Centrul Național al Dansului București prezintă cel de-al doilea eveniment din cadrul Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925-2015) – Harta istoriei dansului contemporan în București, într-o acţiune dedicată parcursului coregrafic unic al artistului multidisciplinar Trixy Checais, avându-i ca invitați pe Răzvan Mazilu, Tudor Giurgiu, Andrea Roșca și Ana-Maria Crișan (fiica și nepoata artistului), iar ca cercetător pe Gina Șerbănescu.
Evenimentul se va desfăşura la Biblioteca Metropolitană București, Sediul Central, Sala Auditorium.
Lansare de carte: 8 octombrie, orele 18.30.
Instalație sonoră: 8 – 9 octombrie, orele 8.00 – 20.00 și 10 octombrie, orele 10.00 – 18.00.
Evenimentul dedicat lui Trixy Checais ia forma unei instalații audio-vizuale, care încearcă să recompună – în absență – personalitatea coregrafului prin mărturiile înregistrate ale celor care l-au cunoscut, prin fotografii, schițe de costume, documente. Cu această ocazie va avea loc lansarea monografiei Trixy Checais – Cartografia zborului, de Gina Șerbănescu. Cartea este rezultatul unei cercetări de arhivă, începând cu 2006, desfășurată de către autoare, publicată de editura Eikon în parteneriat cu CNDB.
Elev al Floriei Capsali și al lui Paule Sybille, maestru de dans al lui Miriam Răducanu și Gelu Barbu, Trixy Checais a studiat teatru expresionist în Germania. Biografia sa impresionantă cuprinde colaborări cu Teatrul de Operă și Balet, Opera de Stat din Timișoara, Teatrul Muzical din Galați, teatre din Constanța și Cluj-Napoca, Teatrul Evreiesc din București. În perioada interbelică se afirmă ca personalitate artistică marcantă a Bucureștiului, iar în 1952 este condamnat la muncă silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925-2015) – Harta istoriei dansului contemporan în București este un proiect de recuperare și actualizare a istoriei invizibile a dansului, concretizat prin șase evenimente desfășurate în perioada 24 septembrie – 29 noiembrie, în mai multe spații din București. Evenimentul se înscrie în linia demersurilor de recuperare a istoriei dansului contemporan românesc, pe care CNDB le-a inițiat încă din 2006, pregătind totodată lansarea Portalului Dansului Contemporan Românesc (UptoDance).
Programul Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925-2015) – Harta istoriei dansului contemporan în București cuprinde:
Eveniment Floria Capsali
A avut loc la Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Tancred Bănățeanu, în perioada 24 – 30 septembrie
Eveniment Trixy Checais
Biblioteca Metropolitană București, Sediul Central, Sala Auditorium
Lansare de carte: 8 octombrie, orele 18.30.
Instalație sonoră:
8 – 9 octombrie, orele 8.00 – 20.00
10 octombrie, orele 10.00 – 18.00
Eveniment Vera Proca Ciortea
Teatrul Excelsior
4 noiembrie, 18.00
Eveniment Stere Popescu
Centrul Național al Dansului București, Sala Stere Popescu
Expoziție: 8 – 14 noiembrie, orele 10.00 – 20.00
Vernisaj și spectacol, 8 noiembrie, ora 18.30
Eveniment Esther Magyar
Centrul Național al Dansului București, Sala Stere Popescu
15 noiembrie, ora 18.30
Eveniment Ioan Tugearu
Centrul Național al Dansului București, Sala Stere Popescu
29 noiembrie, ora 18.30
Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925-2015) – Harta istoriei dansului contemporan în București este un proiect cultural finanţat în cadrul Programului cultural "Ești București" al Centrului de Proiecte Culturale al Municipiului București – ARCUB și al Primăriei Municipiului București.
Parteneri instituționali: Muzeul Național al Țăranului Român, Biblioteca Metropolitană București, Biblioteca Națională a României, Liceul de Coregrafie "Floria Capsali" București, Arhiva Națională de Filme, Editura Eikon, Cărturești
Un proiect susținut de Digicult
Parteneri media: DIGI 24, TVR2, RFI, Radio Romania Cultural, Revista Cultura, Revista Arta, Liternet, Online Gallery, Sapte Seri, Veioza Arte, Dilema veche, Observatorul Cultural, Feeder.ro, Scena.ro, Revista Arte si Meserii, Orasulm.eu, Getlokal.ro, Metropotam