}Tonitza, Luchian, Grigorescu, Aman si Petrascu
Luna septembrie 2015 marchează aniversarea a 5 ani de când Casa de Licitație AraArt activează pe piața de artă din România. Începutul Casei de Licitație AraArt se confundă cu moștenirea Tonitza. Mai concret, moștenitorii colecției deținute de Mihaela Tonitza, fiica lui Petru, unicul fiu al lui Nicolae N.Tonitza, s-au adresat specialiștilor AraArt acum 5 ani. Și așa a început totul…
“Îmi amintesc în amănunt, fiindcă era 18 septembrie, onomastica mea, Galeria Art exista de 5 ani, însă episodul moștenirea Tonitza m-a motivat în a extinde activitatea comercială în sfera licitațiilor de artă. Aveam 111 lucrări semnate de cel ce fusese supranumit cel mai mare pictor al generației sale, pe care deținătorii doreau să le pună în vânzare cât mai repede. Cum s-ar fi putut face acest lucru legal, decât deschizând și o casă de licitație? Așa a apărut AraArt, adăugând diminutivul de la numele Ariadna alături de Art. Nu investiție, nu împrumut la bancă, ci numai artă adevărată și profesionalism onest.” rememorează episodul Prof. Dr. Ariadna Zeck, istoric de artă și expert evaluator AraArt.
Pe parcusul celor 5 ani de activitate, prin intermediul AraArt 117 lucrări de pictură și grafică semnate de Nicolae N. Tonitza au ajuns în posesia unor noi proprietari. Cea mai mare valoare la care s-a ridicat un tablou de Tonitza adjudecat într-o licitație AraArt a fost Fetița cu codițe, estimată de experții AraArt la suma de 20.000 euro și adjudecată pentru suma de 57.500 euro, în cadrul licitației numărul 15, din 23 mai 2013.
Pe locul doi se clasează un alt nume cu greutate în arta românească, și anume Ștefan Luchian, cu 16 lucrări adjudecate. După cum bine știm, Luchian a fost în egală măsură pictor de compoziţii, peisagist, portretist şi genial interpret al naturilor moarte cu flori. Ștefan Luchian este artistul care preia tematica florilor și o dezvoltă la un înalt nivel, transformând-o într-un gen de sine stătător în pictura românească. Nu-i de mirare, așadar, că Ulcica cu garoafe a fost printre cele mai râvnite tablouri ale licitației AraArt numărul 22, organizată în data de 3 decembrie 2014 la Casa Capșa. De altfel, suma de 37.000 euro pentru care a fost adjudecată aceasta este cea mai mare valoare la care s-a ridicat un tablou de Luchian în licitațiile AraArt.
Podiumul este completat de Nicolae Grigorescu, cu 10 lucrări vândute. Cea mai bine vândută lucrare a sa în cadrul licitațiilor AraArt a fost Moara, adjudecată pentru suma de 20.000 de euro, în cadrul licitației numărul 9, din data de 29 martie 2012. În clasamentul celor mai bine vânduți pictori în cadrul licitațiilor AraArt se mai înscrie și Theodor Aman, cu 9 lucrări, dintre care Țigancă cu trandafir la ureche a fost adjudecată pentru suma de 22.000 de euro, în cadrul licitației numărul 24, din data de 20 mai 2015. Ultimul, dar nu cel din urmă, Gheorghe Petrașcu întregește top 5 cei mai bine vânduți pictori AraArt cu 8 lucrări adjudicate, dintre care menționăm Ulcica cu trandafiri, adjudecată pentru suma de 14.000 de euro, în cadrul licitației numărul 15 din 23 mai 2013.
La ceas de bilanț, rămâne pregnant sentimentul că gustul românilor pentru artă nu a fost anesteziat de condițiile economice actuale, astfel încât reprezentantul AraArt notează: “Este îmbucurător că, pe fondul unei crize profunde, cu implicații și în plan financiar și social, lumea a continuat să cumpere de la AraArt într-un ritm egal, uneori peste așteptări. Constanța cu care s-au făcut achizițiile de artă în ceea ce ne privește mă determină să spun că ritmul vânzărilor AraArt este ritmul egal al muzicii lui Bach, al acelui binecunoscut clavecin bine temperat”.
În plus, trebuie remarcat fenomenul maturizării pieței de artă, ce coincide cu schimbarea viziunii cumpărătorului de artă din România. Cumpărătorul de artă de astăzi nu mai are nimic în comun cu cel de acum 4-5 ani. Pe scurt: este prudent, este atent și dorește să fie informat corect.
“Acum ceva vreme, cumpărătorii se băteau pe o lucrare slabă a unui nume răsunător, astăzi au alte pretenții. În primul rând vor ca imaginea să fie plăcută ochiului, caută, așadar, valoarea estetică. Apoi, își doresc ca valoarea să fie motivată teoretic de cineva avizat. De asemenea, vor să primească toate garanțiile privind confortul unei stări de sănătate optime a lucrării, precum și să constate că prețul este în conformitate cu valorizarea artei noastre pe piața mondială. Lăsând modestia de-o parte, credem că această schimbare de mentalitate a cumpărătorului de artă se datorează măcar puțin și existenței pe piață a Galeriei și Casei de Licitație AraArt” mai adaugă Prof. Dr. Ariadna Zeck, subliniind misiunea asumată de AraArt pentru educarea publicul iubitor de artă și stimularea interesului românilor pentru patrimonial cultural.
Lucrările și detaliile tehnice pot fi consultate pe site-ul Galeriei de Artă şi Casei de Licitaţie AraArt, www.araart.ro.