Material de opinie de Vladislav Dabija, Manager, și Radu Todiraș, Consultant Senior, Taxe Indirecte, Deloitte România
Companiile de transport intracomunitar trebuie să știe dacă produsele livrate între țările membre ale Uniunii Europene sunt accizabile și sub ce regim fiscal circulă și să își ia măsurile necesare pentru a nu risca să fie obligate să plătească accizele aferente, în cazul în care autoritățile vamale descoperă nereguli. Avertismentul vine de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) care a decis, într-un caz soluționat recent, că transportatorul este obligat să plătească accizele aferente unor produse pe care le-a introdus pe teritoriul altei țări, doar pentru că le deținea fizic în acel moment, fără a se demonstra că a fost complice la o tentativă de contrabandă sau că dispunea de mijloace pentru a verifica dacă produsele în cauză erau supuse accizelor.
În speța judecată de CJUE (C-279/19), un transportator independent a fost angajat să transporte intracomunitar produse accizabile (bere) din Germania în Marea Britanie. La momentul introducerii bunurilor în Marea Britanie (anterior Brexit), transportatorul a fost oprit de autoritățile vamale pentru verificări și a prezentat o scrisoare de transport (CMR) în care era menționat un document administrativ electronic conform căruia bunurile accizabile transportate erau livrate intracomunitar în regim suspensiv (de scutire) de la plata accizelor. Însă, după consultarea sistemului informatic (EMCS), autoritățile vamale au constatat că documentul administrativ electronic avea un cod de referință care mai fusese utilizat anterior pentru livrări de bere de la un antrepozit fiscal din Germania către un antrepozit fiscal din Marea Britanie.
Din acest motiv, autoritățile vamale au considerat că produsele accizabile în cauză nu aveau dreptul să circule în regim suspensiv, din cauza faptului că au fost eliberate deja pentru consum în Germania, iar accizele aferente au devenit exigibile (datorate) la sosirea produselor în Marea Britanie.
Prin urmare, autoritățile vamale au confiscat produsele în cauză, precum și mijlocul de transport, și au obligat transportatorul la plata accizelor aferente pe motiv că acesta din urmă deținea produsele accizabile destinate livrării la momentul în care accizele au devenit exigibile (când au intrat pe teritoriul Marii Britanii).
CJUE a analizat dacă transportatorul (în calitate de posesor al bunurilor în momentul în care acestea au fost introduse în statul membru de destinație) datorează aceste accize chiar dacă nu avea niciun drept ori interes economic asupra produselor respective și nu știa că acestea sunt accizabile. Totodată, instanța a analizat dacă această obligație revine transportatorului chiar și în cazul în care, deși cunoștea aspectele menționate anterior, nu știa dacă accizele aferente produselor transportate au fost sau nu plătite. În fond, transportatorul doar a deplasat intracomunitar respectivele produse în schimbul unei renumerații, în numele unor terți.
Cu toate acestea, CJUE a decis că transportatorul este obligat la plata accizelor, pe baza Directivei 2008/118, care definește în sens larg categoria persoanelor responsabile cu plata accizelor pentru produsele transportate intracomunitar, care sunt supuse acestor taxe. Mai exact, este vorba de produse care au fost deja „eliberate pentru consum”, dar care sunt deținute, în scopuri comerciale, în alt stat membru pentru a fi livrate sau utilizate acolo. Scopul final al acestei reglementări este acela de a asigura, pe cât posibil, recuperarea acestor taxe de către autoritățile din statul membru de destinație.
Or, în cazul în care se elimină condiția ca „persoana care deține produsele destinate livrării” să știe sau să fi trebuit să știe că accizele devin exigibile în momentul în care bunurile au fost introduse în statul membru de destinație, recuperarea acestor taxe ar fi mai dificilă în practică.
Ce impact are decizia CJUE?
Decizia emisă are un impact important asupra transportatorilor și a comercianților care, prin prisma obiectului de activitate, dețin în mod fizic produse accizabile care circulă intracomunitar. Astfel, pentru a evita situații precum cea din speța menționată, companiile de transport implicate în astfel de activități trebuie să își ia măsuri suplimentare înainte de a efectua transportul.
În acest sens, transportatorii sau comercianții ar putea să formuleze contractele și înțelegerile cu partenerii de afaceri astfel încât, în cazul în care ar fi obligați la plata accizelor din motive neimputabile lor, să se poată îndrepta contractual sau să poată formula acțiuni în instanță împotriva persoanelor din cauza cărora respectivele taxe au devenit exigibile și care ar trebui să suporte plata acestora (de exemplu, antrepozitarul care a comunicat un document administrativ electronic invalid).
România își adaptează legislația în domeniu
Aspectele de acest gen sunt urmărite și în România, unde există un proiect de lege pentru implementarea Directivei (UE) 2020/262 privind regimul general al accizelor, inclusiv în cazul deplasării produselor accizabile eliberate pentru consum. Astfel, deplasarea intracomunitară a acestui tip de produse accizabile va fi posibilă doar între persoanele autorizate ca expeditori și destinatari certificați.
Mișcarea acestor produse va putea fi inițiată doar prin sistemul informatic EMCS. Astfel, expeditorul certificat va trebui să furnizeze persoanei care va însoți produsele accizabile sau transportatorului un cod de referință al documentului administrativ simplificat electronic, care va putea fi prezentat oricând autorităților la solicitarea acestora.
De asemenea, proiectul stabilește plata în solidar, când sunt mai multe persoane implicate, în cazul neregulilor apărute pe parcursul deplasării produselor accizabile pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care produsele au fost eliberate pentru consum.
Nerespectarea dispozițiilor referitoare la deplasarea unor astfel de produse a fost introdusă în lista de contravenții și sancțiuni din Codul Fiscal. Potrivit proiectului, legea urmează să intre în vigoare de la data de 13 februarie 2023.
