Rezultatele GfK TEMAX ® România pentru al patrulea trimestru al anului 2009
Piaţa românească a bunurilor de folosinţă îndelungată a ajuns la 442 milioane euro în al patrulea trimestru al anului 2009. Piaţa a scăzut cu 43,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008. Pe ansamblu, vânzările în 2009 au fost cu 42,6% mai slabe decât în anul precedent.
Piața totală a bunurilor monitorizate în cadrul GfK TEMAX a fost de 422 milioane euro în trimestrul patru al anului trecut. Valoarea pentru intreg anul 2009 a fost de 1422 milioane euro. Vânzările din sezonul de iarnă nu au atenuat imaginea de criză, înregistrându-se un declin de 43,2% față de aceeași perioadă a anului precedent. În total, anul 2009 a fost cu 42,6% mai slab decât 2008.
Evoluţia vânzărilor bunurilor de folosinţă îndelungată în România
Sectoarele electrocasnicelor mici şi telecomunicaţiilor au scăzut cu 23,6%, respectiv 30,1% în 2009. Vânzările de electrocasnice mari au fost mai slabe în ultima parte a anului decât în trimestrul 3, dar comparativ cu 2008, vânzările au scăzut cu 37,3%. Electronicele de larg consum au scăzut de asemenea cu 42,2%, în timp ce sectorul foto a înregistrat o descreştere de 45,4% în 2009. Sectoarele IT şi de echipamente de birou au avut cea mai proastă performanţă deoarece au scăzut cu 51,6% şi, respectiv, 53,8%.
Electrocasnice mici
În comparație cu 2008, sectorul SDA a scăzut cu 23,6%, ajungând la 71 milioane euro. Chiar dacă T4 a înregistrat o scădere de 24,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, acesta a fost trimestrul cu cele mai mari vânzări, 20 milioane euro.
Pe parcursul T4, vânzările segmentului SDA au crescut substanţial în decembrie 2009 datorită sărbătorilor de iarnă. Chiar şi aşa, criza financiară iși pune amprenta asupra comportamentului consumatorilor, cererea fiind mai mică în comparaţie cu aceeaşi lună a anului anterior.
Cel mai mare grup de produse – aspiratoarele – a fost cel mai afectat în 2009, în special în T2. Acesta este de altfel motivul pentru care T2 este cel mai slab trimestru al anului. Categoria aparatelor electrice de bărbierit și epilat a suferit mult în acest an, urmată de cea a fiarelor de călcat.
Scăderea de preţ cea mai mare dintre toate categoriile şi cererea crescută pe unele subsegmente au făcut ca segmentul aparatelor pentru prepararea alimentelor să fie mai puţin afectat de criza financiară. Acest lucru înseamnă că oamenii au fost nevoiți să-şi prioritizeze nevoile, să-și cumpere aparatură de care au avut într-adevăr nevoie sau care îi ajută să economisească.
Telecom
În trimestrul al patrulea 2009, piaţa de telecomunicaţii a scăzut cu 33,7% comparativ cu al patrulea trimestru al anului 2008, atingând o valoare de 73 milioane euro. Datorită sărbătorilor de Crăciun care influenţează oamenii să cumpere cadouri pentru ei sau pentru ceilalţi, în T4 s-a înregistrat o creștere de 20% față de T3.
O caracteristică a cărei importanţă a crescut pe piaţa de telefonie mobilă este cea de touch screen. Producătorii și-au lărgit portofoliul cu telefoane mobile şi smartphone-uri touch screen, încurajați fiind de utilizarea tot mai largă a internetului, a jocurilor, a mesageriei instant şi a funcţiilor de fotografiere. Aceste dispozitive inovatoare au echilibrat creşterea negativă şi au menţinut piaţa într-o scădere mai mică decât cea medie a bunurilor monitorizate în studiul Temax.
Electrocasnicele mari
În 2009, piaţa electrocasnicelor mari a scăzut cu 37% de la an la an, pentru a realiza o cifră de afaceri totală de 334 milioane euro. Pe o piaţă în descreştere în ceea ce priveşte cererea consumatorilor şi fără o erodare vizibilă de preţ, provocarea pentru a ajunge la o mai bună performanţă de vânzări a fost sprijinită pe tot parcursul anului 2009 de campanii buy-back, pentru aproape toate produsele. Chiar şi evoluţiile mai satisfăcătoare pe segmentele mai puţin afectate de tendinţa negativă, cum ar fi aparatele încastrabile, nu au reuşit să salveze întregul sector de la o scădere abruptă.
Pe fondul agravării condiţiilor economice, în 2009, preferinţele consumatorilor s-au canalizat spre produse cu caracteristici tehnice mai puţin avansate. Acest lucru a fost, de asemenea, o barieră în generarea de valoare suplimentară pe piaţă.
Electronicele – vânzările de Crăciun reuşesc să salveze T4 al 2009
Încheind un an de criza plin de provocări, ultimele evoluţii ale acestui sector nu au modificat in mod semnificativ imaginea de ansamblu construită de-a lungul anului 2009 prin intermediul unei slabe performanţe a vânzărilor. Bazat pe rate omogene de declin pe tot parcursul anului, 2009 a ajuns la doar 60% din valoarea vânzărilor de bunuri electronice de larg consum realizate în 2008.
Cu toate acestea, vânzările din perioada Crăciunului au transformat sectorul Consumer Electronics în cel mai dinamic dintre toate sectoarele monitorizate în cadrul GfK TEMAX. Vânzările din T4 2009 au totalizat 93 milioane de euro, indicând un salt mare, de 66%, în comparaţie cu trimestrul precedent al aceluiaşi an. În decembrie 2009, preferinţele consumatorului s-au îndreptat către două categorii principale de produse – TV / audio şi segmentul de jocuri.
În ceea ce priveşte consolele video, acestea au fost cel mai dinamic produs al sezonului. Ajungând aproape de valoarea vânzărilor din decembrie 2008, consolele video au performat în decembrie 2009 cu vânzări de două ori mai mari decât în luna precedentă, dovedind apetitul consumatorilor pentru produse de home entertainment. În mod remarcabil, consolele video au înregistrat cea mai mică scădere în cadrul sectorului de produse electronice, comparând un an de expansiune 2008 cu un an de criză 2009.
Comparativ cu decembrie 2008, vânzările de TV/Audio au scăzut cu 30%. Totuşi, pentru aceste produse – televizoarele plasmă şi LCD, sistemele audio și home cinema şi media playerele portabile – comparaţia cu noiembrie 2009 arată că valoarea vânzărilor aproape s-a dublat în decembrie 2009. În special, vânzările de televizoare plasmă şi LCD – principalul motor de pe piaţă, au fost susţinute de-a lungul anului prin promoţii semnificative ale retailerilor şi ale producătorilor, fiind, de asemenea, produsul cu scăderea de preţ cea mai masivă în rândul bunurilor CE.
Monitoarele multifuncţionale sunt un alt segment cu o performanţă bună în 2009 şi cu premise puternice de evoluţii pozitive în viitorul apropiat. Acestea reprezintă o sub-categorie la limita dintre TV şi monitoare (datorită TV tuner-ului integrat) care oferă posibilitatea combinării funcţionalităţii televizorului şi a monitorului computerului într-un singur dispozitiv care economiseşte spaţiul.
Foto
Caracterizate de scăderi ale vânzărilor în sezonul de vară, care nu au reuşit să se ridice la nivelul cererii consumatorilor, camerele foto digitale au avut dificultăţi în a stabili un trend de creştere semnificativ în trimestrele următoare. 9 milioane de euro a fost valoarea maximă înregistrată în ultimele trei trimestre ale lui 2009, conturând imaginea unui an cu multe provocări pentru aceste produse în termeni de performanţă a vânzărilor. Sectorul foto a înregistrat o scădere de 45% de la an la an, în principal din cauza slabelor evoluţii ale segmentului compact.
Ramele foto digitale şi camerele SLR s-au bucurat de evoluţii pozitive pe parcursul anului, însă nu îndeajuns pentru a evita un trend puternic negativ. Vânzările de Crăciun au fost foarte bune pentru ramele foto digitale. Nivelul achiziţiilor pentru aceasta tehnologie potrivită pentru un sezon al darurilor, a crescut cu mai mult de 4 ori în decembrie 2009 comparativ cu luna precedentă a aceluiaşi an.
IT
Vânzările în segmentul IT au crescut cu aproape 40% în T4 2009, faţă de performanţa atinsă în trimestrul anterior, dar a scăzut cu 53,5% comparativ cu același trimestru al anului trecut.
Cu toate că sectorul IT a continuat să înregistreze o rată de creştere negativă, T4 2009 a ajuns la cea mai mare valoare a bunurilor monitorizate de GfK TEMAX, atingând o valoare de 120 milioane euro.
În ciuda faptului că sărbătorile de iarnă au contribuit la creşterea vânzărilor, scăderea puterii de cumpărare a oamenilor cauzată de scăderea veniturilor şi de resursele financiare reduse a provocat scăderea vânzărilor în valoare, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Echipamente de birou
Echipamentele de birou au înregistrat o creştere de 30% în al patrulea trimestru al anului, comparativ cu al treilea trimestru al anului 2009, atingând o valoare de 13 milioane euro.
Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2008, ambele produse din această categorie, imprimantele şi multifuncţionalele, arată o creştere negativă de 55,4%. Scăderea bruscă este cauzată în principal de vânzări scăzute in sectorul B2B şi de indicatorul scăzut de încredere al consumatorilor.
Rezumatul în format tabelar
In EUR million |
T1 2009 |
T2 2009 |
T3 2009 |
T4 2009 |
T4 2009 |
T1-T4 2009
|
T1-T4 2009 T1-T4 2008 +/- % |
Consumer |
59 |
52 |
56 |
93 |
-40.1% |
260 |
-42.2% |
Photo |
7 |
9 |
9 |
9 |
-41.0% |
34 |
-45.4% |
Major Domestic Appliances |
66 |
79 |
96 |
93 |
-36.7% |
334 |
-37.3% |
Small Domestic Appliances |
17 |
16 |
18 |
20 |
-24.7% |
71 |
-23.6% |
Information Technology |
129 |
87 |
86 |
120 |
-53.5% |
422 |
-51.6% |
Telecommunication |
64 |
55 |
61 |
73 |
-33.7% |
253 |
-30.1% |
Office Equipment |
14 |
10 |
10 |
13 |
-55.4% |
47 |
-53.8% |
GfK TEMAX® Romania |
356 |
308 |
336 |
422 |
-43.2% |
1,422 |
-42.6% |
Sursa: GfK TEMAX ® România, GfK Divizia Retail and Technology
Studiul
GfK TEMAX® România este un indicator dezvoltat de GfK Retail and Technology pentru a monitoriza piaţa produselor de folosinţă îndelungată. Raportul GfK TEMAX® este publicat la nivel internaţional. Concluziile se bazează pe studiile efectuate în panelul de retail al GfK Retail and Technology. Panelul de retail include date de vânzări de la peste 190.000 de magazine din întreaga lume. Rapoartele şi comunicatele de presă privind situaţia din toate ţările analizate sunt disponibile pe www.gfktemax.com.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}