„Viața umană este mult mai mult decât ne permit teoriile noastre să cunoaștem despre ea. Mai devreme sau mai târziu, ceva pare să ne cheme pe o anumită cale. Poate că acest „ceva” s-a manifestat sub forma unui moment singular, cândva, în copilărie, o clipă în care a apărut de nicăieri o urgență teribilă și fascinantă, o răsturnare ciudată a ordinii firești ce a creat loc pentru o profeție: asta este ceea ce trebuie să fac, asta trebuie să devin. Acesta sunt eu”, spune scriitorul James Hillman, primul din lista Top 5 cărți – o nouă perspectivă, care ne ajută să privim această perioadă ca una de schimbare benefică.
#TotulVaFiBine, campania pe care Grupul Editorial Trei o lansează special pentru iubitorii cărților, aduce în casele acestora, pe lângă o reducere de 35%, și titluri frumoase despre încredere, speranță și o stare de mai bine.
1. „Codul sufletului. În căutarea caracterului și a vocației” – James Hillman
De-a lungul timpului, numeroși gânditori, filosofi, psihologi au încercat să identifice acel ceva din noi ce cu toții știm că există, care ne călăuzește viața, dar pe care nu-l găsim căutând în laboratoare sau în statistici. Unii l-au numit daimon, soartă, duh, înger păzitor. James Hillman îl numește „ghindă”. Așa cum stejarul, până să ajungă falnicul copac pe care îl cunoaștem, este mai întâi o ghindă ascunsă în pământ, un proiect, o promisiune, la fel și noi, oamenii, ne naștem cu ideea a ceea ce urmează să devenim.
Codul sufletului. În căutarea caracterului și a vocației prezintă exemplele grăitoare ale unor personalități din lumea artistică și politică, ale căror vieți arată că nimic nu este întâmplător. Antrenantă, ușor de urmărit, se adresează oricărui cititor aflat în căutarea propriului sine. James Hillman (1926–2011), psiholog american, a studiat la Institutul C.G. Jung din Zürich.
A fondat curentul psihologiei arhetipale, desprins din psihologia analitică. A scris numeroase cărți de specialitate, printre care Re-visioning Psychology, nominalizată în 1975 la Premiul Pulitzer. A susținut conferințe și a tratat pacienți în practica sa privată.
2. Sufletul omului. Între geniul binelui și al răului – Erich Fromm
Deși filosof la bază, Erich Fromm nu abordează noțiunea de „suflet” dintr-o perspectivă metafizică sau prin termeni abstracți în cartea Sufletul omului. Între geniul binelui și al răului. În aceeași măsură psihanalist și sociolog, Fromm vorbește cât se poate de concret despre natura umană, despre agresivitate și tendințe distructive, despre narcisism și nevoia liderilor de a-și valoriza propriul ego, despre oamenii obișnuiți, frică, putere și mai ales despre violență și formele de manifestare pe care aceasta le îmbracă.
Autorul, de la nașterea căruia se împlinesc pe 23 martie 120 de ani, spunea că cel mai mare pericol pentru umanitate este „omul obișnuit ce dispune de o putere extraordinară”. Martor a două perioade profund destabilizatoare din istoria umanității, cele Două Războaie Mondiale, a violențelor umane și a nevoii acute de putere a liderilor mondiali, Fromm a rămas umanist prin definiție, preocupat în mod autentic de potențialul pozitiv și benefic al oamenilor.
3. „Omul pentru sine. O cercetare asupra psihologiei moralei” – Erich Fromm
Etica „umanistă” propusă de Fromm în Omul pentru sine aduce o nouă morală care se ghidează după gradul în care reușim să ne actualizăm potențialul și aduce în discuție criteriul în funcție de care decidem ce ne este permis sau interzis din punct de vedere moral. „Binele” este astfel redefinit ca afirmare a vieții și actualizare a posibilităților umane, iar „răul” este echivalat cu degradarea puterilor noastre omenești. Erich Fromm (1900–1980), sociolog și psihanalist, s-a format în cadrul Școlii de la Frankfurt, pentru ca în 1933 să emigreze în SUA. Printre cărțile sale traduse la Editura Trei se regăsesc și „Arta de a iubi”, „Budismul Zen și psihanaliza”, „Arta de a fi” și „Fuga de libertate”.
4. „Arta de a fi” – Erich Fromm
Într-o lume dominată de consumerism, de goana după avere și onoruri și de falsele rețete pentru fericire, Erich Fromm ne învață cum să ne eliberăm de iluzii și de ideile primite „de-a gata” și cum ne putem exploata energiile lăuntrice pentru a duce o viață cu sens. Trecerea de la existența preocupată de posesie și îmbogățire („a avea”) la un trai bazat pe conștientizarea și dezvoltarea propriilor calități sufletești („a fi”) conduce, în mod iminent, la o stare de iluminare psihică și de bogăție spirituală. Dacă în volumul „A avea sau a fi?”, Fromm discută soluțiile politico economice pentru o viață autentică, în cartea Arta de a fi se oprește asupra tehnicilor individuale de concentrare și de trezire spirituală, de meditație orientală și de autoanaliză în cheie freudiană. Toate acestea sunt menite să sporească puterea noastră de a iubi, de a gândi critic și de a acționa creativ și productiv.
5. „Hotarele sufletului. Practica psihologiei lui Jung” – June Singer
Dacă psihologia lui Jung pare adesea, la prima lectură, un text abscons, cu doar câteva oaze de claritate, aşa cum mărturisesc cei care au îndrăznit să se avânte pe acest vast teritoriu, încercările ulterioare o contureză tot mai bine, iar înţelesul capătă stabilitate şi fermitate. Întrucât a simţit ea însăşi, atunci când a pornit pe drumul anevoios al căutării de sine, nevoia unei explicitări a conceptelor jungiene, autoarea June Singer a hotărât „să traducă” noţiunile de bază ale psihologiei analitice într-un limbaj lămuritor, proiect concetizat în cartea Hotarele sufletului. Practica psihologiei lui Jung. Intercalând elemente biografice din viaţa lui Jung, cu citate esenţiale din opera acestuia şi cu exemplificări din propria cazuistică, ea tratează concepte cheie precum complexele, arhetipurile, Sinele, persona şi umbra, interpretarea viselor, plasându-le în contextul mai larg al relaţiei individului cu lumea sa, interioară şi exterioară.
June Singer (1920-2004), specialistă în psihologie analitică, s-a numărat printre fondatorii Clubului de Psihologie Analitică din Chicago, devenit mai târziu Institutul Jung din Chicago. A contribuit la popularizarea psihologiei jungiene în Statele Unite.
Prin campania #TotulVaFiBine, cu îndemnul #StaiAcasăȘiCitește, cititorii pot beneficia în această perioadă pe site-ul https://www.edituratrei.ro/ de o reducere de 35% pentru toate titlurile Editurii Trei, Lifestyle Publishing și Pandora M.