Axis Communications în România:
- Peste 1,000 de cursanți certificați până în prezent
- Dublarea cifrei de afaceri în ultimii doi ani
În cadrul unui eveniment organizat la București, Martin Gren, cofondatorul Axis, doamna Therese Hydén, Ambasador al Suediei în România și dl. Eduard Mititelu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, au discutat subiecte precum securitatea cibernetică, avantajele digitalizării și trendurile pieței de securitate. Faptul că tehnologia a devenit omniprezentă în viața noastră personală și profesională se datorează în mare măsură beneficiilor pe care noile inovații le aduc afacerilor și cetățenilor din întreaga lume prin furnizarea de servicii noi, mai eficiente.
“Suedia este una dintre țările implicate activ în tot ceea ce înseamnă sustenabilitate. Iar noi, ca Ambasadă, ne asumăm aceeași capacitate – de a ne dezvolta continuu într-un mod sustenabil, care să nu afecteze în niciun fel mediul. Iar acest lucru poate fi realizat cu ajutorul tehnologiei”, a declarat doamna Therese Hydén.
Cu toate acestea, profunzimea integrării tehnologiei în viețile noastre, progresele și conștientizarea sporită a implicațiilor sale în societate sunt, de asemenea, mai mari ca niciodată și într-o continuă accelerare.
“Tehnologia influențează într-un mod direct viața de zi cu zi a oamenilor și a companiilor. Iar cheia succesului spre o dezvoltare durabilă este realizarea de parteneriate tehnologice, care să țină cont de specificul local, și o investiție neîntreruptă în cercetare. Suntem mereu în căutarea de soluții pentru a continua procesul de inovare și de digitalizare, iar Axis Communications este o companie de succes și un exemplu pentru industria securității”, a declarat dl. Eduard Mititelu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Axis Communications este compania care a inventat prima cameră IP din lume, AXIS Neteye 200, în anul 1996, și de atunci și până acum a reușit continuu să reinveteze industria de securitate și nu numai. Compania folosește doar standarde deschise, evitând protocoalele proprietare pentru o creștere semnificativă a scalabilității.
“Lansarea primei camere IP a permis tuturor oamenilor ce dispuneau de o conexiune la Internet să urmărească imagini live. Din acel moment și până în prezent am dezvoltat cel mai mare portofoliu de produse hardware dedicat industriei de securitate. De asemenea, am inițializat un program dedicat dezvoltatorilor de software, oferindu-le tuturor partenerilor tot suportul necesar integrării. România este una dintre țările cheie pentru Axis Communications la nivel European, atât din punct de vedere al business-ului propriu-zis, cât și prin prisma companiilor partenere, ce dezvoltă soluții personalizate atât pentru piața locală cât și internațională”, a declarat Martin Gren, cofondatorul Axis Communications.
Pentru anul 2023, Axis Communications, a emis 6 tendințe tehnologice care vor influența în mod direct sectorul securității.
O schimbare de paradigmă – Procesul de trecere de la analiză la acțiune va fi accelerat. Utilizarea informațiilor generate de camerele de supraveghere poate conduce la acțiuni rapide, în timp real, având rolul de a sprijini siguranța, securitatea și eficiența operațională. Astfel, de la solicitări pentru a apela serviciile de urgență în cazul unor incidente, la redirecționarea traficului în orașe, redistribuirea personalului în magazinele aglomerate, economisirea energiei în clădiri prin iluminare și încălzire mai eficiente, analizele recomandă sau chiar inițializează procese și acțiuni menite să sprijine operatorii umani.
Folosirea de arhitecturi hibride – Aceste tehnologii și-au dovedit superioritatea și reprezintă cea mai bună soluție pentru sistemele de securitate, realizând mixul perfect între servere, computere bazate pe cloud și dispozitive edge. Însă, nicio arhitectură nu poate fi soluția perfectă pentru toate scenariile. Primul pas este realizarea unei evaluări, proces urmat de definirea unei soluții hibride care să folosească la maxim avantajele oferite de procesele de analiză ale camerelor de supraveghere. Datele generate pot fi folosite în timp real, iar analiză acestor streaming-uri poate conduce la eficiență operațională.
Apariția sub-tendințelor în domeniul securității cibernetice – Importanța securității cibernetice este evidențiată și prin cerința de a rămâne conformă. De exemplu, actul de reziliență cibernetică propus de Comisia Europeană va impune producătorilor de hardware și software din toate sectoarele cerințe mai mari pentru a asigura securitatea cibernetică a produselor lor, prin mai puține vulnerabilități la lansare și o mai bună gestionare a securității cibernetice pe parcursul ciclului de viață al produselor. Sectorul de securitate și supraveghere va fi, desigur, inclus.
Actul demonstrează atât importanța, cât și complexitatea securității. Nu mai poate fi privit ca un subiect, ci mai degrabă mai multe domenii interconectate. Unele dintre acestea sunt bine stabilite, dar altele sunt în curs de dezvoltare.
Dincolo de securitate – Una dintre cele mai semnificative tendințe este aceea de a folosi camerele de supraveghere pentru a eficientiza și alte domenii. Acestea au devenit senzori puternici, iar calitatea informațiilor video pe care le captează, în toate condițiile, crește de la an la an. Astăzi, prin analize avansate, camerele generează și metadate care adaugă un alt nivel de informații și valoare. Acest lucru, desigur, îmbunătățește și capacitatea acestora de a sprijini cazurile de utilizare în materie de eficiență operațională, pe lângă securitate. Există acum oportunitatea de a combina datele video generate cu informații captate de alți senzori – monitorizarea temperaturii, zgomotul, calitatea aerului și a apei, vibrațiile, vremea și multe altele – creând o rețea senzorială avansată.
Sustenabilitate și schimbările climatice – Organizațiile continuă să măsoare și să îmbunătățească practicile de guvernanță de mediu. Cu toate acestea, având în vedere condițiile extreme din ultimul an, ne așteptăm la un accent mai acut, în special pe abordarea schimbărilor climatice în 2023. Este clar că încă nu facem suficient pentru a opri accelerarea încălzirii globale și se va aștepta ca fiecare sector să dubleaze eforturile. Pentru Axis, un pas cheie a fost angajamentul față de Inițiativa Sience Based Targets, care ne va determina să stabilim obiective de reducere a emisiilor, nu numai în propria afacere, ci și în întregul nostru ecosistem.
O concentrare sporită cu privire la reglementare – În mod inevitabil, având în vedere caracterul omniprezent și puterea sa, sectorul tehnologic în ansamblu și tehnologiile specifice intră sub un control strict, reglementat. Accentul ar trebui să fie întotdeauna pe reglementarea cazurilor de utilizare a tehnologiei, nu tehnologia în sine. Iar în ceea ce privește AI, cerințele privind securitatea cibernetică, confidențialitatea datelor, reducerea influenței „marilor tehnologii” sau stabilirea suveranității tehnologice, lucrurile sunt clare. Companiile de tehnologie din sectorul securității vor trebui să adere din ce în ce mai mult la reglementări mai stricte. În termeni largi, acest lucru ar trebui salutat, deoarece asigură transparența în afaceri.