Life Solutions, unicul reprezentant în România al băncii de celule stem Vita34, anunță eliberarea a 3 noi probe de celule stem pentru tratarea a 3 pacienți copii.
Cea de-a 35-a probă de celule stem a fost folosită în luna noiembrie 2018 pentru tratarea unui băiețel de 8 luni care a suferit un accident vascular cerebral (AVC) înainte de naștere, în uterul mamei. Copilul a pututut fi tratat cu propriile celule stem recoltate la naștere și stocate la Vita34. Tratamentul a fost rezultatul unui studiu comun între filiala implicată în cercetare a băncii Vita34 și Berlin Charité, cel mai mare spital universitar din Berlin, Germania, în care s-a examinat recoltarea sângelui ombilical în condiții dificile de naștere. Acesta a fost cel de-a 22-a probă pentru efectuarea unui transplant autolog (cu celulele stem proprii) eliberată până acum de bancă.
Cel de-al 36-lea transplant s-a efectuat pentru salvarea vieții unui băiețel de 3 luni, din Stockholm, Suedia, în luna decembrie 2018. Copilul a beneficiat de transplant pentru tratarea imunodeficienței combinate severe (X-SCID). Pentru salvarea sa, celulele stem din sângele și cordonul ombilical au fost procesate și stocate de banca Vita34 în numele Registrului Nord-German de Donatori de Măduvă și Celule Stem (NKR) și donate la cererea medicală. Pentru banca Vita34 acesta a fost al 14-lea transplant alogen (celule stem provenite de la donator), iar calitatea analizării, procesării și stocării probelor în laboratoarele sale a fost recunoscută de către NKR.
Cel mai recent transplant a avut loc la Essen, Germania, unde s-a intervenit pentru tratarea unui băiețel de 3 ani, suferind de o leziune gravă a creierului. Proba de celule stem a fost recoltată la nașterea copilului și stocată în banca Seracell, bancă ce a fost cumpărată în 2017 de Vita34. În urma acestei achiziții, Vita34 a devenit cea mai mare bancă de celule stem din Germania. Acesta a fost cel de-al 23-lea transplant autolog al băncii pe care Life Solutions o reprezintă în România.
Așadar, în anul 2018 au fost în total 6 eliberări de probe de celule stem necesare transplanturilor și tratamentelor, fiind o creștere uriașă comparativ cu anii anteriori.
Astfel, banca de celule stem cu peste 20 de ani experiență pe piața de profil din Germania, a ajuns la 37 de probe eliberate în vederea efectuării de transplanturi și tratamente care au salvat viețile pacienților ce au beneficiat de ele.
Compania Life Solutions, unicul reprezentant în România al băncii de celule stem Vita34, cea mai mare astfel de bancă din Germania și Austria, încurajează stocarea sângelui ombilical și/sau țesutului de cordon ombilical, necesare pentru tratarea unor boli grave și cu care, în prezent, se efectuează numeroase studii clinice pentru noi descoperiri medicale.
Siguranța, calitatea, vechimea pe piață, standardele înalte de procesare și stocare a celulelor stem ale băncii Vita 34 și numărul mare de probe eliberate până în prezent, fac din Vita 34 și Life Solutions parteneri de încredere pentru viitorii părinți pentru stocarea celulelor stem la nașterea copiilor.