Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

TOP 10 Producatori de componente auto si accesorii in 2013

Industria auto a devenit in Romania cel mai important sector economic si contributor major la exporturile tarii noastre. Paradoxal, criza economica a accentuat cresterea acestui sector in Romania, desi consumul in UE a fost in declin in ultimii ani. Totusi, marii producatori de autovehicule au gasit in Romania locul ideal de a produce componente auto mai ieftine si aproape de piata de desfacere finala si de uzinele de asamblare. Daca adaugam la aceasta situatie generala si faptul ca Dacia a devenit in 2013 compania cu cea mai mare cifra de afaceri din Romania, si ca Ford a extins productia la Craiova si are in continuare planuri de dezvoltare, avem indeplinite conditiile pentru ca producatorii de componente, piese si accesorii auto sa priveasca cu incredere anul 2014. Zonal, majoritatea investitiilor sunt localizate in vest, judetele Timis, Arad, Brasov si Sibiu fiind centre importante de productie in acest sector. Desigur si judetul Arges a atras companii care produc componente pentru grupul Renault Dacia, iar planurile de dezvoltare ale Ford ar trebui sa aduca si in Dolj si judetele din jur investitii in aceasta industrie, sustine Dragos Cabat, Managing Partner RisCo.

RisCo a realizat un top al companiilor din industria producatorilor de piese si accesorii pentru autovehicule si pentru motoare de autovehicule, dupa cifra de afaceri inregistrata in 2013. Acesta a suferit modificari semnificative fata de anul 2012.

Prima pozitie a clasamentului este ocupata de catre Continental Automotive Systems SRL. Compania din Sibiu a raportat o cifra de afaceri de 2,23 miliarde lei si o pierdere de 16,14 milioane lei. Continental Automotive avea la finele anului trecut 2.369 de angajati si creante de 309,84 milioane lei. Daca adaugam si unitatile din Timisoara, Satu Mare si Arad, precum si fabricile de anvelope, grupul Continental poate fi considerat liderul incontestabil al producatorilor de componente auto si accesorii din tara noastra. Dealtfel, fabrica de la Timisoara se plaseaza pe locul al patrulea in top, cu 4.088 angajati, o cifra de afaceri de 1,66 miliarde lei si o pierdere de 58,03 milioane lei. Activitatea grupului a crescut semnificativ in 2013 fata de 2012, numai fabricile din Sibiu si Timisoara aducand un spor in venituri de 31,9% fata de 2012.

Cu 5.333 de angajati fata de 3.713 in 2012, Autoliv Romania a avut anul trecut afaceri de 2,12 miliarde lei, in crestere cu peste 12% fata de anul anterior, si un profit net de 66,46 milioane lei, in scadere fata de 2012. Creantele companiei au insumat 211 milioane lei in 2013.

Top 10 Producatori de componente auto si accesorii 2013
Sursa: www.RisCo.ro, Sectiunea Selectii Firme

Japonezii de la Takata a avut anul trecut 3.782 de angajati si afaceri de 1,68 miliarde lei la fabrica din Arad, tot in domeniul sistemelor de siguranta auto ca si cei de la Autoliv. Compania a obtinut un profit 67,73 milioane lei, in timp ce creantele au insumat 305,68 milioane lei. Activitatea firmei a devenit mai eficienta, Takata a trecut pe profit si prin reducerea numarului de angajati fata de anul anterior.

Americanii de la Delphi ocupa locurile 5 si 6 cu cele doua fabrici: Delphi Packard Romania din Sinnicolau Mare, judetul Timis, cu o cifra de afaceri de 1,57 miliarde lei si Delphi Diesel Systems Romania din Moldova Noua, judetul Iasi. Pierderea Delphi Packard a insumat 2,11 milioane lei, iar creantele 307,7 milioane lei. Dealtfel, compania si-a redus numarul de angajati de la 9.129 la 8.518, intr-un efort de restructurare a activitatii. Cifra de afaceri a firmei s-a redus fata de 2012, iar profitul s-a evaporat in conditiile dificile de piata din UE. Cu toate acestea, firma ramane unul dintre marii angajatori din Banat.

Cealalta investitie americana este in judetul Iasi. Delphi Diesel Systems Romania a avut 1.914 angajati si o cifra de afaceri de 1,49 miliarde lei in 2013. Profitul net obtinut a insumat 113,79 milioane lei, in timp ce creantele au fost de 232,2 milioane lei. Toti indicatorii financiari si numarul de angajati sunt usor mai slabe decat in anul 2012.

TRW Automotive Safety Systems ocupa pozitia a 7-a in clasament, cu o cifra de afaceri de 1 miliard de lei, in crestere cu 12,8% fata de anul anterior . Compania a inregistrat o pierdere de 12,71 milioane lei si creante de 159,19 milioane lei. Performantele sunt in scaderea fata de 2012, cand compania a fost profitabila, chiar daca numarul de angajati era mai mare cu peste 200 de oameni.


Top 10 Producatori de componente auto si accesorii 2012
Sursa: www.RisCo.ro, Sectiunea Selectii Firme

Cu 3.797 angajati, Leoni Wiring Systems RO SRL, din judetul Bistrita Nasaud, a avut anul trecut o cifra de afaceri de 875,7 milioane lei si un profit de 21,87 milioane lei. Producatorul german a avut cu peste 600 de angajati mai mult decat in 2012.

Ocupantele locurilor 9 si 10 sunt Yazaki Romania din judetul Prahova, cu o cifra de afaceri de 830,17 milioane lei si Hella Romania, cu afaceri de 816,99 milioane lei. Japonezii de la Yazaki detin pe langa investitia din Parcul Industrial Ploiesti si o fabrica in judetul Arad, aflata de locul 12 in top. In total, ei angajeaza peste 4.700 de persoane in Romania si au reusit in 2013 sa isi majoreze atat cifra de afaceri, cat si profitul, in conditiile in care personalul la fabrica din Ploiesti a fost redus cu aproape 100 de oameni.

Bucuresti, 19.06.2014
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.