Jim Bagnola va susține un workshop gratuit pentru managerii români
· Workshop-ul susținut de Jim Bagnola este doar o parte a evenimentului de tip Open Day "Fifty Shades of Resilience – Rezistența la învățare";
· La acest eveniment vor participa peste 100 de persoane din middle și top management-ul unora dintre cele mai mari companii din România, dar și reprezentanți ai IMM-urilor;
· „De regulă, participanții pleacă de la training-uri cu noi perspective asupra felului în care trebuie să își desfășoare activitatea, însă se întorc în același mediu rezistent la schimbare” – Jim Bagnola.
Americanul Jim Bagnola, unul dintre cei mai cunoscuți speakeri motivaționali din lume, vine în România pentru a suține, pe data de 25 martie, un workshop gratuit pentru managerii autohtoni. Workshop-ul susținut de Bagnola este doar o parte a evenimentului de tip Open Day "Fifty Shades of Resilience – Rezistența la învățare", organizat de HPDI, companie românească de consultanță în domeniul resurselor umane.
În cadrul evenimentului, Jim Bagnola și trainerii HPDI (Petru Păcuraru, Andrei Văcaru și Alexandru Bușilă) vor dezbate subiecte de interes în domeniul resurselor umane, precum:
– Tendințe în trainingul american;
– Diminuarea rezistenței la învățare;
– De ce unii angajați nu devin mai eficienți după un program de dezvoltare;
– Noi metode de creștere a impactului unui training sau team building asupra participanților;
– Manageri, oameni de HR și traineri, de aceeași parte a baricadei;
– Responsabilizarea angajaților;
– Team building-ul ºi jocul ca metodă de obținere a obiectivelor.
"De regulă, participanții pleacă de la training-uri cu noi perspective asupra felului în care trebuie să își desfășoare activitatea, însă se întorc în același mediu rezistent la schimbare. Pentru ca schimbarea să devină funcțională și să producă rezultate, cei implicați trebuie să învețe să anticipeze în loc să reacționeze, să provoace în loc să se apere, să îmbrățișeze în loc să se opună, folosindu-se de competențe cheie în managementul schimbării – flexibilitate, adaptabilitate și anduranță", declară Jim Bagnola.
Conform trainerului american, cele mai frecvente greșeli ale managerilor români sunt autoritatea excesivă, ego-ul puternic în actul de management și faptul că feedback-ul este dat doar atunci cand se comite o greșeală.
"Aceste workshop-uri se adresează atât companiilor mari, cu sute de angajați, dar si IMM-urilor care înțeleg că trainingul angajaților este o investiție, nu o cheltuială. La eveniment vor participa peste 100 de persoane din middle și top management", declară Petru Păcuraru, Managing Partner și trainer HPDI.
Evenimentul "Fifty Shades of Resilience – Rezistența la învățare" va avea loc la Hotel Amabasador din București, pe data de 25 martie, în intervalul orar 13.00 – 19.00, după cum urmează:
· 13.00- 14.30: Training-ul și diminuarea rezistenței la învățare (Metode, Strategii, Comunicare). În cadrul acestui modul, vor fi analizate modalitățile prin care noile culturi și informații pot fi abordate și implementate pentru a crește gradul de acceptare în rândul participanților.
Modulul este structurat pe 3 concepte:
1. Cum ar trebui să arate conținutul cel mai ușor de asimilat și de introdus în viața de zi cu zi, la nivel personal – Alexandru Bușilă
2. Strategia organizației de a promova și de a introduce noile informații în cultura organizațională – “Culture eats strategy for dinner” – Petru Păcuraru
3. Principii cheie în comunicarea schimbării la nivel personal și organizațional. Pericole și avantaje – Andrei Văcaru;
· 14.30-14.45: Coffee Break;
· 14.45-16.45: Team Building. Jocul ca metodă de atingere a obiectivelor. Două ore cu activități de team building și analiza impactului asupra participanților. Rolul follow-up-ului și a implicării HR-ului în prelungirea efectelor. – Echipa de facilitatori HPDI;
· 16.45-17.00: Coffee Break;
· 17.00-18.30: Conferința Change Management. Bariere în învățare. Ce impiedică obținerea rezultatelor. Cum cuantificăm eficiența. Cine poartă responsabilitatea succesului și esecului în procesul de învățare și schimbare. Diferențe între România și Statele Unite. – Jim Bagnola;
· 18.30-19.00: Sesiune de vânzare de carte și autografe Jim Bagnola.
Despre Jim BAGNOLA
Jim Bagnola, speaker internațional și executive coach, este expert în domeniul leadershipului și în „Body-Mind Management”, cu accent pe influența modelelor de gândire asupra sănătății, fericirii, succesului și capacității de a conduce.
Printre clienții cu care a colaborat de-a lungul timpului se numără Shell Oil Company, Kroger Company, NASA, US Secret Service, U.S. Department of State, Departamentul Forțelor Aeriene, NATO, Hotelurile Marriott, Siemens, Motorola, Scotiabank (Canada), McEearney Alstons Ltd. (Trinidad), PT ISPAT (Indonezia), Hella, Ecolab, Castle & Cooke (Hawai) si Universitatea din Texas.