Tornado Sistems anunţă numirea unui nou director executiv în persoana domnului Gerald Maier. Gerald Maier s-a alăturat echipei Tornado începând cu pe 3 septembrie, este cetăţean austriac şi are o experienţă de peste 20 de ani în industria IT.
Gerald Maier a ocupat din anul 2000 până în prezent funcţia de Director Executiv la companiei Actebis, una dintre companiile cu cea mai rapidă creştere de pe piaţa de profil din Austria. Concentrându-se pe dezvoltarea relaţiilor de parteneriat cu furnizorii şi clienţii, dar şi pe eficientizarea operaţiunilor, Gerald Maier a reuşit, cu o echipă de 45 de angajaţi, să aducă din nou Actebis în poziţia de lider pe piaţa de distribuţie IT din Austria, cu o cotă de 25% şi parteneri precum Microsoft, Toshiba şi HP. Înainte de Actebis, Gerald Maier a lucrat timp de 8 ani în calitate de Director Executiv al CHS Gmbh din Austria, reuşind să dezvolte filiala şi să o poziţioneze în final ca lider pe piaţa de distribuţie IT, mai ales prin implementarea unui sistem de logistică eficient. De asemenea, a condus un proiect de implementare a unei aplicaţii e-business şi a deschis încă o filială a grupului, concentrată pe pieţele cu valoare adaugată. În această perioadă, în paralel cu poziţia de Director Executiv, Gerald Maier a acoperit parţial şi poziţia de Director de Marketing şi Vânzări al filialei din Germania.
Misiunea lui Gerald Maier este să optimizeze procesele din companie pentru a servi clientii cât mai bine şi în timpul cel mai scurt, să adapteze organizaţia noilor provocări ce au apărut odată cu aderarea la UE, să menţină poziţia de leader în distribuţia IT din România şi Bulgaria.
După mai mult de 12 ani în Tornado şi 4 ani ca Director Executiv, John Cuşa se va implica în dezvoltarea altor proiecte, din cadrul grupului de firme Tornado. De-a lungul acestor ani, John Cuşa a contribuit esenţial la dezvoltarea companiei şi a angajaţilor, a relaţiilor cu furnizorii şi partenerii Tornado, a propulsat compania pe locul 1 în industrie.
Grupul Tornado a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 105 mil. euro, în creştere cu aproape 27% faţă de anul precedent. Pentru anul 2007 se estimează o cifră de afaceri de peste 130 milioane de euro.
{mosloadposition user10}