Miercuri, 17 septembrie, de la ora 20.30, TVR 2 aduce iubitorilor de SF un nou serial de marcă: Torchwood, o producţie BBC din anul 2006, continuarea într-un alt plan a aventurilor unuia dintre eroii serialului Dr. Who (difuzat tot de TVR 2). Este vorba de enigmaticul căpitan Jack Harkness (interpretat de John Barrowman), care formează propria echipă şi luptă pentru salvarea omenirii în acest nou serial SF. După ce se separă de Doctor Who, Jack devine acum liderul unui grup restrâns de investigatori ai Institutului Torchwood, cu sediul la Cardiff. Noua sa misiune presupune folosirea tehnologiei extraterestre pentru a rezolva cazurile complicate de crimă din prezent. Membrii echipei nu dau socoteală nici poliţiei, nici guvernului, nici măcar unei organizaţii puternice ca ONU. Toţi sunt tineri, sub 35 de ani. Motivul ar fi că au de-a face cu probleme tehnologice şi ştiinţifice noi, necunoscute generaţiilor trecute, spun unii. Sau celor care intră în această lume primejdioasă le este sortit să moară tineri, spun alţii. Din păcate sau din fericire, căpitanul Jack Harkness este cel mai indicat să conducă asemenea misiuni riscante, pentru că, spre deosebire de ceilalţi oameni, el este nemuritor! Din sediul lor subpământean situat într-o falie temporală, echipa porneşte de fiecare dată în misiune pentru salvarea omenirii de prăbuşirea iminentă a unui imens meteorit, de ameninţarea unei civilizaţii extraterestre mult mai avansată tehnologic decât noi, de răspândirea unui virus mortal, sau de efectele unui secret cutremurător aflat dintr-un raport neobişnuit de autopsie…
Parte CSI, parte Dosarele X, Torchwood este echipa din care iubitorii de aventură şi-ar dori să facă parte. Provocările secolului 21 au sosit, iar Torchwood trebuie să le facă faţă cu orice preţ, indiferent de riscuri!
Creatorii acestui serial sunt scriitorii Toby Whithouse (Doctor Who, Hotel Babylon), Russell T. Davies (Doctor Who, Queer As Folk) şi PJ Hammond (Sapphire & Steel, Midsommer Murders), iar titlul Torchwood a fost ales ca fiind anagrama titlului Doctor Who.
Primul episod din Torchwood a fost difuzat în Anglia de BBC 3, stabilind un nou record de audienţă şi devenind cea mai urmărită dramă pe un canal digital, cu 2,3 milioane de telespectatori şi o cotă de piaţă de 12,6%!
Serialul deja a fot remarcat şi a fost premiat cu trofeele: TVQuick şi TVChoice pe 2007 la categoria „Best New Drama” şi trofeul BAFTA 2007 pentru cea mai bună actriţă: Eve Myles. În paralel, Torchwood a fost nominalizat la Premiile Hugo 2008 la categoria: „Best Dramatic Presentation”; şase nominalizări la SyFyPortal Genre Awards 2008 şi trei nominalizări la National Televison Awards 2008 la categoriile: „Most Popular Drama”, „Outstanding Drama Performance”: John Barrowman şi „Outstanding Drama Performance”: Eve Myles.
{mosloadposition user10}