Biz și Ipsos Research au lansat “Top 50 cele mai inovatoare branduri, în percepția consumatorilor romani”. Potrivit acestui studiu, brandurile aflate în fruntea clasamentului sunt Google, Microsoft, Sony, BMW, Nokia, Yahoo, Samsung, Mercedes, Nike și LG.
“Cele mai inovatoare branduri pentru consumatorii români” este un studiu pe care am dorit sã-l realizãm cu doi ani în urmã. Complexitatea acestei cercetãri a determinat atât încântarea, cât și retragerea mai multor companii din proiect, dar a pregãtit temeinic terenul pentru un studiu complet, bazat pe cercetare și informații noi, și, mai ales pe aportul specialiștilor care au participat la studiu”, declarã Marta Ușurelu, redactor șef al revistei Biz.
Mãrcile inovatoare sunt în principal percepute drept creative (74%), eficiente (67%) și confortabile (50%). Însã nu este vorba de creativitate de dragul creativitãții, ci de creativitate într-o puternicã legaturã cu eficiența.
“Deși inovația pare sã fie pe buzele tuturor, definiția ei nu este aceeași pentru toatã lumea. Pentru unii, inovație înseamnã tehnologie, pentru alții – insight, iar pentru alții – inventarea unor lucruri care fac viața mai bunã. De la inovația de dragul descoperirii la inovație care schimbã viața celorlalți pot exista o multitudine de nuanțe. Una dintre cele mai bune definiții este aceea cã inovația înseamnã sã privești aceleași lucruri cu alți ochi. Înseamnã, ca Arhimede, sã strigi „Evrika!” atunci când descoperi lucruri care erau dintotdeauna acolo, însã care dintr-odatã se leagã în alt fel și compun lucruri noi”, declarã Alina Stepan, Managing Director, Ipsos Research.
În demersul de a afla nu doar ce înseamnã inovația dar mai ales cum o recunoaștem, Ipsos Research a pornit de la definirea unui program complex de cercetare calitativã care a ajutat la înțelegerea dimensiunilor inovației precum și la idenificarea diferențelor între cum definesc experții inovația și cum este în final perceputã de cãtre consumatori.
Studiul a fost realizat în perioada septembrie – octombrie 2013.
În etapa cantitativã, metoda de culegere a datelor a constat în intervievare online pe baza panelului Ipsos România. Studiul este reprezentativ pentru populația urbanã a României, femei și bãrbați cu vârste cuprinse între 18-45 ani.
Bazã totalã de respondenți a fost de1200 de persoane. Eroarea totalã de eșantionare este de ±2,8% pentru un interval de încredere de 95%. Chestionarul a avut o lungime medie de 30 minute.
Prezentarea rezultatelor studiului si a suplimentului editorial au avut loc vineri, 15 noiembrie, la Zilele Biz. Clasamentul complet, rezultatele studiului și detaliile de ordin metodologic sunt disponibile în suplimentul editorial “50 branduri inovatoare pentru români” și în revista Biz nr. 257, disponibil pe piață la sfârșitul lunii noiembrie.
{mosloadposition user9}