Lista afecțiunilor dentare de care poate suferi o persoană în cursul vieții este foarte lungă. Deși multe dintre ele pot fi prevenite, adesea ajungem la dentist abia când acestea se agravează și apar complicații care ne afectează nu doar sănătatea orală, ci și pe cea a întregului organism. În acest articol îți vom vorbi despre câteva dintre cele mai des întâlnite astfel de afecțiuni și simptomele lor.
1. Cariile dentare
Image by gpointstudio on Freepik
Cariile dentare reprezintă cea mai frecventă afecțiune stomatologică. Ele apar atunci când smalțul dentar, stratul exterior dur ce acoperă coroana dintelui, este distrus de acizii produși de bacteriile din placa bacteriană, acea peliculă subțire, lipicioasă, care se formează zilnic pe suprafața dinților noștri, în special la nivelul liniei gingiilor și în șanțurile și fosetele de pe suprafața masticatorie a acestora.[2]
Cariile pot apărea la orice vârstă, afectând atât copiii, cât și adulți, iar printre cele mai cunoscute simptome asociate cu această afecțiune se numără durerile dentare, respirația urât mirositoare și sensibilitatea dentară. Acele binecunoscute găuri mici, negre, de pe dinți se formează abia în stadiile avansate.
În funcție de severitatea lor, opțiunile de tratament pentru carii includ plombe sau obturații dentare, coroane dentare, tratamente de canal ori, când dintele nu mai poate fi salvat, extracția dentară.[3] Medicul stomatolog îți poate spune care este soluția potrivită pentru tine. Asigură-te doar că alegi o clinică sau un cabinet stomatologic ce oferă tratamente dentare de calitate.
2. Gingivita
Ai observat că îți sângerează gingiile? Este posibil să suferi de o afecțiune numită gingivită, cauzată tot de placa bacteriană. Reprezintă prima etapă a bolii parodontale și, pe lângă sângerarea gingiilor, se mai manifestă prin simptome precum înroșirea și umflarea gingiilor, uneori și respirație urât mirositoare.
Riscul de a observa astfel de simptome este mai ridicat dacă nu te speli corect pe dinți, nu folosești ață dentară, fumezi, ai dinți strâmbi, mai greu de curățat, ești însărcinată, suferi de diabet ori iei anumite medicamente. Dacă este depistată în stadiile incipiente, gingivita este reversibilă. Sunt necesare doar o curățare profesională a dinților și menținerea unei bune igiene orale.[3]
3. Aftele bucale
Aftele bucale sunt leziuni mici, albe sau cenușii, cu o margine roșie, care apar pe buze, în partea din spate a gâtului sau sub limbă, din cauze nu prea bine cunoscute. Se crede totuși că problemele sistemului imunitar, bacteriile și virusurile ar avea un rol în formarea acestor leziuni. Tind să apară mai des la femei și nu sunt contagioase.
De obicei, se vindecă de la sine după una sau două săptămâni ori îți pot ruga dentistul să-ți recomande unguente sau ape de gură pe care le poți folosi pentru a ameliora simptomele. Se recomandă, de asemenea, evitarea alimentelor fierbinți, picante sau acide.[3]
4. Bruxismul
Scrâșnitul dinților sau bruxismul este o altă afecțiune dentară frecventă atât în rândul copiilor, cât și al adulților. Printre posibilele cauze se numără stresul, obturațiile sau plombele noi și mușcătura incorectă (malocluzia). În timp, bruxismul poate duce la uzura suprafeței dinților și la apariția unor simptome precum durerile dentare, de cap sau de maxilar și îngălbenirea dinților.
Purtarea unei gutiere personalizate poate ajuta la protejarea dinților, în special în timpul somnului, și la corectarea malocluziei.[3]
5. Sensibilitatea dentară
Aceasta este o problemă cu care milioane de persoane se confruntă și care se manifestă prin durere sau disconfort la contactul cu mâncăruri sau băuturi dulci, fierbinți sau reci ori cu aer rece. Are multe posibile cauze, de la carii până la fracturi dentare, și poate avea un impact negativ și asupra igienei tale orale. Se poate trata, dar mai întâi este necesară o vizită la stomatolog pentru a stabili cauza sa exactă.[1]
Depistate la timp, afecțiuni precum cele menționate mai sus pot fi tratate ușor. Dacă aștepți însă prea mult înainte de merge la dentist, consecințele pot fi severe și foarte costisitoare. Nu neglija controalele stomatologice periodice și ai grijă de dinții și gingiile tale.
Bibliografie:
„9 Common Dental Problems and How to Prevent Them.” Verywell Health, 2022, www.verywellhealth.com/top-common-dental-problems-1059461. Accessed 6 Dec. 2022.
„Oral Health Conditions”, CDC, 2022, www.cdc.gov/oralhealth/conditions/index.html. Accessed 6 Dec. 2022.
„Pictures of Common Dental Problems.” Mouthhealthy.org, 2022, www.mouthhealthy.org/what-dental-issues-look-like. Accessed 6 Dec. 2022.