de Simon Fasdal, director venituri fixe, Saxo Bank
Piața obligațiunilor este una dintre cele mai vechi și mai de încredere clase de investiții, ce oferă finanțări cheie pentru guverne, corporații, ipoteci și proiecte mai mari de infrastructură, de exemplu. Dar, în ciuda îndelungatei popularități a pieței de 50 de trilioane de dolari atât în rândul investitorilor instituționali, cât și al celor retail, digitalizarea a fost incredibil de lentă. Timp de prea multă vreme tranzacționarea venitului fix a fost obstrucționată de operațiunile sale demodate, iar în această epocă a inteligenței artificiale și a automatizării, este o surpriză pentru majoritatea faptul că tranzacționarea obligațiunilor este încă executată manual, în general, de obicei prin intermediul unui apel telefonic.
Lansarea soluției digitale a Saxo Bank pentru tranzacționarea obligațiunilor, la finalul anului 2016, și-a propus să schimbe acest lucru și a fost motivată de recunoașterea faptului că piața obligațiunilor era pregătită pentru inovația digitală și pentru democratizare. Cum se poate ca una din cele mai recunoscute forme de investiții financiare să fie încă blocată în evul mediu al procesării manuale când există tehnologie ce poate fi aplicată în moduri diferite pentru ca tranzacționarea venitului fix să fie mai accesibilă tuturor investitorilor – nu doar traderilor profesioniști – dar și mai ieftină?
Prin combinarea capacităților tehnologice sub forma roboticii cu relațiile cu cei mai mari furnizori de lichidități de pe piețele de obligațiuni, putem acum să oferim atât clienților retail, cât și celor instituționali prima soluție complet digitală din lume pentru venit fix ce aduce mai multă transparență, prețuri mai mici și acces mai eficient la oportunitățile de tranzacționare ale venitului fix.
De ce a durat atât de mult digitalizarea tranzacționării obligațiunilor? Unul dintre factorii principali este faptul că piața obligațiunilor este mult mai fragmentată decât alte piețe, de exemplu piața de capitaluri proprii. Nu există un loc unic de executare pentru tranzacționarea obligațiunilor, iar formarea prețului este extrabursieră cu un cocktail opac format din stabilirea prețului per indicație și un profil de lichiditate și comportament de tranzacționare foarte diferite pentru obligațiuni și piețe diferite.
De asemenea, amploarea pieței obligațiunilor este vastă în comparație cu piața de capital propriu. Există aproximativ 43 000 de acțiuni în lume și milioane de obligațiuni. O companie poate avea o acțiune, dar poate emite zeci de obligațiuni cu diferite scadențe și un cadru legal unic. Fiecare dintre aceste obligațiuni vor avea o lichiditate variabilă, iar unele pot fi mai dificil de tranzacționat.
În ciuda complexităților tranzacționării obligațiunilor, zilele în care tranzacționarea venitului fix era apanajul a doar câtorva fonduri mari, bănci și investitori s-au terminat. Prin combinarea tehnologiei robotice și a conectivității, democratizăm oferta pentru tranzacționarea obligațiunilor și uniformizăm condițiile de concurență între instituții și investitorii retail ce doresc să accese această piață.
Soluția noastră complet digitală nu necesită implicare umană. Această conectează fiecare client cu întreaga piață globală a obligațiunilor într-o manieră directă, competitivă și eficientă. Fiecare ordin de obligațiuni este direcționat către o licitație optimizată de dealer care este selectată prin intermediul roboticii dintre aproape 40 din cei mai mari furnizori de lichiditate pentru obligațiuni. Acest lucru nu doar că are un impact enorm asupra vitezei tranzacției, dar, mai important, clienții au parte de economii enorme ale costurilor datorită lanțului valoric direct și a naturii competitive a mediului multi-dealer.
A fost un proiect ambițios pentru noi, dar rezultatele vorbesc de la sine. În acest moment, peste 50% din toate tranzacțiile cu obligațiuni sunt executate prin intermediul platformei noastre digitale, iar această cifră crește în fiecare lună de la lansare încoace. Această schimbare are loc progresiv, pe măsură ce clienții își schimbă obiceiurile și simt puterea democratizării, însă schimbarea chiar are loc.
Cred că investitorii recunosc faptul că platforma noastră digitală oferă avantaje enorme pentru ei atât din punct de vedere al îmbunătățirii prețului, cât și în termeni de viteză a executării, ceea ce s-a reflectat în adoptarea rapidă a tehnologiei. Datele noastre arată că aproape jumătate dintre tranzacțiile realizate de clienții noștri până la această dată au avut o îmbunătățire a prețului de 0,10% în comparație cu prețul mediu din piață, iar alții au avut parte de avantaje ale prețurilor și mai semnificative. În combinație cu prețurile noastre competitive pentru comisioane și conversii ale valutelor, fără îndoială acesta reprezintă un avantaj enorm pentru investitorii noștri.
În paralel cu avantajele legate de prețuri, am dovedit că tranzacționarea digitală a obligațiunilor este mai rapidă decât metoda tradițională de tranzacționare manuală. Statisticile noastre arată că, pentru toate tranzacțiile clienților noștri de la lansare până acum, este nevoie de nu mai mult de 41 de secunde pentru ca o tranzacție să fie executată și rezervată în contul clientului prin intermediul platformei noastre digitale de tranzacționare a obligațiunilor. Aceasta reprezintă o îmbunătățire dramatică față de metoda manuală de tranzacționare de obligațiuni ce poate lua minute, ore sau chiar zile pentru a executa.
Pe lângă proprii noștri clienți, unele dintre cele mai mari succese, măsurate în acțiuni, vin din partea multora dintre băncile care ne sunt clienți și care sunt foarte entuziasmați de tehnologia digitală pentru obligațiuni, deoarece văd o bună oportunitate de a reduce costul și complexitatea și de a adăuga o valoare concretă clienților lor finali.
La Saxo, avem ca obiectiv strategic să devenim furnizorul preferat de infrastructură de tranzacționare și investiții pentru marile bănci și instituții financiare. Este o călătorie pe care am început-o în 2001, atunci când am semnat primul contract white label, și este o viziune pe care o extindem constant, cel mai recent cu lansarea produsului nostru “banking as a service”.
Companiile care ne sunt partenere pot vedea că e nevoie de multă vreme și de multe investiții pentru a crea o platformă de tranzacționare cu funcționalitățile avansate pe care le oferim noi. Decât să o ia singuri de la zero, aceștia își pot da seama de valoarea parteneriatului cu noi pentru a fi cu un pas în fața concurenței.
Aceste inovații sunt toate posibile prin utilizarea și aplicarea inteligentă a tehnologiei și a roboticii. Deși în trecut tranzacționarea și investițiile erau rezervate doar investitorilor de elită, acum noi am putut să democratizăm tranzacționarea obligațiunilor astfel încât să nu mai existe nicio barieră de acces. Acum este momentul să lăsăm tehnologia să-și facă treaba.