Filarmonica „George Enescu“ în colaborare cu Institutul Cervantes din Bucureşti, cu sprijinul Centrului Naţional de Difuzare Muzicală (CNDM) din Spania, organizează în zilele 15 octombie, 23 octombrie şi 21 noiembrie la Ateneul Român o suită de trei recitaluri de muzică de cameră susţinute de trei cvartete de coarde prestigioase din Spania: Cvartetul Casals, Cvartetul Bretón şi Cvartetul Granados.
Seria de recitaluri din toamna acestui an la Bucureşti este parte a „Proiectului Europa“, un model de internaţionalizare a culturii spaniole conceput astfel încât să poată fi adaptat diverselor forme de colaborare cu instituţiile-gazdă. În stagiunea 2017/2018, pentru cea de-a treia ediţie a „Proiectului Europa“, a fost pregatit un circuit care include o serie de concerte la Bucureşti, după cum urmează:
Duminică, 15 octombrie 2017, 19:00 – 21:00, Sala mare
Cvartetul Casals
În program:
• Juan Crisóstomo Arriaga (1806-1826)
Cvartetul de coarde nr. 3 (aprox.1823)
• Mauricio Sotelo (1961)
Cvartetul de coarde nr. 4 ‘Quasals vB–131 (2017)
• Ludwig van Beethoven (1770-1827)
Cvartetul de coarde nr. 14 în do diez minor, op. 131 (1826)
Cvartetul Casals (Vera Martínez Mehner, vioară; Abel Tomás, vioară; Jonathan Brown, violă; Arnau Tomás, violoncel). Înfiinţat în 1997, la Escuela Superior de Música Reina Sofía din Madrid, după ce a câştigat mai multe premii la diferite concursuri internaţionale, Cvartetul Casals a ajuns să fie considerat unua dintre formațiile de coarde cele mai importante din generaţia sa. Pe lângă multe alte calităţi ale grupului, critica internaţională elogiază, amplul lor registru de sonorităţi.
Luni, 23 octombrie 2017, 19:00 – 21:00, Sala mare
Cvartetul Bretón
În program:
• Juan Crisóstomo Arriaga (1806-1826)
Cvartetul de coarde nr. 2 (ca.1823)
• Ramón Paus (1959)
Cvartetul de coarde nr. 7 ‘De ultramar’ (2014)
• Jesús Guridi (1886-1961)
Cvartetul de coarde nr. 2 în la minor (1949)
Cvartetul Bretón (Anne-Marie North, vioară; Antonio Cárdenas, vioară; Iván Martín, violă; John Stokes, violoncel) s-a format în 2003 și reuneşte patru muzicieni cu îndelungată experienţă în domeniul muzicii de cameră, care au simţit nevoia să facă mai cunoscute publicului spaniol și internațional, lucrări din repertoriul cvartetelor spaniole clasice și contemporane. Formația are o bogată activitate discografică.
Marți, 21 noiembrie 2017, 19:00 – 21:00, Sala mare
Cvartetul Granados
În program:
• Juan Crisóstomo Arriaga (1806-1826)
Cvartet de coarde nr. 1 (ca.1823)
• Jesús Torres (1965)
Cvartet de coarde (2013)
• José María Usandizaga (1887-1915)
Cvartetul în sol major pe teme populare basce, op. 31 (1905)
Cvartetul Granados (David Mata, vioară; Marc Oliu, vioară; Andoni Mercero, violă; Aldo Mata, violoncel) reuneşte patru dintre cei mai cunoscuţi ,izocoeni spanioli, cu o solidă formaţie muzicală, obţinută la Şcoala Superioară de Muzică Reina Sofía de la Madrid, la Hochschule de Viena, la Hochschule Hanns Eisler de Berlín, sau la Universidad de Toronto şi Chicago Musical College.
Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program: Marti – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Prețurile biletelor : 40 lei cat.I; 35 lei cat. II
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să vă adresați Departamentului Cultură al Institutului Cervantes la e-mail: cultbuc@cervantes.