Soluţia securizează comunicarea prin email, aplicaţii instant messaging şi sisteme de colaborare, în cadrul companiilor mari
Trend Micro, unul dintre principalii producători mondiali de soluţii de securitate IT, lansează şi în România Trend Micro Communication & Collaboration Security, suită de soluţii bazate pe tehnologia proprietară Trend Micro Smart Protection Network. Communication & Collaboration Security se adresează companiilor mari şi asigură un mediu mai eficient de comunicare, cu un grad sporit de protecţie atât la nivel de email cât şi de aplicaţii instant messaging (IM) sau de colaborare. Trend Micro Smart Protection Network monitorizează şi securizează în timp real reţeaua companiei iar clienţii beneficiază de protecţie imediată la nivelul aplicaţiilor Microsoft Exchange, SharePoint si Office Communications Server (OCS).
Soluţie 4 în 1
Trend Micro Communication & Collaboration Security este prima soluţie cu capabilităţi de management centralizat, special proiectată pentru aplicaţiile Microsoft de email, IM şi de colaborare. Soluţia include: Trend Micro IM Security (pentru securizarea comunicării prin Instant Messaging), Trend Micro ScanMail™ pentru Microsoft Exchange (pentru comunicarea prin email), Trend Micro™ PortalProtect™ pentru Microsoft™ SharePoint şi Trend Micro Control Manager™.
„Securitatea pe care o oferă în mod tradiţional orice aplicaţie de tip server de email sau client de email nu este suficientă pentru a face faţă ritmului rapid în care infractorii creează malware pentru a exploata toate zonele de comunicare în timp real. De aceea companiile mari au nevoie de soluţii complexe pentru securizarea optimă a reţelelor”, spune Alexandru Molodoi, CTO la GECAD NET.
Deşi comunicarea prin aplicaţii IM şi software-ul de colaborare facilitează creşterea eficienţei operaţiunilor în cadrul unei companii, generează totodată şi riscuri pentru organizaţia în care sunt utilizate, deschizând noi căi de atac pentru infractorii din mediul online.
Numărul şi gravitatea ameninţărilor informatice legate de colaborare şi comunicare prin IM va spori odată cu creşterea gradului de utilizare a unor aplicaţii precum Microsoft SharePoint şi a platformelor OCS. Jumătate dintre companiile care utilizează Microsoft Exchange folosesc şi SharePoint, conform companiei de cercetare de piaţă Osterman Research. În acelaşi timp, 17% dintre companiile mari folosesc în prezent platformele OCS iar 37% intenţionează să le implementeze în următoarele 12 luni.
Trend Micro Communication & Collaboration Security se conectează direct la Trend Micro Smart Protection Network, accesează în timp real bazele de date cu ultimele ameninţări informatice şi stopează imediat orice malware înainte ca acesta să afecteze reţeaua companiei.
“Trend Micro Communication & Collaboration Security furnizează o protecţie inteligentă, sofisticată, imediată, care permite utilizatorilor dintr-o companie să comunice în siguranţă prin email, IM sau software colaborativ, cu partenerii de afaceri de oriunde din lume, fără să pună în pericol securitatea infrastructurii informatice a companiei în care lucrează”, spune Thomas Miller, general manager în cadrul diviziei pentru afaceri corporate a Trend Micro.
În România, suita de soluţii Trend Micro Communication & Collaboration Security este disponibilă prin GECAD NET, unic distribuitor pentru Trend Micro pe piaţa locală, dar şi prin reţeaua sa de peste 70 de parteneri din întreaga ţară. Preţul Trend Micro Communication & Collaboration Security porneşte de la 43 de euro / utilizator.
{mosloadposition user10}