Astăzi, 13 iulie 2017, au fost finalizate cu succes misiunile de audit pentru următoarele Autorități de Management care gestionează: Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020 (POCA), Programul Operațional pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (POIMM) și Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020 (POAT).
Prin această acreditare instituțională au fost create condițiile pentru rambursarea de la Comisia Europeană a aproximativ 866 milioane euro, cât însumează alocările UE aferente celor trei Programe pe întreaga durată a actualei perioade de programare.
Pachetele de documente necesare desemnării au fost transmise Autorității de Audit (AA) de către MDRAPFE, în luna martie a.c., fiind demarate astfel misiunile de audit.
Desemnarea sistemului de management și control a fost principala noastră preocupare în ceea ce privește fondurile europene. Această acțiune a fost absolut necesară pentru ca fluxul financiar aferent rambursărilor să înceapă să funcționeze, să fie redusă presiunea de pe bugetul de stat și să intre banii europeni în țară. Le mulțumesc colegilor de la Autoritatea de Audit pentru promptitudinea și profesionalismul dovedit în toată această perioadă în care s-a lucrat intens, a declarat ministrul delegat pentru Fondurile Europene, doamna Rovana Plumb.
Valoarea totală a declarațiilor de cheltuieli aferente celor trei Programe Operaționale acreditate, care vor fi trimise imediat la Comisie, este de 121 milioane euro.
Până la sfârșitul lunii aprilie, au fost transmise la Autoritatea de Audit toate pachetele de documente necesare desemnării AM-urilor pentru toate Programele Operaționale aferente Politicii de Coeziune.
Desemnarea Autorităților de Management și Control pentru Programele Operaționale, (condiție esențială pentru efectuarea rambursărilor de la CE), presupune evaluarea în vederea emiterii opiniei fără rezerve de către AA, cu privire la conformitatea sistemului cu cerințele de acreditare.
În luna ianuarie, România avea desemnate autoritățile implicate în sistemul de management și control pentru trei programe finanțate în perioada de programare 2014-2020, respectiv:
· Programul IPA de cooperare transfrontalieră România – Republica Serbia 2014 – 2020;
· Programul de cooperare transfrontalieră INTERREG V-A România – Bulgaria;
· Programul operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate.
Până la sfârșitul acestei luni se estimează că vor fi acreditate și ultimele patru autorități de management aflate în curs de acreditare, respectiv pentru Programului Operațional Infrastructura Mare, Programul Operațional Regional, Programul Operațional Capital Uman și Programul Operațional Competitivitate.