Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Trei municipii și două comune din România, candidate la titlul de „Localitate prietenă a copiilor”

Trei municipii și două comune din România candidate la titlul de „Localitate prietenă a copiilor”

Brașov, Bacău, Moinești, Corbasca și Colonești pot deveni comunități mai incluzive, în care drepturile copiilor să fie respectate și în copiii pot participa la luarea deciziilor

Municipiile Brașov, Bacău și Moinești, alături de comunele Colonești și Corbasca, au fost recunoscute joi drept candidate la titlul de „Localitate prietenă a copiilor”, în cadrul unei inițiative globale a UNICEF și a UN-Habitat lansate în 1996, la care participă peste 3.400 orașe din 38 de țări. Inițiativa Localități Prietene ale Copiilor este un concept care aduce împreună autoritățile și alți actori relevanți, cum sunt organizațiile neguvernamentale, sectorul privat, mediul academic, mass-media și, cel mai important, copiii.

Trei municipii și două comune din România candidate la titlul de „Localitate prietenă a copiilor”

Inițiativa a debutat în România în 2021, ca parte a proiectului „România pentru fiecare copil. Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili din România”, care a beneficiat de un grant în valoare de 4,2 milioane de euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială, precum și de susținerea companiilor și persoanelor fizice din România.
După doi ani și jumătate, timp în care au fost parcurse o serie de etape necesare (printre care se numără semnarea de memorandumuri cu UNICEF, realizarea de analize de situație în cele cinci localități, constituirea de consilii locale ale copiilor, înființarea de comitetele locale de coordonare prin decizii sau dispoziții ale primarilor, consultări ale copiilor din localități și traininguri în urma cărora copiii își cunosc mai bine drepturile etc.), municipiile Bacău, Brașov, Moinești și comunele Colonești și Corbasca au fost desemnate drept candidate la titlul de „Localitate prietenă a copiilor”.

Ce își doresc copiii din cele cinci localități1:

  • Un mediu sigur și curat.
  • Educație incluzivă de calitate.
  • Mai multe locuri de joacă cu facilități pentru copiii cu dizabilități.
  • Mai multe evenimente culturale și artistice.
  • Să fie consultați mai mult de părinți atunci când aceștia iau decizii care îi privesc.
  • Accesibilizarea spațiilor publice pentru persoanele cu dizabilități.
  • Eliminarea discriminării în comunitate și bullying-ului din școală.

Pe parcursul următorilor doi ani, municipiile și comunele candidate vor lucra cu sprijinul UNICEF pentru a pune în aplicare planurile de acțiune locale. La finalul implementării, acestea vor fi evaluate independent, iar orașul și comunele care se califică vor putea fi recunoscute ca localități prietene ale copiilor.

„Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse susține inițiativa UNICEF, pentru ca tot mai multe orașe și comune din România să devină localități prietene ale copiilor. Copiii trebuie să crească și să se dezvolte în comunități în care au parte de cele mai bune servicii, în care vocile le sunt ascultate și în care administrația locală lucrează împreună cu ei pentru a construi orașe și comune cu adevărat prietene ale copiilor. Inițiativa Localități Prietene ale Copiilor stabilește reperele pentru realizarea schimbărilor necesare care trebuie să înceapă la nivel local”, a declarat Natalia Intotero, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

„Inițiativa promovează incluziunea socială, prioritizând grupurile vulnerabile, care nu vor rămâne invizibile la nivel local. De asemenea, implicarea copiilor la luarea deciziilor care îi privesc și formalizarea consiliilor locale ale copiilor dau posibilitatea consultării sistematice a copiilor de către consiliile locale. Ne dorim ca Bacău, Brașov, Moinești, Colonești și Corbasca să devină localități în care drepturile copiilor să fie cu adevărat respectate și în care vocile copiilor să fie ascultate în toate chestiunile care îi privesc”, a afirmat Nicolae Gorunescu, Vicepreşedinte, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

„Proiectul România pentru fiecare copil, sub egida căruia a fost implementată Inițiativa Localități Prietene ale Copiilor, este un exemplu de bune practici în ceea ce privește colaborarea cu rezultate concrete pentru copiii dintre o organizație internațională, guvern și instituții subordonate, precum și autorități locale și județene, colaborare cu implicarea copiilor și beneficiind de energia și de ideile lor. Le urez succes celor cinci localități nominalizate și sper ca și alte comunități să le urmeze exemplul.”, a afirmat Roxana Mînzatu, Secretar de stat, Coordonator al Departamentului pentru Evaluare Integrată și Monitorizarea Programelor Finanțate din Fonduri Publice și Europene, Guvernul României.

„Ne așteaptă – nu numai pe noi, în România, ci pe noi toți în lume – un viitor in care resursa umană va fi factorul diferențiator și sursa de competiție între țări. Orașele și comunitățile care vor investi în capitalul uman vor câștiga, iar asta înseamnă creșterea calității vieții copiilor, a familiilor. Primarii care se sfătuiesc cu copii si tinerii iau decizii mai bune alături de ei și mă bucur că Inițiativa Localități prietene ale copiilor a ajuns în România să le fie ghid și partener”, a afirmat Oana Țoiu, președinta Comisiei pentru tineret din Camera Deputaților și membră în Comitetul Național de Coordonare a Inițiativei Localități Prietene ale Copiilor.

„Fac parte din Consiliul Copiilor Brașoveni și această inițiativă a UNICEF a reprezentat o experiență din care, împreună cu colegii mei, am învățat foarte mult. Inițiativa Localități Prietene ale Copiilor ne dă posibilitatea de a participa cu adevărat la viața civică a orașului, de a veni cu propuneri și de a căuta mijloacele prin care acestea pot fi îndeplinite, în beneficiul tuturor copiilor care trăiesc în oraș, dar mai ales al celor mai vulnerabili”, a declarat Alexia, membră a Consiliului Copiilor Brașoveni.

„Le mulțumesc municipiilor Bacău, Brașov și Moinești, precum și comunelor Colonești și Corbasca și celorlalți parteneri locali pentru acest parteneriat și îi asigur de angajamentul UNICEF de a oferi asistență tehnică în implementarea planurilor locale de acțiune și în crearea unor localități cu adevărat prietene ale copiilor, în care drepturile copiilor sunt respectate și promovate, copiii sunt implicați în procesele de luare a deciziilor la nivel local și care pot fi un model pentru alte autorități locale din întreaga țară.”, a afirmat Anna Riatti, Reprezentanta UNICEF în România.

Nota
1. Conform rezultatelor în cadrul Analizelor situației drepturilor copilului desfășurate în Brașov, Bacău, Moinești, Colonești și Corbasca

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.