modernizarea companiei Avicola Braşov
Compania Transavia, lider pe piaţa internă a produselor din carne de pasăre, va investi peste 10,5 milioane de euro până la sfârşitul anului 2008 în modernizarea companiei Avicola Braşov. „Vom investi în utilaje pentru retehnologizare, iar în această toamnă prioritară este partea de ambalare a produselor” afirmă Ioan Popa, managerul general Transavia. La sfârşitul lunii august, acţionarii Avicola Braşov au hotărât numirea lui Ioan Popa în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie. „La momentul preluării, societatea înregistra pierderi şi datorii foarte mari, astfel că pentru a putea rentabiliza afacerea, a fost necesar să recurgem la schimbări din prima zi” declară Ioan Popa, deţinătorul pachetului majoritar de acţiuni la Avicola Braşov.
Pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni, care în prezent se ridică la 70%, s-au investit 4 milioane de euro.
O parte dintre locaţiile societăţii au fost scoase la vânzare. Abatorul şi fermele rămase vor fi retehnologizate. Se vor achiziţiona noi mijloace de transport pentru carne, furaje şi cereale, pentru ca planurile de a aduce societatea pe profit să poată fi concretizate începând cu 2008. În prezent, producţia de carne la Avicola Braşov nu depăşeşte 10.000 de tone anual, însă odată cu implementarea standardelor tehnologice, la sfârşitul lui 2008, producţia de carne în viu se va dubla, ajungându-se la o cotă de piaţă de 20% pentru Transavia. Creşterea procentuală de 5% va consolida poziţia de lider absolut a companiei pe piaţa internă a cărnii de pasăre.
O măsură delicată a fost restructurarea personalului supradimensionat al societăţii care număra la data preluării peste 760 de persoane. După reevaluarea personalului şi indentificarea necesităţilor, numărul angajaţilor a ajuns la 500.
{mosloadposition user10}