· TransferGo a deschis în octombrie un nou birou în Berlin, o posibilă alternativă de hub financiar al Uniunii Europene după Brexit
· Compania îl numește pe Renier Lemmens, fost CEO PayPal, în funcția de Președinte al Consiliului de Directori
· 40 de milioane euro trimiși de români prin TransferGo în primele zece luni din 2017
TransferGo, compania de transferuri online internaționale la costuri mici, câștigă popularitate în rândul românilor, care au trimis de trei ori mai mulți bani în primele zele luni ale 2017 față de aceeași perioadă a anului precedent. Compania are sedii în Londra și în Vilnius și a deschis în octombrie un nou birou în Berlin.
Parte din strategia de dezvoltare a TransferGo este și numirea lui Renier Lemmens în funcția de Președinte al Consiliulu de Directori. Renier Lemmens are o experiență impresionantă în domeniul financiar, care cuprinde, printre altele, funcția de CEO al PayPal sau COO în cadrul Barclays. Contribuția sa în lansarea unor servicii și produse financiare, în clădirea și transformarea unor companii și organizații solide face ca expertiza sa să devină esențială în creșterea continuă a TransferGo.
TransferGo oferă servicii rapide și la costuri mici celor care doresc să trimită bani persoanelor dragi de peste hotare. Deschiderea biroului în Berlin vine ca un pas natural în evoluția companiei, Germania fiind țara cu cei mai mulți imigranți din Europa – peste 12% din populație. Cei mai mulți dintre aceștia sunt turci (trei milioane) și polonezi (două milioane), numărul de români care muncesc în Germania fiind de 600.000. Următorul pas al companiei este îndreptarea atenției către Spania și Italia, țări în care sunt plecați la muncă cei mai mulți români. La nivel internațional, compania înregistrează creștere continuă, ajungând la o medie de un milion de transferuri pe an.
“Când vine vorba despre români, cea mai mare provocare este să îi convingem de beneficiile transferului online, în detrimentul celui cash, care implică mai mult timp și, de multe ori, costuri mai mari. De aceea am inclus o latură educativă în comunicarea noastră. Iar rezultatele se văd deja – avem o creștere spectaculoasă pe acest segment. Ne bucură să îl avem pe Renier Lemmens alături de noi, suntem mai mult decât încrezători că viziunea și experiența sa vor fi elemente cheie în acțiunile noastre din viitor. Numirea sa și extinderea internațională sunt indicatori că TransferGo este în continuă dezvoltare”, a declarat Marius Nedelcu, Country Manager TransferGo România.
Decizia de a alege Berlin ca următor oraș pentru deschiderea unui birou TransferGo vine într-o perioadă în care capitala câștigă atenția publicului ca alternativă de hub financiar în UE. Companii internaționale, dar și mici întreprinzători care activează în prezent în Londra, văd în Berlin o opțiune, în contextul unui posibil impact negativ al Brexitului asupra afacerilor cu sediu în Londra. TransferGo continuă dezvoltarea activității din UK și se extinde și în Germania.
TransferGo a câștigat încrederea a peste 250.000 de consumatori, ajungând la un milion de transferuri internaționale între 45 de țări. Clienții TransferGo au reușit astfel să economisească peste 8 milioane de euro față de cât ar fi plătit prin transfer tradițional.