Nu mai este un secret faptul că hrana poate fi folosită ca medicament. Studiile prezintă tot mai multe dovezi despre modul în care alimentele pe care le consumăm pot avea o influenţă esenţială asupra stării de sănătate a organismului.
În cartea sa Mănâncă şi învinge boala, lansată la editura Lifestyle Publishing House, parte a Grupului Editorial Trei, Dr. William W. Li prezintă cititorilor peste 200 de alimente (dintre care nu lipsesc prunele, scorțișoara, pâinea cu maia, vinul roșu și berea, fasolea neagră, roșiile San Marzano, uleiul de măsline, brânzeturi de tipul camembert și cheddar), care îmbunătățesc starea de sănătate, luptând împotriva cancerului, reducând riscul de demență și ameliorând multe alte boli.
Cu ajutorul planurilor alimentare din această carte, mâncărurile preferate deja pot fi îmbunătățite pentru a activa cele cinci sisteme naturale de apărare ale organismului: angiogeneza, regenerarea, microbiomul, protecția la nivelul ADN-ului și imunitatea.
3 diete care contribuie la regenerarea organismului
Ştiinţa confirmă faptul că efectele îmbătrânirii pot fi contracarate prin alimente care stimulează celulele stem să acţiuneze aşa cum făceau când organismul era tânăr. Celulele stem nu doar menţin tinereţea, dar pot şi să regenereze ţesuturile afectate de îmbătrânire.
În cazul unei boli cronice, activarea celulelor stem ajută la combaterea daunelor provocate la nivelul ţesuturilor. Printre cei mai puternici stimulenţi alimentari ai celulelor stem se numără uleiul de peşte, grâul integral, fasolea verde, turmericul, tărâţele de orez, afinele, coacăzele, alunele, ceaiul verde, rodia sau ciocolata neagră. Iată trei diete care contribuie la regenerarea organismului:
1. Dieta mediteraneană
Iniţial aceasta nu a fost o dietă în sine, ci mai degrabă un tipar alimentar al persoanelor care locuiau în ţările mediteraneene. Acest stil alimentar este asociat cu rezultate net superioare în ceea ce priveşte sănătatea inimii, dar şi cu stimularea celulelor stem pentru a ajuta regenerarea organismului.
Dieta include consumul de fucte, legume, cereale integrale, leguminoase, nuci, ulei de măsline extravirgin şi peşte.
2. Restricţiile calorice şi postul
Postul nu este străin omenirii, dimpotrivă, este o stare care a guvernat existenţa noastră de-a lungul evoluţiei. Metabolismul nostru nu doar că a evoluat pentru a tolera restricţiile calorice, dar, de fapt, funcţionează perfect în aceste condiţii.
Studii aprofundate arată că restricţiile calorice (reducerea consumului de calorii cu 20-40 %) activează celulele stem din intestine, ceea ce ajută la regenerarea celulelor din tractul gastro-intestinal. Cercetătorii de la Universitatea Jiao Tong din Shanghai şi Universitatea Medicală Militară din China au arătat chiar că postul poate stimula regenerarea creierului.
3. Dieta ketogenică
Nu toate celulele stem sunt benefice, celulele stem canceroase sunt extrem de periculoase. În dieta ketogenică se consumă alimente bogate în grăsimi bune, cu conţinut foarte scăzut de carbohidraţi, care imită postul în scopul generării ketoanelor din organsim.
Ketoanele se produc din grăsimile depozitate în ficat atunci când nu sunt disponibili carbohidraţi din care metabolismul să producă glucoză. Celulele folosesc ketoanele drept sursă de energie în locul glucozei. Celulele normale, sănătoase se pot adapta la această strategie, în schimb celulele canceroase nu o pot face deoarece ele se bazează pe glucoză.
Această dietă este folosită şi în scop medical pentru controlul crizelor epileptice la persoanele care nu răspund tratamentului medicamentos. Alte alimente care combat celulele stem canceroase sunt: ceaiul verde, cartofii mov, nucile, uleiul de măsline extravirgin, ţelina, prunele, rodia, ardeii.
Dr. William W. Li este medic și om de știință cunoscut în toată lumea, mai ales ca lider al Fundației pentru Angiogeneză, în cadrul căreia a avut contribuții revoluționare la înțelegerea a peste 70 de boli (inclusiv cancer, diabet, orbire, boli de inimă, obezitate).
A publicat peste 100 de articole științifice în reviste ca Science, New England Journal of Medicine, Lancet și a predat la universități prestigioase, cum ar fi Harvard, Tufts și Dartmouth Medical School. Can We Eat to Starve Cancer, discursul de la TED Talk al doctorului Li, care se bazează pe impresionantele sale descoperiri despre angiogeneză, are peste 11 milioane de vizualizări și este unul dintre cele mai bune discursuri TED Talks din toate timpurile.