Tornado Sistems a asigurat infrastructura hardware a unui laborator nou creat în cadrul Catedrei de Geometrie Descriptivă şi Grafică Inginerească din Universitatea Politehnică Bucureşti.
Sponsorizarea a vizat dotarea laboratorului cu echipamente de reţea QUBS şi 14 sisteme Kinetix cu monitor, compania asigurând realizarea şi implementarea întregii soluţii. De asemenea, prin amabilitatea Microsoft România, pe fiecare calculator a fost instalat Windows Vista Business. Astfel, studenţii pot să-şi desfăşoare activitatatea in condiţii mult mai bune, mai ales în ce priveşte materia "Grafică Inginerească Asistată". PC-urile au permis instalarea celor mai noi versiuni ale programelor folosite la această materie predată -AutoCAD şi Inventor. Totodată, modernizarea laboratorului a permis crearea unui nou curs de proiectare/ desenare avansată asistată -AutoCAD 3D şi Inventor, curs de care beneficiază studenţii din anii mai mari ai Facultăţii de Inginerie Electrică; “Datorită acestei sponsorizări, studenţii pot avea acces la tot ce este mai nou în domeniul ingineriei. Fiecare are acum postul lui de lucru la acest laborator, iar prin legarea tuturor calculatoarelor în reţea, profesorul poate coordona şi gestiona mult mai bine lucrările. În numele studenţilor mei, mulţumesc conducerii companiei Tornado şi Microsoft ”, declară Conferentiar Dr. Ing. Narcisa Popescu, cadrul didactic care s-a preocupat şi care a creat împreună cu echipa Tornado acest nou laborator. Pentru eforturile sale şi dedicarea puse în slujba studenţilor, Narcisa Popescu a fost desemnată anul acesta "Profesor Bologna", festivitatea de premiere având loc, astăzi, 6 decembrie la Primaria din Sibiu.
„ Educaţia asistată de computer este o necesitate. Ştiu că învăţământul românesc a făcut mari progrese în acest sens, dar cred că orice iniţiativă din partea organizaţilor private este binevenită. Suntem încântaţi să contribuim la crearea acestui laborator şi pot să vă spun că vom continua să sprijinim sistemul educaţional din România”, declară Gerald Maier, Director General Tornado Sistems.
Tornado nu este la prima colaborare cu Universitatea Politehnică Bucureşti. În urma cu 4 ani, compania a donat alte 6 computere laboratorului Catedrei de Geometrie Descriptivă şi Grafică Inginerească din Institutul Politehnic. De asemenea, în fiecare an, desfăşoară în parteneriat cu Facultatea de Automatică şi Calculatoare, seminariile NetStart, un eveniment devenit deja o tradiţie printre studenţii facultăţilor cu profil tehnic.
{mosloadposition user10}