Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Top 5 experiențe de călătorie pentru o vacanță de iarnă memorabilă

Photo credit: AuthenTrip

Decembrie bate la ușă și mulți dintre noi visăm deja la vacanța de iarnă. Iar după aproape doi ani de restricții, cum ar fi ca de data aceasta, să-ți oferi o călătorie diferită, off the beaten track? O călătorie epică, în care să trăiești experiențe de tipul ‘’o dată în viață’’, despre care să tot povestești la întoarcere.

Ei bine, iată cele 5 recomandări de călătorie AuthenTrip, pentru o vacanță de iarnă memorabilă!

1. Să observi aurora boreală în Laponia

Photo credit: AuthenTrip
Photo credit: AuthenTrip

Un fenomen natural fascinant și o regiune absolut magică, iată o combinație la care visează orice iubitor de călătorii! Iar în vreme ce majoritatea turiștilor ajung în Rovaniemi, vizitând satul lui Moș Crăciun, Laponia autentică se găsește mult mai la nord.

De altfel, statisticile arată că cele mai multe aurore boreale sunt vizibile la frontiera dintre Finlanda și Norvegia, iar perioada propice este cea din Octombrie până în Martie, atunci când nopțile sunt lungi. În plus, e necesarul ca cerul să fie senin, fără vânt și fără precipitații.

Există diferite maniere de a observa aurora boreală în Laponia, de regulă cu autocarul de turiști și, implicit, foarte comercial… Însă, pentru cei care caută experiențe autentice, e musai de încercat o tură nocturnă cu rachetele de zăpadă pe muntele Saana, cu ghid privat. Ori o vânătoare de aurore boreale în regiunea Tromso, cu ghid fotograf și mini-grup de maxim 7 persoane.

2. Să traversezi Rusia cu Transsiberianul

O călătorie cu Transsiberianul este deja o experiență incredibilă, dar să faci asta iarna, transformă totul într-o aventură once in a lifetime! Doar închide ochii și imaginează-te la bordul celui mai legendar tren din lume, traversând misterioasa Rusie în plină iarnă, sorbind dintr-o cană de ceai la samovar și contemplând peisajele care ți se succedă la fereastră… Din când în când, cobori în câte o gară și îți răsfeți papilele cu delicioase pirojkis, vândute de nelipsitele babouchkas.

Te dai jos la Irkoutsk și te avânți direct în taigaua siberiană pe o sanie trasă de câini. Ca mai apoi, să trăiești aventura supremă: traversarea lacului Baikal pe gheață, într-un 4×4 sau cu aeroglisorul! Toate astea într-un cadru natural suprarealist și sălbatic, în care gheața translucidă a lacului provoacă uneori vertij. Odată ajuns pe insula Olkhon, marchezi momentul cu o bania tradițională (saună rusească) și cu un ospăț pe bază de omul proaspăt (pește endemic din Baikal).

La final, te întorci la Moscova și îți închei periplul cu o seară de patinaj pe gheață, chiar în Piața Roșie. Mai mult decât o simplă călătorie de iarnă, poate fi aventura unei vieți!

3. O croazieră polară cu Expressul de Coastă norvegian

Dincolo de a fi un vapor legendar, Expressul de Coastă norvegian propune o veritabilă experiență de călătorie! Nu pentru confortul propus la bord, nici pentru superbele saloane panoramice, ci pentru faptul că înainte de toate, rămâne un mijloc de transport în comun. Fără latura superficial-comercială a marilor vapoare de croazieră.

Căci Hurtigruten îți dă posibilitatea să parcurgi coasta Atlanticului de Nord într-o atmosferă calmă și liniștită, descoperind Norvegia din port în port, trecând pe lângă fiorduri spectaculoase și mici sate pescărești. Iar dacă o croazieră pe timpul verii poate fi ușor turistică, iarna oferă șansa unei călătorii de-a dreptul excepționale, mai ales dincolo de Cercul Polar!

Să traversezi arhipelagul Lofoten prin peisaje sublime de iarnă, în acea perioadă din an când nu prea există turiști, este cu siguranță o experiență memorabilă! Să continui apoi printre Insulele Senja și să admiri aurora boreală în largul mării. După care, să tragi la mal în Tromso, cât să vizitezi șarmanta capitală a Norvegiei arctice, înainte de a trece pe la Capul Nord. Într-un final, să ajungi în Kirkenes, la căpătul lumii!

Și pentru a încorona întreaga vacanță în Norvegia, să te bucuri de o cină pe bază de crab regal și de o noapte într-un hotel de gheață. O super aventură, indiferent de vârstă!

4. Să te bronzezi pe o plajă sălbatică în Cuba

Chiar așa! De ce vacanța de iarnă ar trebui să rimeze cu zăpada, când am putea sta la soare, într-o destinație exotică? Iar dintre toate, o vacanță în Cuba rămâne o experiență incredibilă, căci țara în sine nu are echivalent pe planetă. Cuba este o destinație pe care fie o adori, fie o detești, universul său fiind de-a dreptul unic.

Un capăt de lume rupt de lume, asemenea unui muzeu viu fascinant, care te seduce cu șarmul său suprarealist. Să vizitezi Havana într-o mașină de epocă, vibrând în ritmul său exuberant, ori să te plimbi agale prin orașe coloniale ca Cienfuegos sau Santiago de Cuba. Să faci o excursie călare prin Valea Vinales, apoi să deguști celebrul rom cubanez, dar și mai celebrele trabucuri. Sau poate să dansezi salsa printre localnici, pe străduțele pavate din Trinidad.

Și evident, nu există vacanță în Cuba fără să stai la plajă! Iar într-o țară mărginită atât de Marea Caraibilor, cât și de apele Atlanticului, chiar ai de unde alege! Dar în timp ce majoritatea turiștilor se îngrămădesc în stațiuni ca Varadero – simbol al turismului de masă și al consumerismului – Cuba ascunde numeroase plaje sălbatice, mai liniștite și mai autentice.

Ei bine, pentru toți cei care adoră să lenevească la soare pe o plajă paradisiacă, departe de aglomerațiile turistice, iată 3 veritabile pepite: Playa Maguana din Baracoa, Playa Los Pinos (accesibilă doar cu vaporul) și Playa Tortuga, celebră pentru natura sa sălbatică și pentru micile broaște țestoase ce obișnuiesc să-și facă cuib în nisip. Iar pentru cei care iubesc apusurile de soare, plaja sălbatică de pe Cayo Levisa oferă amintiri de neuitat, fiind destinația perfectă pentru o lună de miere în Cuba!

5. Să petreci Anul Nou în Insulele Feroe

Puține locuri de pe planetă se bucură de o aură atât de wow și misterioasă precum Insulele Feroe! Un paradis intact și atât de izolat, încât e dificil să îl găsești chiar și pe hartă. Pierdute în apele reci ale Atlanticului de Nord, aceste insule vulcanice sunt imaginea vie a spectacolului naturii. Munți masivi care se termină în ocean, cascade gigantice care se prăvălesc peste faleze abrupte, fiorduri profunde și niște condiții climatice strașnice.

Dar o călătorie în Insulele Feroe înseamnă și să descoperi o țară la scară umană, să interacționezi cu un popor cald și atașant, ce încă știe să se bucure de lucrurile simple. O destinație care abia începe să fie vizitată, de regulă vara.

Iarna în schimb, este ocazia ideală pentru o veritabilă imersiune culturală, împărtășind stilul de viață al feroezilor. Acea perioadă din an când simți din plin spiritul comunitar al localnicilor, fie că te afli într-o cafenea din Torshavn, într-un cătun idilic precum Gjogv sau Gasadalur, ori într-o piață de pește.

Cât despre a petrece Anul Nou în Feroe, e genul de amintire pe care nu o vei uita niciodată! O sărbătoare în primul rând populară, cu întreaga comunitate reunită în jurul unor focuri în aer liber, fredonând împreună cântece tradiționale. Pe insula Vagar, se organizează chiar o procesiune cu torțe, ce se încheie în jurul unei bărci naufragiate, căreia i se dă foc în mod simbolic, spunând astfel adio anului încheiat. Doar nu degeaba sunt urmași ai vikingilor! Apoi, noul an este întâmpinat cu focuri de artificii, în vreme ce fiecare familie se adună în jurul mesei, degustând delicatese locale, precum carnea de oaie uscată și fermentată. Da, da, chiar e delicioasă!

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.