TOPEX, producător European de echipamente de telecomunicaţii şi provider de soluţii NGN, a anunţat încheierea unui acord de parteneriat de afaceri în Peru, cu firma Suministros Tecnologicos.
Fiind un lider în regiunea Peru, cunoscut pentru promovarea de soluţii avansate de telecomunicaţii, SUMTEC are ca scop creşterea productivităţii clienţilor săi, de a îmbunătăţi competitivitatea lor în interiorul şi în afara ţării.
TOPEX dezvoltă şi comercializează produse şi soluţii de telecomunicaţii, servicii cu valoare adăugată cu expertiză specifică în tehnologiile bazate pe IP. Compania a început cu soluţii de voce PBX şi servicii asociate, în prezent fiind recunoscută ca furnizor de VoIP şi soluţii NGN. Produsele companiei TOPEX se bazează pe o tehnologie avansată de reducere a costurilor, oferind raportul optim preţ/ calitate/ performanţă. Acestea sunt dezvoltate de către propriul Departament de Cercetare-Dezvoltare, ce are ca scop furnizarea de soluţii de telecomunicaţii «future-ready». Compania este prezentă în cele mai importante ţări din Europa şi îşi distribuie produsele pe plan internaţional printr-o reţea de distribuţie globală.
În ceea ce priveşte acest acord, dl Jorge Lay CASTRO, Director Comercial la SUMTEC, a declarat:
"SUMTEC este prima companie din Peru dezvoltatoare de tehnologii inovatoare în telefonia IP. Am încheiat acest parteneriat cu TOPEX pentru a avea un portofoliu axat pe dezvoltarea de produse VoIP, cu scopul de a oferi produse fiabile şi scalabile pentru cerinţele clientului. Considerăm că acest parteneriat ne va permite să diversificăm gama noastră de produse şi să furnizăm produse de calitate la un preţ excelent pentru clienţii noştri."
"SUMTEC este un partener tehnologic de încredere pentru noi, un partener care adaugă valoare fiecărui proiect. Oferind inovaţii tehnologice si servicii profesionale de calitate, SUMTEC ne va ajuta să consolidăm imaginea companiei TOPEX în piaţa Sud Americană.", a declarat domnul Dan Hodoş, Business Development Manager – America Latină, în cadrul TOPEX.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}