Diabetul a devenit, în ultimii ani, o problemă de sănătate publică la nivel mondial, dovadă fiind și faptul că a fost declarat, deja, „boala secolului 21”. Incidența diabetului a crescut considerabil în ultimii 20 de ani, dar, se estimează că, în 2045, pe întreg mapamondul vor fi peste 629 de milioane de suferinzi.
Diabetul este o boală incurabilă, care poate fi controlată prin tratament și un stil de viață echilibrat. Totuși, pentru a se evita complicațiile, el trebuie diagnosticat în faze cât mai incipiente. Din acest punct de vedere, avem de-a face cu o problemă, mai ales în cazul pacienților cu diabet de tip II. Aceștia pot fi asimptomatici timp de mai mulți ani, iar, atunci când apar primele simptome, boala este deja într-o fază destul de avansată.
sursa foto
Ce este diabetul
Diabetul este o afecțiune cronică progresivă, caracterizată prin creșterea cantității de glucoză din sânge, ceea ce duce la dereglări de metabolism. Concentrația de glucoză din sânge se numește glicemie, iar când valoarea acesteia depășește, constant, limitele normale, este un indiciu clar al apariției diabetului. Glucoza se asimilează la nivelul celulelor cu ajutorul insulinei – un hormon secretat de pancreas. Atunci când aceasta este în cantitate insuficientă sau nu își mai îndeplinește rolul, glucoza se asimilează în sânge, ducând la creșterea glicemiei și generând, în timp, o serie de complicații dinte cele mai severe.
Există mai multe tipuri de diabet?
Răspunsul la această întrebare este DA. Sunt cunoscute trei tipuri distincte de diabet, dintre care doar unul poate fi prevenit. Acesta este, totodată, și cel mai răspândit.
- Diabetul juvenil – cunoscut și ca diabet de tip I sau diabet insulino-dependent – este prezent la doar 10% din totalul diabeticilor, fiind diagnosticat, în general, până la vârsta de 35 de ani. Organismul persoanelor cu diabet de tip I nu produce suficientă insulină prin pancreas (sau nu produce deloc). În aceste condiții, pacienții au nevoie să își administreze toată viața dozele zilnice necesare din acest hormon. Această formă de diabet nu poate fi prevenită, cauzele fiind fie de natură genetică, fie infecții virale în copilărie sau factori nutriționali care distrug celulele pancreatice. Odată diagnosticat, pacientul are nevoie de tratament și monitorizare medicală tot restul vieții.
- Diabetul zaharat de tip II – apare cu precădere în cazul persoanelor supraponderale sau chiar obeze, cu regim de viață sedentar și o alimentație nesănătoasă. Este singura formă de diabet ce poate fi prevenită, lucru care este foarte simplu de făcut. Este suficient să faci mai multă mișcare și să acorzi mai multă atenție alimentației. În acest fel, îți menții greutatea sub control și eviți situația în care ficatul și țesuturile nu mai pot utiliza insulina eficient, din cauza excesului ponderal. Din păcate, deși poate fi ușor de prevenit, diabetul de tip II este cea mai des întâlnită formă de diabet, apărând de la vârste tot mai fragede.
- Diabetul gestațional – este o formă mai rară de diabet, care apare în cazul femeilor gravide și este cauzată de schimbările ce au loc în organism, în perioada sarcinii. Spre deosebire de diabetul de tip I și cel de tip II, diabetul gestațional dispare după naștere, însă, pacientele rămân cu o predispoziție pentru diabet de tip II.
Simptome specifice
O persoană poate trăi mulți ani cu diabet fără să știe că suferă de această boală, fiindcă nu are niciun simptom. Atunci când încep să apară, simptomele se manifestă prin senzație puternică de foame și de sete, urinări frecvente, stări de oboseală, vedere încețoșată și întârzierea vindecării rănilor. Și diabetul gestațional se manifestă, în general, asimptomatic fiind depistat doar cu ocazia analizelor specifice. Totuși, atunci când apar simptome, acestea se manifestă prin senzație puternică de sete și urinări frecvente.
Cea mai sigură metodă de diagnosticare a diabetului, înaintea apariției complicațiilor, este măsurarea, cu regularitate, a glicemiei, ale cărei valori normale sunt cuprinse între 70-120 mg la 100 ml. În cazul în care valorile glicemice depășesc acest prag, trebuie să te adresezi, neapărat, unui medic diabetolog.