Mâine începe, la Plaza Romania, a doua “rundă” a Panasonic Viera Roadshow 2008, evenimentul devenit deja tradiţional prin care Panasonic prezintă cele mai noi tehnologii aplicate în domeniul televizoarelor cu Plasma şi LCD Viera, al playerelor Blu-Ray şi al sistemelor Home Cinema Panasonic.
Faţă de evenimentul organizat acum trei săptămâni la Băneasa Shopping City, vizitatorii vor putea de această dată să atingă şi să folosească, între 21 şi 23 noiembrie, şi cinci noi produse, prezentate în premieră pentru România la HIFI Arena 2008.
Este vorba despre două noi televizoare cu plasmă Viera, două noi camere video Full-HD şi despre prima cameră foto cu obiective interschimbabile din lume bazată pe tehnologia Micro Four-Thirds, Panasonic LUMIX DMC-G1.
Niciodată, hârtia nu va putea egala efectul unei demonstratii “live” iar un televizor din gama Viera, indiferent de cât de frumos ar arăta în fotografii, trebuie privit, studiat şi evaluat de aproape pentru a te putea convinge că este cea mai bună alegere. Acesta este de altfel şi unul dintre mesajele evenimentului organizat de Panasonic: atinge şi experimentează ca să te convingi.
Panasonic Viera TH-65PY800 şi TH-58PY800 (165 / 147 cm Full HD)
Aşa cum se ştie, o imagine statică cu o rezoluţie de 1080 linii arată întotdeauna splendid când este afişată pe un ecran mare, dar imediat ce imaginea începe să se mişte, rezoluţia poate să scadă la un minimum de 300 de linii. Folosind Crearea Inteligentă a Cadrelor (Intelligent Frame Creation), noile televizoare Viera sunt capabile să ofere peste 900 de linii pentru rezoluţia imaginilor în mişcare, păstrând astfel calitatea la un nivel foarte apropiat de cel furnizat de o imagine statică.
De asemenea, în cazul unui TV cu plasmă comandat la doar 50Hz, poate apărea o pâlpâire deranjantă, cauzată de numărul insuficient de imagini afişate pe secundă. Pentru a remedia această situaţie, Panasonic a dezvoltat şi a implementat tehnologia 100Hz Double Scan. Prin această tehnologie, în cazul secvenţelor cu mişcare extrem de rapidă – cum ar fi în cazul filmelor de acţiune sau al transmisiilor sportive -, fiecare imagine este afişată de două ori, ca şi cum televizorul cu plasmă ar fi fost comandat la 100Hz. Efectul de pâlpâire este astfel mult diminuat, contribuind la obţinerea unor imagini în mişcare de o calitate excepţională.
În ceea ce priveşte contrastul, Panasonic Viera TH-65PY800 oferă un raport nativ de 30.000:1 şi un raport dinamic de peste 1.000.000:1.
Datorită combinării noului sistem Real Black Drive (sistem de suprimare a pre-descărcării – pre-discharge suppression system) cu procesul de producţie îmbunătăţit al panoului este posibilă reproducerea unor culori negre excepţionale cu un contrast mult superior sistemelor ce nu dispun de această tehnologie. Astfel scenele – mai ales cele ce implică un echilibru delicat între lumină şi umbră – sunt reproduse cu acurateţe.
Cu rezoluţia sa de 1920 x 1080 pixeli, panoul VIERA Full-HD creează imagini excelente, fără a mai fi nevoie de conversia de pixeli pentru semnalele video 1080p. Viera TH-58PY800 beneficiază la rândul său de toate tehnologiile de ultimă generaţie, ceea ce îi permite reproducerea a nu mai putin de 68,7 miliarde de culori şi un contrast dinamic de peste de 1.000.000:1.
Calitatea sunetului a fost şi ea îmbunătăţită prin noile sisteme de sunet Surround V-Audio cu SRS TruSurroundXT, Dolby Digital, în timp ce optimizatorul HD detectează şi îndepărtează tipul specific de zgomot al semnalelor video digitale. Fiecare scenă este analizată şi i se aplică nivelul de reducere a zgomotului cel mai potrivit, lucru ce determină astfel oferirea unei calităţi excepţionale a imaginii.
Camerele video Full-HD HDC-SD100 şi HDC-HS100
Piaţa camerelor video se mişcă rapid în direcţia high-definition. Calitatea superioară a imaginii este în momentul de faţă o necesitate şi tot mai mulţi consumatori doresc caracteristici tehnice la cel mai ridicat nivel.. Pentru aceşti utilizatori Panasonic lansează două noi modele 3MOS full-HD – HDC-SD100 şi HDC-HS100. Ele dispun de o larga paleta de setari manuale ce oferă utilizatorilor puterea de a crea imagini dramatice, artistice. Noile modele dispun şi de primul sistem 3MOS din lume*, nou dezvoltat de Panasonic pe baza tehnologiei sale 3CCD, care a fost apreciată pentru excelenta reproducere a culorii. Datorită suprafeţelor mărite de recepţie a luminii, senzorii MOS îmbunătăţesc de asemenea şi calitatea imaginii, chiar şi la lumină redusă.
Noile camere video HDC-SD100 şi HDC-HS100 oferă astfel o performanţă AAA (triplu A) în toate aspectele utilizării – calitatea imaginii, funcţii şi uşurinţa operării.
Panasonic LUMIX DMC-G1 (prima cameră din lume cu obiectiv digital interschimbabil cu Live View permanent ce adoptă standardul de nouă generaţie Micro Four Thirds)
În cadrul Panasonic Roadshow 2008, Panasonic prezintă în premieră şi LUMIX DMC-G1, o nouă cameră foto cu obiectiv digital interschimbabil, bazată pe noul standard Micro Four Thirds. Combinând un corp cu dimensiuni reduse cu facilităţi de cameră avansate care oferă un confort de operare chiar la fel de uşor cu cel al camerelor compacte, super-mobilul G1 distruge mitul vechi conform căruia toate camerele SLR sunt voluminoase, grele şi dificil de utilizat. Acest lucru, împreună cu rezoluţia de 12,1 megapixeli şi calitatea imaginii superioară oferită de senzorul de imagine de tip micro 4/3, delimitează clar aparatul Lumix G1 de nouă generaţie de toate camerele digitale D-SLR convenţionale.
Full HD
Imaginile Full-HD conţin de 5 ori mai multă informaţie decât imaginile standard, ceea ce înseamnă o rezoluţie mult mai mare şi detalii mai multe, iar acesta este unul dintre principalele motive pentru care în lume se face trecerea constantă către Full-HD.
Încă de la anunţarea primului televizor din gama Viera, Panasonic şi-a propus să ofere telespectatorilor o experienţă nemaiîntâlnită până atunci – o experienţă atât de aproape de realitate încât ei să simtă că fac parte din acţiunea de pe ecran. Şi, pentru că vorbim despre acţiune, nici un televizor nu redă mai bine decât un Panasonic Viera un meci live, o competiţie sportivă difuzată pe canalul TV preferat sau cel mai nou film de acţiune.
Aceste genuri de program TV au însă şi dezavantaje pentru televizoarele “clasice”. Multă acţiune presupune, desigur, multe mişcări. Iar la acest capitol, Viera etalează primul dintre “aşi”: mulţumită tehnologiilor V-real 3 şi V-real PRO 3, orice Viera redă imagini de o frumuseţe şi de o profunzime neegalate, permiţându-vă să nu pierdeţi din vedere nici măcar un cadru. Şi acest lucru, pentru că fiecare cadru contează.
Eco-friendly
Reducere, reutilizare, reciclare. Cuvinte ce capată o semnificaţie din ce în ce mai importantă pe măsură ce mediul înconjurător suferă din ce în ce mai mult de pe urma avansului tehnologic al umanităţii. Cele mai vizibile sunt efectele emisiilor de dioxid de carbon şi cele provocate de deşeuri şi de utilizarea de substanţe chimice. De aici, concluzia naturală că poziţia de lider într-un domeniu, aşa cum este Panasonic în sectorul său de activitate, ar trebui să presupună şi responsabilităţi pentru a proteja mediul. Pe deplin conştient de acest lucru, Panasonic îşi canalizeazş eforturile de proiectare şi dezvoltare în direcţia reducerii acestor emisii poluante, indiferent de forma lor, pe toată durata de viaţă a produselor oferite. Un prim efect al acestor eforturi este eliminarea, în premieră mondială, a utilizării plumbului în fabricarea ecranului cu Plasmă Viera.
Şi pentru că am vorbit despre durata de viaţă a produselor, vom menţiona un singur aspect: televizoarele cu plasmă Viera au o durată de funcţionare de până la 100.000 de ore! Acest lucru înseamna că, practic, dacă luaţi acum un televizor Viera şi îl veţi folosi non-stop, peste 11 ani, acelaşi televizor va fi la fel de bun ca în ziua în care l-aţi cumpărat…
O singură telecomandă pentru toată aparatura
Casa modernă este în prezent uzual utilată cu mai multe echipamente electronice decât folosea, la început, programul ce îşi propusese să trimită un om pe Luna… Televizoare, playere Blu-Ray, recordere şi camere HD, DVD playere, cuptoare cu microunde, telefoane DECT şi telefoane mobile, sisteme audio… Suntem înconjuraţi de echipamentele ce au devenit parte esenţială din viaţa de zi cu zi, iar soluţiile de interconectare sunt la rândul lor absolut necesare. Iar pentru această nevoie există un nou rezultat al eforturilor Panasonic: Viera Link.
Ce înseamnă acest lucru? În doar câteva cuvinte, înseamnă că telecomanda unui televizor Viera poate ajunge ca, prin intermediul unui simplu cablu HDMI, să controleze orice echipament audio-video compatibil Panasonic din casă. Mai uşor de atât nu se poate…
Funcţie şi formă, simultan
Se spune ca funcţia dictează forma, mai ales în viaţa de astăzi. Lider în majoritatea domeniilor în care activează, Panasonic şi-a propus – şi a reuşit – să demonstreze că există şi excepţii de la regula de mai sus. Exemplul produselor din gama Viera este suficient şi îl vom enunţa doar aici, invitându-vă să descoperiţi ce se află în spatele unor concepte aplicate precum One Sheet of Glass, eleganţă, stil şi, nu în ultimul rând, dorinţă…
{mosloadposition user10}