Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Trio Huillet în concert la cea de-a IV-a ediție a evenimentului SUFLET ÎN CULORI – Concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism

suflet-in-culori2017afis

Sâmbătă, 1 aprilie 2017, începând cu ora 19.00, pe scena Sălii Radio din București, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, cu sprijinul Kaufland România, în parteneriat cu Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Radio România, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național George Enescu, Gala Societății Civile și Floria.ro, organizează cea de-a IV-a ediție a evenimentului “SUFLET ÎN CULORI”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism.

Este cel de-al patrulea an în care Asociația Help Autism marchează Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, 2 aprilie, prin intermediul evenimentului cultural menit să atragă atenția asupra problematicii autismului în România și totodată să strângă fonduri pentru susținerea celor 440 de copii din asociație.

Aflat deja la cea de-a IV-a ediție, Suflet în Culori revine pe scena Sălii Radio din București cu trei muzicieni de talie internațională din trei țări, România, Franța și Spania, reuniți în TRIO HUILLET și promite o experiență acustică desăvârșită, atât pentru iubitorii genului muzical cât și pentru toți iubitorii artei, dornici să contribuie la sprijnirea copiilor cu autism. Clara CERNAT (vioară/violă), Thierry HUILLET (pian) și Gari CAYUELAS – KRASZNAI (clarinet) sunt artiștii ce au răspuns de această dată inițiativei celor două organizații de a aduce în atenția publicului bucureștean conștientizarea autismului printr-un concert de excepție.


Creat în 2013 “Trio Huillet” abordează un repertoriu excepțional de muzică de cameră, reunind trei instrumente care se completează reciproc: viola, clarinetul și pianul. Această reunire frumoasă de instrumente i-a inspirat pe cei mai mari compozitori, de la Mozart la muzica contemporană, trecând prin Bruch, Schumann și Stravinski. Grație talentului versatil al Clarei Cernat, în dublul său rol de violistă și violinistă, Trio Huillet oferă programe de concert pentru vioară, clarinet și pian. Thierry Huillet este unul dintre cei mai importanți compozitori ai timpului nostru, astfel încât creația sa muzicală este una dintre calitățile naturale ale “Trio Huillet”.

BILETELE SUNT DISPONIBILE PE WWW.BILETE.RO, ÎN OFICIILE POȘTEI ROMÂNE, ÎN MAGAZINELE INMEDIO SEMNALIZATE BILETE.RO ȘI ÎN MAGAZINELE GERMANOS, iar fondurile colectate în urma vânzării de bilete vor fi direcționate către programele de terapie pentru copiii cu autism derulate de Asociația Help Autism.

În România, sunt aproximativ 30 000 de persoane care suferă de Tulburări din Spectrul Autist. În lume, 1 din 68 de copii suferă de această tulburare. Autismul poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică, nivel de educație. Autismul nu se poate vindeca, dar printr-o intervenție timpurie intensivă, până la 47% dintre copiii cu autism pot avea o viață independentă. Fără terapie, simptomele autismului și comportamentele disfuncționale se agravează în timp. Din păcate, această intervenție este de durată și foarte costisitoare, iar costurile depășesc de cele mai multe ori veniturile unei familii. Iată de ce o campanie de strângere de fonduri se impune, astfel încât cât mai mulți copii să poată beneficia de terapie adecvată și pentru a reuși integrarea lor în școală și societate.

De 7 ani, Asociația Help Autism se implică activ în derularea de programe de conștientizare a autismului, diagnostic precoce și intervenție timpurie pentru copiii cu autism. Pe lângă activitatea susținută în schimbarea statutului autismului în România, asociația oferă servicii de terapie în cadrul celor 6 centre, 6 parteneriate public-private – cu Direcțiile de Asistență Socială și Protecția Copilului din București, Suceava, Drobeta Turnu-Severin, Dâmbovița – și la domiciliu,  defășoară cursuri de formare în terapie ABA, cursuri gratuite pentru informarea cadrelor didactice, workshop-uri și sedințe de consiliere pentru părinți și este co-organizator al Conferinței Internaționale ABA – știința care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.

ISTORIC

Prima ediţie a concertului caritabil Sufet în Culori, desfăşurată în data de 3 aprilie 2014 a reprezentat pentru asociaţiile oganizatoare piatra de hotar în popularizarea însemnătăţii zilei de 2 aprilie şi a beneficiat de participarea unor nume importante din sfera muzicală românească: tenorul Ştefan POP, soprana Rodica VICĂ, violonistul Vlad MAISTOROVICI şi pianistul Ştefan DONIGA. Evenimentul a fost prezentat de actriţa Manuela HĂRĂBOR şi jurnalistul Marius CONSTANTINESCU şi a reunit, la Sala Radio, iubitori ai muzicii clasice şi oameni interesaţi de schimbarea statutului autismului în România, deopotrivă.

Cea de-a doua ediţie a concertului caritabil a avut loc, pe scena Sălii Radio, pe 29 martie 2015 şi a reunit muzicieni de marcă ai scenei naţionale şi internaţionale. Violonistul Remus AZOITEI şi pianistele Mara DOBRESCU şi Diana IONESCU au fost artiştii care au ales, de această dată, să se alăture campaniei de conştientizare, punându-şi talentul şi celebritatea în slujba cauzei.

Devenit deja o tradiție printre iubitorii genului muzical, concertul caritabil „Suflet în Culori”, ajuns in 2016 la cea de-a III-a ediție, s-a bucurat de prezența pe scena Ateneului Român a unor mari artiști, Soprana Leontina VĂDUVA, în anul de aniversare a celor 30 de ani de carieră, muzicianul Grigore LEȘE, organistul Nicolae LICAREȚ și pianista franceză Laure CAMBAU au fost artiștii ce au dat culoare spectacolului, desfășurat chiar pe 2 aprilie, Ziua Internațională a Conștientizării Autismului.

Clara CERNAT – violă/vioară

Repurtând succese în importante centre muzicale precum Opera de Hanoï, Palacio Foz din Lisabona, Théâtre de la Monnaie din Bruxelles, Centrul Naţional pentru Artele spectacolului din Pekin, Auditorio şi Palau de la Musica din Barcelona, Teatrul Collosseum şi Teatrul Grand Rex din Buenos-Aires, Sala Cecilia Meireles din Rio de Janeiro, Sala Pablo Casals din Tokyo, Théâtre du Châtelet din Paris, Salle Gaveau, Clara Cernat se remarcă prin talentul său de excepţie. A susţinut recitaluri în Japonia, Coreea de Sud, Laos, Brazilia, Tunisia, Croaţia, Spania, Grecia, Belgia, Ungaria, Slovenia, Austria, Argentina, Uruguay, Italia, Peru. A fost invitată să participe la importante festivaluri din China, la Festivalul Suona Francese în Italia precum şi la Festivalul George Enescu din Bucureşti. Clara Cernat a studiat cu Ştefan Gheorghiu, Tibor Varga şi Igor Ozim, iar dintre premiile obţinute de-a lungul timpului amintim: Marele Premiu al Concursului internaţional de vioară J. S. Bach, Marele Premiu al Concursului Citta di Andria, Premiul al doilea şi Premiul special Mozart la Concursul Kloster-Schöntal. Înregistrările sale au fost apreciate de critica de specialitate, iar cele realizate pentru Fonoteca de Aur a Societăţii Române de Radiodifuziune relevă profesionalismul său desăvârşit. Clara Cernat a gravat în anul 2016 prima înregistrare mondială pe compact disc a lucrărilor inedite ale lui George Enescu pentru vioară solo, aceste lucrări fiind incluse pe compact discul Soledad. Activitatea sa artistică implică şi valorificarea repertoriului muzicii de cameră, alături de soţul său, pianistul şi compozitorul Thierry Huillet, participând la numeroase concerte. În prezent Clara Cernat este profesor la Conservatoire à Rayonnement Régional de Toulouse şi susţine numeroase cursuri de masterclass pentru vioară şi violă. www.pianoviolon.com

Thierry HUILLET – pian

Thierry HUILLET pianist și compozitor francez de renume, recunoscut pe plan internaționl, a cântat pe cele mai importante scene ale lumii. Admis la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Paris la vârsta de 15 ani şi a obţinut, trei ani mai târziu, o diplomă în pian, muzică de cameră şi acompaniament vocal. A câştigat numeroase premii internaţionale, printre care: Premiul I “Robert Casadesus” la Cleveland International Piano Competition S.U.A; Premiul “Busoni” în Italia şi o distincţie în cadrul Competiţiei Internaţionale de pian de la Tokyo. A susţinut sute de recitaluri şi concerte cu orchestră şi a înregistrat pentru Radio-France, R.A.I., Radio Suisse Romande şi Radiodifuziunea Română. A fost invitat să interpreteze principalele concerte de pian cu orchestre faimoase şi a susţinut recitaluri în Franţa, S.U.A., Japonia, Italia, Spania, Austria, Malaezia şi România. Lucrările compuse de Thierry Huillet au fost cântate în multe ţări, la numeroase festivaluri, de către mari muzicieni. Lucrările de compoziţie ale lui Thierry Huillet sunt publicate la Editions Alphonse Leduc, Paris. În prezent, duo-ul Clara Cernat & Thierry Huillet este invitat să concerteze în întreaga lumea în săli prestigioase precum: Opéra de Hanoï, Théâtre de la Monnaie din Bruxelles, Théâtre du Châtelet din Paris, National Center of Performing Arts în Beijing, Palacio Foz din Lisabona, Teatro Coliseo din Buenos Aires, Sala Cecilia Meireles din Rio de Janeiro, Sala Pablo Casals din Tokyo, Auditorio y Palacio de la Música Catalana din Barcelona, etc. Au susținut numeroase recitaluri în Japonia, Peru, Argentina, China, Statele Unite ale Americii, Vietnam, Brazilia, Libia, România, Croația, Spania, Anglia, Italia, Franța, etc. De asemenea, au participat la festivaluri internaționale precum: “Croisements Festivalul” – China, “Festivalul Internațional George Enescu” – România, Festivalul “Suona Francese” – Italia.

Gari CAYUELAS-KRASZNAI – clarinet

Gari Cayuelas – Krasznai – considerat copil minune al clarinetului, tânărul clarinetist spaniol-ungur a obținut la vârsta de 17 ani (2013) “Premiul Extraordinar pentru Muzică al Comunității din Madrid”. A fost elevul lui Pablo Fernandez. În prezent studiază la Universitatea Franz Liszt din Budapesta sub conducerea artistică a celebrului clarinetist, pedagog și compozitor Béla Kovács. În 2011, împreună cu fratele său Daniel (pianist), obține premiul întâi la Concursul Internațional de Muzică de Cameră ‘Weiner Leó’ în Ungaria. Ca solist a cântat cu orchestra la Palacio Conde Duque din Madrid, cât și cu diferite orchestre în Auditorio Nacional din Madrid, în Palais des Beaux-Arts din Bruxelles, sub bagheta lui Roni Porat, George Pehlivanian și Karol Borsuk. De asemenea, a susținut concerte de muzică de cameră în Ungaria, Spania, Franța și Slovacia. A înregistrat pentru Radio Nacional de España lucrări de Debussy, Messiaen și Kovács. Recent a câștigat Premiul al II-lea la Concursul Internațional pentru Clarinet de la Debrecen.

ORGANIZATORI: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism

Partener Principal: Kaufland România

Parteneri: Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Radio România, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național George Enescu, Gala Societății Civile, Floria.ro, Aurel Vîrlan Photography, Bilete.ro, Poșta Română.

Parteneri Media: TVR 2, Trinitas TV, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Radio Clasic, Blitz Tv, Revista Tango – Marea Dragoste, Libertatea, Ziarul Metropolis, Agenția de Presă Mondenă, Gazeta de Știri, Unirea Shopping Center, Senso TV, Book Hub, Tonica.ro, Actualitatea Muzicală, reportervirtual.ro, Clubul Copiilor, B365.ro, Ceașca de Cultură, Calendar Evenimente, Autentic Promotion, Agenția de Carte, Art Out, Artline, PRwave, 4Arte.ro, Orașul Meu, Inoras.ro, Bucureșteanul.Info, Bună dimineața București, Jurnal de București, OnlineGallery.ro, Bucharest Cultural Events, Business Woman, RoEvents, Enciclopedia Muzicală a României, Societatea Muzicală, Liternet.ro, România Pozitivă, BZI Cultural, iQads, Catchy, autentici.ro.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.