Raportarea ESG devine tot mai importantă pentru companii și este un proces care poate genera o revoluție a sustenabilității egală ca profunzime cu revoluția digitală. România are resursele necesare pentru această revoluție, iar sectorul bancar este un motor puternic al transformării, prin condiționările climatice care însoțesc finanțările oferite. Este însă nevoie de politici publice, educație și standarde clare pentru a susține și accelera această transformare, astfel încât să beneficiem de oportunitățile pe care ea le aduce pentru dezvoltarea economică a țării.
Acestea au fost principalele concluzii ale mesei rotunde “Stabilirea și măsurarea indicatorilor ESG” organizate de BCR în parteneriat cu Asociația Ecoteca și Academia de Studii Economice din București pe 16 martie.
“Revoluția sustenabilității reprezintă o oportunitate pentru țara noastră. De la reducerea risipei sau crearea unor noi locuri de muncă la impact de mediu și social pozitiv, tranziția spre noi modele de business sustenabile poate asigura un viitor mai bun pentru România, și este o schimbare care va fi tradusă în angajamente financiare de volume semnificative. La BCR, angajamentul nostru față de principiile ESG înseamnă atât integrarea acestora în procesele noastre de business, cât și în relația cu clienții și partenerii, prin sprijin și produse de finanțare verzi care susțin transformarea sustenabilă a companiilor locale. Ne bucurăm să încurajăm mai departe această revoluție, atât prin oferta noastră, cât și prin inițiative precum aceste mese rotunde, prin care urmărim nevoile generate de transformarea ESG, pentru a le putea răspunde împreună.” a declarat Ionuț Stanimir, Director de Marketing și Comunicare, BCR.
În cadrul mesei rotunde, reprezentanți din mediul privat, instituții publice, mediul universitar și ONG au analizat contextul actual privind stabilirea și măsurarea indicatorilor ESG (factori de mediu, sociali și guvernanță), precum și principalele elemente necesare pentru a asigura transformarea sustenabilă a companiilor din România.
“Colaborarea între mediul universitar și cel de business poate reprezenta cheia succesului în formarea unor profesioniști pregătiți să integreze principiile ESG în activitatea lor și a companiilor lor, și ne bucurăm că există deschidere pentru astfel de colaborări. Un exemplu este chiar programul de masterat “Dezvoltarea durabilă a afacerilor și a organizațiilor economice” oferit de ASE, dezvoltat cu sprijinul companiilor, astfel încât curriculumul să servească nevoilor pieței pentru viitori angajați, și care se bucură de succes. În plus, pentru a susține tranziția companiilor spre noi practici sustenabile, credem că este importantă și elaborarea unui ghid care să cuprindă informații despre indicatorii ESG.“ a declarat Conf. Univ. Dr. Cristian Teodor, membru coordonator al programului de masterat Dezvoltarea Durabilă a Afacerilor și Organizațiilor Economice din cadrul ASE.
„Ca multe discuții pe subiecte foarte tinere, și discuția despre ESG și sustenabilitate rămâne, de multe ori, în zone specializate. Credem însă că este important ca ea să devină mai accesibilă antreprenorilor, și tocmai de aceea ne bucurăm să putem face o analiză a contextului alături de actori atât din mediul de business și ONG, cât și din mediul educațional și din instituții publice. Transformarea ESG este una sistemică, și este important ca ea să fie înțeleasă și integrată de toți actorii. Avem nevoie de educație, de exemple de bune practici, procese și benchmark-uri clare pentru a putea sprijini această transformare.” a adăugat Raul Pop, Director de Programe al Asociației ECOTECA.
Educația, necesară pentru a înțelege ESG și pentru a forma specialiștii
Nevoia de educație în domeniul ESG este fundamentală pentru a asigura tranziția spre noi modele de business care să integreze aceste standarde. Este încă un subiect nou, iar atât companiile mari, dar mai ales IMM-urile din România au nevoie să înțeleagă sustenabilitatea, cum o pot integra și cum o pot măsura, prin programe de informare și exemple de bune practici locale.
În plus, este nevoie de programe de educație care să susțină formarea unor noi generații de specialiști pregătiți să integreze principiile ESG în activitatea companiilor. Această învățare se poate face atât în cadrul companiilor, dar este necesar și un cadru formal, prin cursuri și specializări orientate către joburile viitorului.
Standarde și metodologii clare de raportare
Există încă disparități mari în ceea ce privește raportarea ESG sau de sustenabilitate a companiilor din România. Sunt companii care nu au această raportare, iar în rândul celor are o au, există diferențe mari la nivelul complexității și relevanței sale. Pe lângă riscul de greenwashing, un alt fenomen care apare în acest context este și greenhushing – situația în care companiile aleg să nu raporteze, din teama de a se expune criticilor.
În acest context, pentru companiile din România sunt necesare standarde clare privind stabilirea și măsurarea indicatorilor ESG. Un cadru de raportare clar și investiția în stabilirea unor repere concrete aliniate pe sectoare și industrii poate asigura tranziția spre raportări unitare și comparabile, care să susțină în mod real companiile și sectorul public în stabilirea unor planuri de acțiune cu impact real. În egală măsură, înțelegerea și utilizarea standardelor internaționale deja existente constituie deja o bază comună de referință pentru cei care le folosesc în raportările proprii.
Politicile publice, esențiale pentru amplificarea transformării ESG
Un proces real de transformare sistemică, precum cel al transformării induse de bune practici ESG, are nevoie de politici publice care să sprijine înțelegerea și integrarea sa în rândul tuturor actorilor din piață. În cazul ESG, aceste inițiative pot pleca de jos în sus, din acțiuni la firul ierbii și expertiza din mediul privat, educațional și ONG. Pentru scalare este nevoie însă de integrarea lor la nivel de politici publice, astfel încât statul să promoveze principiile ESG și educația în domeniu, precum și să susțină adoptarea unor standarde clare și aplicabile, atât prin stimulente, cât și prin sancțiuni.
Masa rotundă „Stabilirea și măsurarea indicatorilor ESG”, organizată pe 16 martie la București, a reprezentat a treia întâlnire din seria de evenimente „Investim în viitor”, ce își propun să dezbată subiectul sustenabilității, atât ca responsabilitate a întreprinderilor și a instituțiilor publice, cât și a societății.
Alături de reprezentanți ai BCR, ai Asociației ECOTECA și ai Academiei de Studii Economice din București, la masa rotundă au contribuit reprezentanți din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Confederația Patronală Concordia, Asociația Română pentru Ambalaje și Mediu (ARAM), Coaliția pentru Economie Circulară, CSR Nest, Asociația Respo DEEE, EfdeN și Coaliția România Sustenabilă.
Seria de evenimente BCR “Investim în viitor” vizează conturarea unor direcții de acțiune pentru noi activități, practici de business și inițiative legislative cu scopul de a aduce schimbări reale în societate. Programul vine în continuarea inițiativelor sustenabile prin care BCR integrează principiile ESG în strategia sa de afaceri și în portofoliul de produse pentru persoane fizice, instituții sau companii, precum programul de credite ipotecare destinate achiziției de locuințe verzi Casa mea NaturA, emisiunile de obligațiuni verzi, programul Electric Up pentru IMM-uri sau Creditul pentru Eficiență Energetică destinat companiilor și instituțiilor publice.