Marie Rutkoski
Editura Leda
Kestrel a reușit. L-a salvat pe Arin, bărbatul pe care îl iubea. Dar, într-un fel, l-a și trădat. Pentru că acum trebuie să se căsătorească cu Verex, prințul Valoriei, dușmanii herranilor. Kestrel devine liantul între herrani și valorieni. Ea este văzută de rege ca urmașul său pe tron, ca lider. De aceea Verex se simte intimidat de ea.
Dar cel mai ciudat moment este cand Arin este invitat la curtea regală, ca reprezentant al herranilor, pentru petrecerea de logodnă a lui Kestrel si Verex. Tânăra încearcă să amâne nunta pentru a putea găsi o ieșire din această situație. Însă regele, ca într-un joc de șah, este cu doi pași înaintea ei, mereu. Kestrel este spioană, este singură și nici nu îi poate spune lui Arin de ce a acceptat această căsătorie.
Dacă primul roman al seriei s-a concentrat foarte mult pe povestea de dragoste dintre Arin și Kestrel, cel de-al doilea volum al seriei vine cu o acțiune alertă, cu personaje foarte bine construite (regele și tatăl lui Kestrel sunt doar două dintre cele pe care merită să le urmăriți cu atenție) și cu un final surprinzător. Nu vă dezvălui mai mult pentru a nu vă răpi plăcerea lecturii, însă adaug că acest roman este o continuare foarte bună a primei cărți din trilogie.