- Valoarea totală a celor 50 de branduri românești de top scade cu 3.7%, pe fondul incertitudinii globale cauzate de pandemie
- Chiar și în aceste condiții, această valoare este cu aproape 50% mai mare decât in 2017, când a fost publicat primul clasament Brand Finance Romania 50
- 45 de branduri din clasamentul inițial din 2017 sunt prezente în continuare în top 50 (iar două dintre cele lipsă – Bancpost și AKTA – au fost achiziționate între timp de competitori)
- Numărul brandurilor din top 50 create și dezvoltate de sectorul privat în ultimii 30 de ani a crescut de la 30 (în 2017) la 34
- Retailul farmaceutic marchează două premiere in 2021: Catena urcă în top 10, iar Farmacia Tei are cea mai rapidă ascensiune în clasament
- Noii intrați în clasament sunt de fapt reveniri: Tinmar și Cocorico
Al cincilea raport anual Brand Finance asupra celor mai valoroase și mai puternice branduri românești coincide cu o perioada de prelungită incertitudine generată de pandemia globala de Covid. Turbulența economică se reflectă inevitabil în clasamentul acestui an, valoarea totală a celor 50 de branduri românești de top scăzând cu 3,7%, până la 5,6 miliarde EUR – în condițiile în care economia românească a inregistrat o scădere de 3,9% in 2020.
Cu toate acestea, valoarea totală top 50 este cu aproape 50% mai mare decât in 2017, când a fost publicat primul clasament Brand Finance Romania 50. De asemenea, este remarcabil că 45 de branduri din clasamentul inițial din 2017 sunt prezente în continuare în top 50 (două dintre cele lipsă, Bancpost și AKTA, fiind achiziționate între timp de competitori) – ceea ce probează reziliența caracteristică brandurilor puternice.
“În acest moment, conjunctura mai riscantă de piață se transpune în rate de actualizare mai prudente în aproape toate sectoarele, ceea ce se reflectă În evaluările de brand. Toate brandurile traversează în continuare o perioadă turbulentă, dar este tot mai evident ca un brand mai puternic va fi mai puțin zdruncinat de furtună.” Mihai Bogdan, Managing Director, Brand Finance România
Brandul auto Dacia își menține poziția de lider în clasamentul Brand Finance Romania 50 pentru al cincilea an la rând, chiar și după o scădere semnificativă a valorii, cu 18% față de anul trecut, până la 1,1 miliarde EUR. De remarcat că diferența față de al doilea clasat, brandul eMAG, a scăzut la jumătate față de 2020 – ceea ce ascute competiția pentru primul loc.
Activând într-un sector afectat puternic de pandemie, și în ciuda unei scăderi de 9% în valoare, brandul Dedeman își păstrează poziția a treia si rămâne cel mai valoros brand deținut integral de antreprenori români, cu o valoare de 407 milioane EUR. Banca Transilvania urcă un loc și se apropie de podium, cu o creștere a valorii până la 376 milioane EUR.
O singură schimbare în componența top 10 in acest an, brandul Catena urcând pentru prima oară între primele zece, după o creștere cu 15% a valorii, până la 122 milioane EUR – iar Bitdefender coborând deocamdată pe locul 11.
Noi și vechi, intrări și ieșiri, creșteri și scăderi
Brandurile noi, create de sectorul privat în ultimii 30 de ani, ocupă 70% din locurile acestui clasament, și generează peste 56% din valoarea măsurată, cumulând o valoare de brand de peste 3,1 miliarde euro. De altfel, numărul brandurilor din top 50 create și dezvoltate de sectorul privat a crescut de la 30 (în 2017) la 34.
Cele două branduri nou intrate in clasament în acest an sunt de fapt reveniri: după câțiva ani de fluctuație, Tinmar revine, cu o valoare de 22 milioane EUR, iar Cocorico prinde locul 50 cu o valoare de 15 milioane EUR. Cele două branduri care nu se mai regăsesc în clasament în acest an sunt Bilka și Bog’art.
Climatul economic sever nu a afectat în mod egal toate sectoarele, iar brandurile au reacționat diferit; astfel, 50% dintre brandurile din clasament au scăzut in valoare, iar 50% au crescut. Rezultatul a fost că 30 de branduri și-au păstrat locul sau au urcat în clasament, în timp ce 20 au coborât.
Cea mai rapida ascensiune în acest an revine brandului de retail farmaceutic Farmacia Tei, care a urcat 11 locuri, până pe locul 37, după o creștere notabilă cu 30% în valoare, până la 23 milioane EUR.
Puterea portofoliilor
În plus față de analizarea brandurilor individuale, Brand Finance include în studiul anual și cele mai valoroase 10 portofolii de branduri, evaluate pentru acele companii care exploatează mai mult de un brand pe piață. Cele 10 portofolii prezentate cuprind peste 40 de branduri locale cunoscute, dintre care cele mai valoroase sunt deja incluse în clasamentul individual.
Cele 10 portofolii de top sunt practic neschimbate din 2017, timp în care niciun competitor nu a crescut suficient de mult pentru a-și face loc în clasament.
Ceea ce este nou în acest an este creșterea remarcabilă în valoare, cu 22%, a portofoliului Ursus Breweries, până la 213 milioane EUR, ceea ce îi consolidează poziția de lider, creștere susținută în principal de brandurile Timișoreana și Ursus. În contrast, portofoliul Cris-Tim a înregistrat cea mai mare scadere in valoare (24%) până la 52 milioane EUR.
“In timp ce speranțele de revenire sunt legate de succesul campaniei globale de vaccinare, care să redeschidă frontierele și să repornească economia mondială, brandurile care au mizat pe inovație tehnologică și au fost capabile să pivoteze businessul astfel încât să răspundă nevoilor în schimbare ale consumatorilor inregistrează rezultate mai bune în toate sectoarele. Este poate ultimul avertisment pentru brandurile încremenite în secolul 20.” David Haigh, CEO, Brand Finance
Vedeți raportul Brand Finance România 50 2021 aici.