening Standard
„O odisee prin mitologia greacă. Strălucită… Cinste ție, Stephen Fry!“ – Daily Mail
Stephen Fry este scriitor, actor, prezentator de televiziune și regizor multipremiat. A devenit faimos alături de Hugh Laurie în serialul de comedie A Bit of Fry and Laurie (pentru care au și scris împreună scenariul) și în Jeeves and Wooster și a înregistrat vocea povestitorului pe toate cele șapte audiobook-uri ale seriei Harry Potter. A scris patru romane devenite bestseller — The Stars’ Tennis Balls, Making History, The Hippopotamus și The Liar — și trei volume autobiografice: Moab is My Washpot, The Fry Chronicles și More Fool Me.
La Editura Trei au apărut Mythos și Eroii, primele două volume ale trilogiei miturilor grecești, ambele bestselleruri Sunday Times.