După ce anul trecut a obţinut premiul juriului pentru materialul „Oraşul otrăvit”, Antena 3 se află din nou printre nominalizaţii premiilor International Media Excellence Awards acordate de The Association for International Broadcasting în fiecare an la Londra.
Postul de ştiri intră în finala premiilor AIB 2012 cu trei materiale – „Pe-un picioar de iad” (În Premieră), „Povestea unui supravieţuitor” (În Premieră) şi „Protestele din Piaţa Universităţii” (Ştiri/Sinteza Zilei) – unde va concura cu nume mari din industria televiziunii: BBC Media Action, CBS News 60 Minutes, Channel 4, France 24 sau Deutsche Welle.
Carmen Avram şi echipa emisiunii „În premieră” au fost nominalizaţi pentru materialele „Pe-un picioar de iad” şi „Povestea unui supravieţuitor”, la categoriile Best current affairs documentary on a domestic subject, respectiv Best short report or documentary.
Ancheta „Pe-un picior de iad” prezintă condiţiile mizere în care trăiesc oamenii de la marginea oraşului Baia Mare. Cel de-al doilea material semnat În Premieră spune povestea lui Laurenţiu Şerban, soldatul român care şi-a pierdut un picior, în timp ce se afla într-o misiune în Afganistan, şi care a reuşit să meargă mai departe, realizând lucruri extraordinare.
Cea de-a treia nominalizare obţinută de Antena 3 este la categoria Best live news coverage, pentru modul în care echipa de ştiri a postului, împreună cu echipa emisiunii Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea, au acoperit evenimentul „Protestele din Piaţa Universităţii”, desfăşurate în luna ianuarie 2012.
Juriul care va desemna câştigătorii este unul independent şi este format din profesionişti de televiziune şi mass media din întreaga lume.