În perioada 30 mai-3 iunie, Grupul Editorial Corint a participat la ediția a XIII-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest, desfășurat în pavilionul B2 de la Romexpo (Bulevardul Mărăști, nr 65-67, București).
Anul acesta, am pregătit lansări cu invitați deosebiți, ceremonia ceaiului, ateliere de storytelling pentru copii, piese de teatru interactiv, lecturi publice, tombole și concursuri cu premii-surpriză de la partenerii noștri. Printre lansările de top, dorim sa menționăm evenimentele următoare:
· Regele Mihai I. Loial tuturor, album inclus în proiectul Fotografii pentru Rege
· Coreea de Nord. Între fascinație și teroare de Loretta Napoleoni, lansare la care a participat însăși autoarea, venită special de la Londra
· Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu. Agenda Tovarășei în 1989 de Lavinia Betea.
REDUCERILE pregătite pentru pasionații cititului au fost pe măsura așteptărilor, primele două zile ale târgului venind în întâmpinarea publicului cu reduceri de 50%, urmând reduceri cuprinse între 25%-35%.
Ziua Copilului a fost sărbătorită cu mare fast la standul Corint Junior, alături de Radu Țuculescu, autorul volumelor Ina și ariciul Pit. Aventuri în aparatul de fotografiat al bunicului și piesa de teatru interactiv adaptată la personajele din carte.
În topul vânzărilor de la această ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, menționăm:
1. Regele Mihai I. Loial tuturor, album cu ilustrații din proiectul Fotografii pentru Rege
2. Jack Spintecătorul. Crimele din Whitechapel – volumul 1 din seria Anchetele lui Audrey Rose de Kerri Maniscalco
3. Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu. Agenda Tovarășei în 1989 de Lavinia Betea
4. Regina Maria. Însemnări din ultima parte a vieții (martie 1937-iulie 1938); volum editat de Sorin Cristescu
5. Lămâi, cărți și prieteni de Jo Cotterill
6. Pe cuvânt de șoricel de James Patterson și Chris Grabenstein
7. Poveștile Peleșului, ediția a doua de Carmen Sylva; volum îngrijit de Silvia Irina Zimmermann
8. Iadul dezlănțuit de Max Hastings
9. Ghid de vicii și virtuți pentru gentlemen de Mackenzie Lee
10. Tinerele elite de Marie Lu.
Anul acesta, Grupul Editorial Corint a înregistrat o creștere de 10% față de ediția trecută a Salonului Internațional de Carte Bookfest.