Înainte de începerea anului universitar începe şi goana după închirieri de apartamente şi garsoniere. În lunile august şi septembrie, atât site-urile cu anunţuri cât şi agenţiile imobiliare sunt luate cu asalt de studenţii care îşi caută o locuinţă de închiriat.
Capitala a fost, în 2017, cea mai activă din punct de vedere imobiliar din România și cu cele mai scumpe chirii, dar în Cluj-Napoca s-a înregistrat cel mai mare preț mediu de vânzare pe metrul pătrat.
In 2018, Municipiul Cluj-Napoca a depășit capitala țării în privința prețurilor practicate la chirii. Chiria medie percepută de proprietari pentru un apartament cu două camere este mai mare cu 40 de euro decât la București.
La Constanţa, un apartament cu o cameră se închiriază cu minimum 90 de euro. Preţul poate ajunge însă până la 300 de euro. Apartamentele cu două camere pot fi închiriate cu preţuri între 200 şi 500 de euro.
Costul închirierii unui apartament cu două camere reprezintă la nivel național aproape jumătate (48%) din salariul mediu net al unui angajat din România.
In cazul apartamentelor cu două camere, angajații din Cluj-Napoca resimt cel mai mult povara financiară a chiriei, în raport cu salariul mediu. Astfel, închirierea unei locuințe cu două camere reprezintă 72% din salariul mediu net al unui angajat din Cluj-Napoca, cu 50% peste media înregistrată la nivel național, unde închirierea unei astfel de locuințe consumă aproape jumătate din venitul net lunar.
Cele mai mari costuri pentru închirierea unui apartament cu două camere sunt în Cluj-Napoca (370 de euro pe lună), București (330 de euro pe lună), Ilfov (290 de euro pe lună), Brașov (251 de euro pe lună), Iași (250 de euro pe lună) și Timiș (250 de euro pe lună).
Cele mai mici costuri cu închirierea a două camere sunt în județele Harghita (125 de euro pe lună), Sălaj (130 de euro pe lună), Hunedoara (133 de euro pe lună) și Botoșani (137 de euro pe lună).
Lipscani este zona cu cele mai mari preţuri pentru închirierea unei garsoniere, în capitală, suma medie solicitată pentru o asemenea proprietatea fiind de 450 euro pe lună.
Pe locul al doilea în clasament se situează Splaiul Unirii şi Aviaţiei, unde pretenţiile proprietarilor ajung la 425 şi, respectiv, 400 de euro pe lună. La polul opus, cele mai ieftine locuinţe monocamerale pot fi găsite în zonele Ferentari, Fundeni şi Baicului, unde un client ar trebui să scoată din buzunar 140, 143 şi, respectiv, 153 de euro pe lună.
Pe segmentul apartamentelor cu două camere, cele mai scumpe proprietăţi sunt disponibile spre închiriere în zonele Amzei (650 de euro pe lună), Primăverii (566 de euro pe lună) şi Herăstrău (540 de euro pe lună). Pe de altă parte, cele mai ieftine unităţi locative bicamerale pot fi găsite în Balta Albă (190 de euro pe lună), Andronache (203 euro pe lună) şi Alexandriei (208 euro pe lună).
Daca vrei sa iti cumperi un apartament atat in capitala cat si in restul tarii, recomandam flatfy.ro.
Flatfy este un motor de căutare de locuințe propuse spre vânzare și este adresat persoanelor care caută să cumpere și/sau să închirieze case, apartamente și vile atât pe piața secundară cât și pe piața imobiliarelor noi construite în România. Acesta încorporează reclame de la o multitudine de surse pentru a-I asigura clientului o gamă largă de conținut relevant în ceea ce privește industria imobiliară.
Colaboratorii acestei companii au adunat toate anunțurile de vânzare și chirie a imobiliarelor din toate sursele actuale din România, le-au analizat și le-au selectat confortabil, rezultând o căutare ușoară, clară și comodă pentru vizitatori, oferindu-le acestora tot ce au nevoie într-un timp cât mai scurt.
În plus, vizitatorii site-ului Flatfy pot alege secțiunea de care sunt interesați printr-un singur click și pot adaugă foarte ușor anunturile imobiliare care îi interesează în secțiunea “Favorite” unde vor avea posibilitatea de a compară ușor cu alte oferte, fără a pierde timpul pe alte site-uri prezentate pe internet.
Motorul de căutare Flatfy este un site obiectiv, inovativ și confortabil, unde totul este organizat simplu și clar, astfel economisind clienților timpul de căutare, acesta fiind orientat spre necesitatea consumatorului. Incă un plus este faptul că motorul de căutare a imobiliarelor din România poate fi accesat atât la computer cât de pe tabletă și de la telefon mobil.
Flatfy.com lucrează în 37 de țări, inclusiv cele Est Europene, deci puteți compara prețurile în aceste țări, ca de exemplu, in România și Ungaria.