Top Line, compania lider în România în domeniul distribuției de produse și servicii de frumusețe profesională, a câștigat locul 1 la competiția internațională Babor GMBH. Top Line a fost desemnată cel mai performant distribuitor al brandului de profesional de skincare Babor în 2022, devansând companii din peste 80 de țări.
Pentru competiția globală de business au fost luați în calcul mai mulți indicatori de performanță, pe patru piloni esențiali, compania din România îndeplinind cele mai avansate criterii, în urma analizei juriului de specialitate.
Astfel, Top Line a excelat la capitolul Sales Records (ponderea brand-ului Babor în țările participante la nivel mondial, creșterea anuală și share category), Education (educator cerificat de brand, participarea la sesiunile online, calitatea programului de educație), Communication (raportare, Share Best Practices) și Brand Building (conformitate pagini locale de brand Social Media cu identitatea de brand, dezvoltarea contului de Instagram, nivelul de interacțiune).
Ca în fiecare an, competiția a fost foarte strânsă, întrucât au fost înscriși distribuitorii Babor din întreaga lume, cu evoluții speciale pe piețe foarte diferite, în economii puternice și foarte competive.
Competiția Babor GMBH desemnează 5 câștigători, iar premiul cel mare, “Win a trip that money can’t buy”, reprezintă o experiență memorabilă alături de board-ul Babor într-o destinație specială, anul acesta fiind vorba de Dubai.
”Evoluția constantă a Top Line Europa și implementarea strategiei omnichannel în vânzări au jucat un rol major în câștigarea acestui premiu. Alături de partenerii la nivel national din segmentul de professional business – saloane și clinici de înfrumusețare – cât și din segmentul de retail profesional și pharma, Top Line Europa continuă cu succes dezvoltarea brand-ului BABOR în România. Suntem foarte bucuroși că eforturile noastre sunt recunoscute și premiate la nivel internațional”, declară Diana Baicu, Top Line România.