la privatizarea FAMOS S.A. Suceava
Comisia de privatizare a FAMOS S.A. Suceava a stabilit joi, 15 februarie 2007, în urma aplicării grilei de punctare, că ofertantul TOP GENKO S.A. Arad a întrunit cel mai mare punctaj. Având în vedere valoarea ofertei financiare a celui mai bine clasat, aceasta urmează să fie supusă aprobării Colegiului Director al AVAS, care va decide asupra modalităţilor de finalizare a tranzacţiei.
Anterior aplicării grilei de punctare, comisia de negociere a analizat documentele de participare depuse de cei doi ofertanţi: S.C. TOP GENKO S.A. Arad şi S.C. VECCHIA TOSCANA S.R.L. Arad. Deoarece documentele depuse au corespuns prevederilor legale în vigoare, ambii ofertanţi au fost acceptaţi la etapa următoare a licitaţiei cu oferta în plic, respectiv aplicarea grilei de punctare.
Reamintim că, în ianuarie 2007, AVAS a lansat la vânzare prin licitaţie cu ofertă în plic, pachetul de acţiuni reprezentând 98,7395% din capitalul social al FAMOS S.A. Suceava. Societatea comercială, cu un capital social de 61.517.032 lei, are ca principal obiect de activitate producţia de aparatură şi instrumente medicale. Ceilalţi acţionari sunt: SIF Moldova – 0,5711% şi alţi acţionari persoane juridice – 0,6894%.
{mosloadposition user10}