Rezultate mixte pe piata de bauturi din Romania
RisCo.ro a realizat clasamentul primelor 10 companii ce activeaza in zona fabricarii bauturilor dupa cifra de afaceri. In acest top se regasesc cei mai importanti producatori de sucuri, apa minerala, bere si vin prezenti in Romania.
Anul 2014 nu aduce foarte mari modificari, din punct de vedere al cifrei de afaceri, in randul companiilor producatoare de bauturi. Astfel, o singura companie este nou intrata in top pe pozitia a opta, European Drinks, dupa ce firma detinuta de fratii Micula care pare sa isi fi revenit dupa problemele financiare din anii anteriori, in timp ce ocupanta locului 10 in anul 2013, Rio Bucovina paraseste acest clasament, coborand cateva pozitii mai jos.
Ca si in anul precedent, Coca Cola HBC ocupa primul loc in top. Cifra de afaceri a liderului mondial in bauturi carbogazoase creste marginal cu 20,37 milioane lei fata de 2013 la 1, 83 miliarde lei. Si profitul din 2014, 102,35 milioane lei, este unul in crestere cu 18,73 milioane lei fata de cel din 2013. Firma pare sa isi fi optimizat numarul angajatilor, acesta fiind in scadere de la 1617 in 2013 la 1546 de persoane in 2014.
A doua pozitie a clasamentului este ocupata, ca si in 2013, de Ursus Breweries din Bucuresti. Producatorul de bere a avut evolutii negative atat din punct de vedere al cifrei de afaceri, cat si al profitului. Astfel, cifra de afaceri este in scadere cu 13,1 milioane lei, atingand 1,41 miliarde lei. Mai important, Ursus a inregistrat o pierdere de 0,89 milioane lei in 2014 fata de un profit de 1,1 milioane in anul anterior. Numarul total al angajatilor a ramas relativ constant la 1490.
Un alt producator de bere care isi mentine pozitia in top, locul 3, este Heineken Romania. Cu o cifra de afaceri de 1,08 miliarde lei, in scadere cu 34,8 milioane lei fata de 2014, profitul net a fost afectat in mare parte de scaderea cifrei de afaceri, ajungand la 138,7 milioane lei in 2014, fata de 159,9 milioane lei in anul anterior. Numarul angajatilor firmei a fost in 2014 de 1147.
Quadrant – Amroq Beverages Srl urca o pozitie fata de anul anterior si ajunge pe locul 4. Cifra de afaceri a imbuteliatorului produselor sub brandul Pepsi a fost de de 611,18 milioane lei, cu 3% mai mare fata de 2013. O crestere spectaculoasa fata de valoarea din 2013 este inregistrata de profitul companiei: de la o pierdere de 26,73 milioane lei in 2013, la un profit de 3,41 milioane in 2014. Ca si in cazul Coca Cola, costurile salariale au fost reduse prin scaderea numarului de angajati cu 160 fata de 2013, la 761.
Romaqua Grup ramane in continuare prima firma din top avand capital romanesc. Producatorul apei minerale Borsec ocupa locul 5 in acest an, o pozitie mai jos decat in 2013, pe seama reducerii cifrei sale de afaceri cu 26,8 milioane lei fata de 2013, la 561 milioane. In schimb, profitul din 2014 al companiei a fost de 11,49 milioane lei, cu 10,12 milioane lei mai mare fata de cel din 2013. O scadere se inregistreaza si in randul numarului angajatilor, de la 1967 in 2013 la 1895 in 2014.
Locul 6 este ocupat, ca si in 2013, de Bergenbier. Producatorul de bere a vandut in anul 2014 de 465,5 milioane lei, cu 25,07 milioane lei mai mult fata de 2013, si a inregistrat o pierdere de 104,3 milioane lei, comparabila cu cea din anul anterior. Numarul angajatilor a ramas aproape constant la 665.
Producatorul de sucuri Tymbark Maspex Valenii de Munte, aflat pe locul 7 in top, si-a crescut numarul de angajati cu aproape 200. Cu toate acestea, cresterea nu s-a reflectat in anul 2014 si in cifra de afaceri, aceasta ramanand la 300,8 milioane lei, marginal in crestere fata de anul anterior. In schimb, compania si-a crescut puternic profitabilitatea, realizand un profit net de 19,18 milioane lei, cu 11,76 milioane lei mai mare fata de cel din 2013.
Desi in anul 2013 nu facea parte din acest clasament, European Drinks a intrat pe locul 8 in topul din anul 2014, dupa ce in ultimul deceniu a luptat continuu pentru cota de piata cu marii producatori internationali Coca Cola si Pepsi, dar si pe piata berii si altor bauturi alcoolice. Aceasta companie a inregistrat, la sfarsitul anului 2014, o cifra de afaceri de 292,8 milioane lei si o pierdere de 22,3 milioane lei, iar numarul total al angajatilor a fost de de 726.
Companiilor Unites Romanian Breweries Bereprod si Soufflet Malt Romania le revin ultimele doua pozitii ale acestui clasament.
La sfarsitul anului 2014 Unites Romanian Breweries Bereprod avea o cifra de afaceri de 251,18 milioane lei, iar Soufflet Malt Romania 185,51 milioane lei.
Pentru anul in curs analistii RisCo se astepta la o continuare a luptei pentru suprematia pe piata sucurilor naturale si apei minerale intre producatorii internationali si cei romani, in timp ce piata berii apartine in totalitate marilor firme internationale. Profitabilitatea pe piata sucurilor naturale si apei mineerale se poate imbunatati in principal prin optimizarea costurilor, in timp ce piata berii depinde de consumul populatiei si scaderea TVA-ului de anul acesta. Cresterile cele mai spectaculoase sunt insa asteptate pe piata producatorilor locali de vinuri, acolo unde si investitiile in ultimii ani au fost importante, iar pietele de export ofera oportunitati de afaceri pentru firmele locale.
{mosloadposition user9}