Transilvania Rally, cea de-a patra etapă şi ultima de asfalt a CNR DUNLOP 2012, a fost câştigată de echipajul maghiar Csaba Spitzmüller / Szoke Tamas. Aceasta este prima victorie a pilotului cu rezultate foarte bune în campionatul maghiar de raliuri în actualul sezon al CNR DUNLOP.
Pilotul maghiar, Csaba Spitzmüler, şi-a adjudecat victoria în etapa clujeană a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2012, după ce a plecat pe probele speciale din a doua zi de concurs cu un uşor dezavantaj în spatele clujeanului Bogdan Marişca şi a conaţionalului său, Gergo Sazbo.
Favoritul etapei clujene, Bogdan Marişca a condus în prima zi de consurs, plecând în ziua de sâmbătă din postura de lider al clasamentului provizoriu al etapei a IV-a a CNR Dunlop 2012, dar a pierdut în faţa forţei dezlănţuite a maghiarului încă din prima probă a zilei a doua. În etapa sa de casă, Bogdan Marişca a pierdut şi anul trecut, în faţa campionului naţional en titre, Valentin Porcişteanu, care a plecat cu un dezavantaj sever în etapa de la Cluj şi a reuşit să prindă în final doar ultimul loc pe podium. Bogdan Marişca a avut un parcurs constant în etapa de la Cluj a sezonului, ocupând la final a doua treaptă a podiumului şi dovedind o revenire mult aşteptată după mai puţin reuşitele etape din debutul campionatului.
Nelipsit de pe podimul fiecărei etape din CNR DUNLOP 2012, Csaba Spitzmuler reuşeşte odată cu victoria de la Cluj să urce pe prima poziţie a clasamentului general al Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2012, la un ecart de numai un punct în faţa campionului en titre Valentin Porcişteanu.
Cu cele 12 puncte obţinute pe asfaltul de la Cluj, braşoveanul Dan Gârtofan rămâne pe poziţia a treia a clasamentului general al campionatului, cu 8 puncte în faţa francezului Delecour, în timp ce Bogdan Marişca vine pe poziţia a şasea, după maghiarul Gergo Szabo. Din top ten-ul clasamentului general al CNR Dunlop 2012 surprizele etapei clujene au fost abandonurile lui Marco Tempestini şi Edwin Keleti, dar şi absenţa lui Lucian Preda de la startul etapei.
Următoarea etapă a CNR DUNLOP va avea loc pe macadamul de la Sibiu, în perioada 20-21 iulie, şi va conta atât ca a V-a etapă în competiţia internă de profil, cât şi ca a VIII-a etapă în IRC (Intercontinental Rally Challenge).