TVR 2 a pregătit pentru Sărbătorile de Crăciun din acest an transmisiuni în direct de la cele mai importante evenimente care au loc la Vatican cu ocazia acestor sărbători, filme artistice şi documentare dedicate acestei perioade, dar şi concerte şi spectacole memorabile.
În Ajunul Crăciunului, telespectatorii îl vor putea asculta pe Alexandru Tomescu interpretând "Sonatele pentru vioară solo" de Eugène Ysaÿe, pe acelaşi celebru Stradivarius Elder-Voicu (Turneul Stradivarius 2012). TVR 2 difuzează luni, 24 decembrie, de la ora 13.10, un regal de muzică şi teatru non-verbal – „Stradivarius – Obsesii”, un spectacol memorabil susţinut în acest an pe scena Operei Naţionale din Bucureşti.
În Ajunul Crăciunului (luni, 24 decembrie), de la ora 22.40, emisiunea Via Sacra îi dedică o ediție specială sărbătorii Nașterii Domnului. Cu acest prilej, telespectatorii vor putea urmări în transmisiune directă slujba pe care Sanctitatea Sa, Papa Benedict al XVI-lea, o oficiază în Basilica Sfântului Petru de la Vatican. În ziua de Crăciun, la ora 13.00, sub acelaşi generic, TVR 2 va transmite în direct din Piața San Pietro de la Vatican mesajul şi binecuvântarea Papei adresate „Cetăţii şi Lumii” (Urbi et Orbi). Cele două emisiuni-magazin, realizate de Cristina Ionescu, îl vor avea ca moderator pe Corneliu Vlad Matache și ca invitat în studio pe Pr. Prof. Dr. Wilhelm Dancă, Decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică a Universităţii din Bucureşti.
În a doua zi de Crăciun (miercuri, 26 decembrie), de la ora 14.00, este programat documentarul „Sub veşmântul alb”, un film pe care realizatoarea Cristina Andrei l-a pregătit pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului din acest sfârşit de an. Telespectatorii vor afla semnificația zilei de Crăciun, începând cu mitologia păgână şi sfârşind cu credința creştină, prin intermediul obiceiurilor şi al cântărilor străvechi din Maramureş şi Bistrița.
TVR 2 a pregătit pentru această săptămână filme dedicate sărbătorilor de iarnă: comediile „Crăciunul lor” (luni, ora 20.15), „Steaua Crăciunului” (marți, ora 20.15), „Adevăratul Moş Crăciun” (miercuri, ora 20.15) şi drama „Bakhita, Sfânta Africană” (film în două părţi – joi și vineri, de la ora 20.10).
Muzică de calitate în săptămâna Crăciunului
Moşul vine la TVR 2 cu daruri muzicale rare pentru cele mai diverse gusturi. Săptămâna Crăciunului va cuprinde o serie-maraton de concerte memorabile ale unor artişti „fără vârstă”, asemenea muzicii lor. Astfel, în 26, 27 şi 28 decembrie, TVR 2 a programat de la ora 12.00 câte un spectacol care nu trebuie ratat: colinde cu Ştefan Hruşcă (miercuri), Marcel Pavel şi prietenii: Sanda Ladoşi, Elena Cârstea, Laurenţiu Cazan şi alţii (joi), precum şi Ovidiu Lipan Ţăndărică şi prietenii săi (vineri).
În plus, în fiecare seară, de marţi până duminică, de la ora 22.00, la TVR 2 puteţi urmări: concert Ştefan Hruşcă (marţi), spectacolele „Se lumină tot pământul”cu Mircea Rusu Band, Dida Drăgan și alţii (miercuri), „Monica Anghel şi prietenii”, cu: Big Band Radio, dirijor Ionel Tudor, Corul Radio, Eugen Mihăescu şi Baletul Fantasio (joi), concertul „Damian & Brothers” (vineri), spectacolul „Rapsodia pământului… fără frontiere” cu Gheorghe Zamfir şi Orchestrele reunite ale Filarmonicilor din Cairo și Ploiești (sâmbătă) și concertul Aura Urziceanu & Duke Ellington Orchestra (duminică).
TVR 2 a programat pentru săptămâna Crăciunului mai multe concerte nocturne, de luni până vineri, după miezul nopţii. Astfel, luni, 24 decembrie, de la ora 1.00, vă puteţi reîntâlni cu „Mircea Baniciu şi prietenii”, un spectacol susţinut la Sala Palatului de Leo Iorga, Gyuri Pascu, Mircea Vintilă, Ana Maria Baniciu şi Zoe Alecu. Marţi, 25 decembrie, de la ora 1.00, regretatul Johnny Răducanu va putea fi reascultat într-un concert unplugged susţinut la Teatrul Naţional în anul 2007, alături de Marius Mihalache, Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcaş, Stelu Enache, Tavi Colen şi Bogdan Bradu în spectacolul „Phoenix şi prietenii” ce a marcat aniversarea a 45 de ani de existență a trupei Phoenix. Miercuri, 26 decembrie, de la ora 1.40, iubitorii muzicii de calitate vor putea asculta câteva dintre cele mai fredonate piese ale trupei Direcția V, noaptea de joi (de la ora 1.40) vă aduce o ediție specială a emisiunii „Timpul chitarelor” dedicată Crăciunului, în care îi veţi putea vedea şi asculta, printre alţii, pe Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru şi Classic Beat Orchestra, iar vineri, tot de la ora 1.40, publicul iubitor de jazz se va delecta cu un concert impresionant al celebrei Duke Ellington Orchestra, pe care ansamblul l-a susţinut la Sala Palatului.
Săptămâna Crăciunului se încheie duminică, 30 decembrie, când TVR 2 difuzează (de la ora 15.50), sub genericul “Cântecele Cerbului”, un spectacol realizat la ediţia din 2008 a Cerbului de Aur, care s-a bucurat de participarea trupelor IRIS şi Direcţia V şi a soliştilor Aura Urziceanu, Angela Similea, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Nico, Paula Seling, Nicola, Laurenţiu Cazan, Mircea Baniciu, Gabriel Cotabiţă, Doru Tufiş, Marcel Pavel.