Tremend Software Consulting, una dintre companiile tehnologice cu cea mai rapidă creștere din regiune în clasamentele Deloitte și Financial Times 1000 Europe, împlinește luna aceasta 16 ani. Compania de dezvoltare de software continuă trendul ascendent, estimând o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro până la sfârșitul anului, o creștere de 43% față de 2020.
Cu zeci de noi clienți adăugați în portofoliul său în 2021, din diverse industrii precum telecomunicații, servicii medicale, educație și sectorul financiar, Tremend și-a consolidat poziția printre jucătorii de top din regiune. În același timp, ca parte a obiectivului continuu de a oferi soluții avansate și securizate, bazate pe tehnologia Cloud, în acest an Tremend a devenit partener certificat Microsoft Gold, plasându-se în top 1% între partenerii Microsoft la nivel mondial. De asemenea, s-a alăturat programului AWS Partner Network (APN), crescând calitatea și extinzând acoperirea serviciilor sale personalizate de consultanță AWS.
Prin acest pas strategic, Tremend continuă procesul de creștere a performanței soluțiilor digitale și de customer experience pe care le construiește pentru clienții săi. În acest sens, compania mizează pe utilizarea unui ecosistem securizat, bazat pe standarde deschise pentru rularea soluțiilor de securitate existente sau care urmează să fie puse în aplicare, prin care identifică elementele critice de infrastructură și blocajele. Tremend își valorifică abilitățile și experiența transsectorială în big data, aplicații, securitate și conformitate, instrumente proprietare, cadre și acceleratoare, pentru a oferi soluții avansate la scară largă, cu impact major, precum platforma europeană eDemocracy „The Conference on the Future of Europe”.
În acest an, compania a lansat o nouă platformă pentru clienții care doresc să își accelereze procesul de transformare digitală, să exploreze modalități moderne și inteligente de a răspunde nevoilor clienților și să obțină un avantaj competitiv printr-o strategie puternică ce vizează experiența digitală a utilizatorului (UX) – Tremend Studio. Cu un portofoliu în continuă creștere de studii de caz în sfera UX, resurse și inspirație, Tremend Studio prezintă proiectele Tremend și expertiza sa avansată în elaborarea de strategii de loializare și retenție a clienților, care ajută companiile să clădească atât o imagine autentică de brand, cât și să câștige încrederea consumatorului.
Totodată, echipa de ingineri software Tremend și-a canalizat eforturile pentru a crea și îmbunătăți produse inovatoare care nu numai că satisfac nevoile actuale de transformare digitală și au un impact pozitiv asupra societății noastre, ci și modelează un viitor mai bun și mai inteligent. Pentru a sprijini eforturile de extindere a accesului la îngrijirea medicală în contextul pandemic, compania de software a dezvoltat Telemed, o platformă de telemedicină multifuncțională, modulară, ce încorporează tehnologii avansate și care oferă capabilități medicale complet integrate. Această soluție permite clinicilor să-și crească portofoliul de servicii oferite prin intermediul terapiei la distanță. Totodată, facilitează accesul pacienților la asistența medicală prin componente funcționale pentru comunicarea securizată dintre pacient și medic.
Impulsionând creșterea post-pandemică pentru sectoarele orientate către digitalizare, Tremend a lansat TORP, o platformă CX de digital onboarding. Soluția este una modulară, flexibilă, ce poate fi folosită de către companii din orice industrie. Printr-un flux digital complet, cu procese automate, utilizatorul poate să se înroleze singur pentru a solicita un produs sau serviciu digital.
“Am crescut ca cifră de afaceri și odată cu aceasta ne-am extins și ca echipă. Succesul proiectelor noastre inovatoare a devenit vizibil și în rezultate, consolidându-ne prezența pe piețele din SUA, Marea Britanie și Benelux și creșterea numărului de clienți ca urmare a parteneriatelor cu Microsoft, AWS, Mastercard și Salesforce”, menționează Ioan Cocan, Managing Partner, Tremend.
Prin expertiza sa avansată de dezvoltare software utilizând tehnologii avansate, precum AI și Machine Learning (ML), Natural Language Processing (NLP), UI/UX, și DevOps/Cloud, Tremend sprijină organizațiile publice internaționale în proiecte de transformare digitală și inovația în domenii precum educație, finanțe, guvernare publică și relația cu cetățenii. De asemenea, compania este implicată în proiecte majore pentru instituțiile UE, cu acoperire Europeană și impact asupra a milioane de cetățeni ai Uniunii. Proiectele sprijină creșterea competitivității adulților și tinerilor prin promovarea studiului colaborativ, permițând legătura dintre cetățeni și profesioniști, promovând schimbul de experiență și cunoștințe.
Cu un impact social puternic, proiectele dezvoltate precum The Conference on the Future of Europe și Digital Skills and Jobs platform, sprijină organizațiile publice internaționale în adoptarea schimbării și inovației, și le împuternicesc pe acestea și pe cetățenii UE prin transformarea digitală.
“Cea mai mare provocare a fost construirea unei echipe scalabile și păstrarea culturii organizaționale cu care am pornit la drum, axată pe învățare continuă, colaborare și agilitate, în contextul unui ritm accelerat de creștere. Am reușit pentru că am realizat că trebuie să fim buni manageri. Să ne antrenăm atât pe noi, cât și pe liderii diviziilor companiei în termeni de leadership și de formare a echipei, să ne păstrăm și să cultivăm modul de gândire orientat pe creștere și rezolvare a problemelor. Pentru anul care vine, ne reînnoim angajamentul de a continua să investim în produse care pot adăuga valoare clienților noștri și pot construi parteneriate pe termen lung”, precizează Marius Hanganu, Managing Partner, Tremend.
Tremend și-a dovedit ADN-ul ingineresc prin dezvoltarea de proiecte de înaltă calitate, livrate cu succes pentru marii operatori de telecomunicații, companii de automobile, retaileri, instituții bancare, dar și industria sănătății. Soluțiile dezvoltate au ajuns la peste 60 de milioane de utilizatori, dovada unei echipe de inginerie software și a unei culturi organizaționale puternice.