Laura Nedelschi, Ema Prisca și Claudiu Dobriță, toți membri ADC*RO, vor fi prezenți la Barcelona pentru jurizarea celei de-a 28-a ediții a ADC*E Awards.
ADC*E Awards este singura competiție internațională care reunește cele mai bune campanii și proiecte de design din Europa, oferindu-le vizibilitate și promovare la nivel internațional. Înscrierile sunt posibile exclusiv în baza recunoașterii obținute la competițiile locale.
Un juriu format din 58 de creativi de top, selectați din 21 de țări europene, va evalua lucrările înscrise la ADC*E Awards în categoriile: Film & Radio, Print & Outdoor, Interactive & Mobile, Graphic Design, Promotions & New Media și Integration & Innovation.
„Abia aștept experiența asta, mai ales că jurizez într-o categorie în care o să vedem și lucrări integrate, de publicitate de categorie grea, gândită strategic și făcută cu simț de răspundere – dar și proiecte de gândire orientată în viitor. Practic, e playgroundul perfect!”, ne-a transmis Laura Nedelschi, Independent Creative Director, care va juriza în categoria Integration & Innovation.
„ADC Europe Awards este locul unde poți obține o privire de ansamblu a creativității europene. Cred că e utilă contextualizarea muncii personale, cât și a țării tale. Să vezi cum stai față de cehi, spanioli sau lituanieni. Mie îmi place mult să văd cum se rezolvă tensiunea global-local pe la vecini sau la occidentali.”, ne-a împărtășit Ema Prisca, Independent Creative Director, care va face parte din procesul de selecție al câștigătorilor pentru secțiunea Film & Radio.
„ADC Europe Awards e un festival al profesioniștilor mai mult decât o întâlnire a agențiilor, rețelelor sau holding-urilor de comunicare. E întâlnirea anuală a unui club de oameni care au de învățat unul de la celălalt. E a doua oară când am ocazia să particip ca jurat și de-abia aștept să mă reîntâlnesc cu oameni de creație care cred în meseria lor și să mă inspir de la creatorii de conținut din design, multimedia sau storytelling care ne împing să ne uitam și mai departe peste deal, de fiecare dată.”, ne-a povestit Claudiu Dobriță, Creative Director McCann PR, care va evalua creațiile înscrise la Promotions & New Media.
ADC*E Awards se desfășoară în perioada 8-9 noiembrie 2019, la Design Hub Barcelona, și este parte a celei de-a șasea ediții European Creativity Festival. Tema acestui an poartă numele „Celebrating the people who are already building a better tomorrow” și se va concentra asupra celor care se folosesc de creativitate pentru a soluționa încă de acum problemele ce vor apărea.
Pentru prima oară în cadrul evenimentului va exista un membru al juriului cu rolul de „overall Jury President”, care să nu fie președintele ADCE. Anul acesta jurizarea va fi condusă de Dörte Spengler-Ahrens Creative Managing Director, Jung von Matt/SAGA.