TP-Link, lider global în furnizarea de echipamente de rețea pentru utilizatorii individuali și mediul de afaceri, a pregătit pentru sărbătorile de iarnă o serie de produse performante la prețuri speciale. Fie că vă doriți să oferiți un cadou inspirat pentru o atmosferă de sărbătoare, fie că vreți să vă decorați locuința și să o transformați, în același timp, în una mai inteligentă, TP-Link vine cu o serie de propuneri care vă vor face alegerea mai ușoară.
Chiar la timp pentru sărbători, TP-Link anunță și lansarea benzilor inteligente multicolore Tapo L920-5 și Tapo L900-5, dar și a prizei Wi-Fi mini smart cu funcția de monitorizare a consumului de energie, Tapo P110, pentru distracție și eficiență maximă în acest sezon.
„Atmosfera sărbătorilor de iarnă este definită de luminile colorate care ne învăluie întreaga locuință, iar acest lucru, alături de pasiunea noastră pentru tehnologie, ne-a inspirat să creăm Tapo L920-5 și Tapo L900-5, două benzi LED Wi-Fi multicolore și inteligente, ideale pentru oricine își dorește să aducă în propria casă spiritul Crăciunului. Ușor de instalat și de administrat, benzile pot să devină și un cadou inedit pentru familie și prieteni, pentru oricine își dorește să se bucure de sărbători pline de culoare.
Și pentru că în această perioadă stăm mai mult acasă, petrecem și mai mult timp urmărind filme de Crăciun sau ascultând colinde. Pentru ca utilizatorii să aibă tot timpul sub control echipamentele conectate, am lansat și priza smart Tapo P110 cu funcția de monitorizare a consumului de energie. Toate acestea sunt echipamente smart home de calitate de care clienții se pot bucura la prețuri foarte competitive, produse care oferă funcții performante, într-un design elegant, potrivit în orice casă”, a transmis Simona Nijnic, Head of Sales TP-Link România.
Tapo L920-5 și Tapo L900-5, benzi LED Wi-Fi multicolore și inteligente, pentru o atmosferă de poveste
Fie că vă doriți să faceți un cadou special, fie că vreți să împodobiți bradul diferit în acest an, benzile LED Wi-Fi multicolore din gama Tapo creează atmosfera potrivită pentru orice fel de activitate. Acestea pot fi utilizate în scenarii multiple, de la montarea pe spatele televizorului, pentru mai multă profunzime, până la înfrumusețarea setup-ului de gaming sau a locului de machiaj, la animarea petrecerilor de sărbători sau pentru relaxarea dinainte de culcare, alături de o carte bună.
Tapo L920-5 și Tapo L900-5 oferă peste 16 milioane de culori vibrante și, cu ajutorul LED-urilor de înaltă calitate, ies în evidență, fiind cu 20% mai strălucitoare și rezistând cu 50% mai mult decât alte dispozitive de acest tip.
Benzile luminoase au o durată de viață aproximativă de 50.000 de ore și se conectează direct la rețeaua Wi-Fi, fără să necesite un hub sau alte echipamente suplimentare. În plus, oferă și posibilitatea de a salva setările potrivite fiecărei activități, creează programe predefinite pentru a activa luminozitatea și culoarea în funcție de preferințele utilizatorului și poate fi controlată foarte simplu cu ajutorul Google Assistant sau Amazon Alexa. Iar de sărbători pot fi achiziționate la un preț recomandat de 192,99 Lei pentru Tapo L920-5 și 139,9 Lei pentru Tapo L900-5, din magazinele retailerilor parteneri.
Eficiență maximă cu priza inteligentă pentru monitorizarea energiei, Tapo P110
TP-Link anunță și lansarea pe piața din România a prizei Wi-Fi inteligente mini smart, cu funcția de monitorizare a energiei, Tapo P110, pentru un ecosistem smart home mereu conectat și eficient. Aceasta monitorizează în timp real consumul de energie, prin intermediul aplicației TP-Link Tapo, astfel că utilizatorii pot administra echipamentele conectate așa cum își doresc, pentru a economisi bani și energie. Tapo P110 poate fi controlată de la distanță, tot prin intermediul aplicației, și oferă posibilitatea de a stabili un program predefinit pentru administrarea automată a dispozitivelor.
Tapo P110 este foarte utilă și atunci când nu vă aflați acasă, datorită modului Away care permite pornirea și oprirea automată a echipamentelor, în așa fel încât să simuleze prezența în locuință. Mai mult, designul compact și elegant, instalarea și utilizarea extrem de intuitive, alături de posibilitatea de control vocal fac din Tapo P110 cadoul ideal pentru oricine. Priza smart Tapo P110 cu monitorizarea energiei poate fi achiziționată online și în magazine, la prețul recomandat de 86,99 Lei.
De Crăciun, transformă-ți locuința într-una smart
Un ecosistem smart home oferă multe avantaje, cu atât mai mult cu cât, de sărbători, avem nevoie să ne menținem locuința în siguranță atunci când nu suntem acasă. Pentru călătorii sau vizite fără griji, utilizatorii se pot baza oricând pe o cameră de supraveghere care să le arate, în timp real, ce se întâmplă în casele lor. Camera Wi-Fi Tapo C210 surprinde fiecare imagine în format ultra HD și oferă o vizibilitate foarte bună, de până la nouă metri, inclusiv noaptea.
Aceasta detectează orice mișcare și îl anunță imediat pe proprietar, prin notificări în timp real, iar în cazul în care detectează vizitatori nedoriți, declanșează efecte sonore și luminoase pentru a-i alunga. În plus, funcția Two-Way audio face posibilă comunicarea cu membrii familiei, pentru a fi împreună de sărbători, indiferent de distanță.
La fel de utilă poate fi și o cameră de supraveghere pentru exterior, precum Tapo C320WS, un dispozitiv care înregistrează impecabil fiecare imagine, la rezoluție 2560×1440. Camera poate fi conectată la rețea prin Ethernet sau Wi-Fi, pentru o instalare rapidă și surprinde imaginile color chiar și în timpul nopții, cu funcțiile avansate Full-Color Night Vision și Starlight Night Vision. Acestea și multe altele, fac din Tapo C320WS un cadou potrivit pentru persoanele care vor să-și știe locuința în siguranță, oriunde s-ar afla.
Cadouri potrivite pentru pasionații de tehnologie, dar și pentru cei care vor să se bucure de dispozitive moderne care să le facă viața mai ușoară sunt și becul Wi-Fi inteligent multicolor Tapo L530E, alături de priza Wi-Fi mini smart Tapo P100. Fie că își doresc o atmosferă veselă, programe prestabilite pentru activitățile preferate sau controlul de la distanță, utilizatorii pot alege becul inteligent multicolor, pentru o experiență inedită acasă. Iar pentru o mai bună organizare și gestionare a echipamentelor conectate, priza Tapo P100 – ce oferă control vocal, gestionare de la distanță, dar și posibilitatea setării unui mod Away – este un cadou foarte potrivit.
Produsele din gama TP-Link Tapo pot fi achiziționate din magazinele retailerilor parteneri la prețuri speciale de sărbători.